Skip to content

Vindecarea de iluzia perfecțiunii

„Nu te teme de perfecțiune, nu o vei atinge niciodată.“ (Salvador Dali)

Vindecarea de iluzia perfecțiunii

Atât în practica terapeutică, cât și în viața de zi cu zi apare tot mai des cuvântul perfecționist, desemnând o persoană care „suferă“ de perfecționism. Problema nu este că perfecționiștii se străduiesc să aibă standarde înalte, să facă lucrurile cât mai bine, ci mai degrabă faptul că la ei nu există noțiunea de suficient. Întotdeauna există mai sus, mai bine, mai departe… A fi perfect înseamnă lipsit de greșeli, prin urmare ei nu concep să facă greșeli, se străduiesc din răsputeri să obțină recunoștință și au o teamă puternică să nu fie respinși.
Să analizăm puțin de unde ar putea veni această nevoie de a căuta în permanență perfecțiunea.
Din păcate, pentru cei mai mulți dintre noi dragostea a fost condiționată. Eram iubiți atunci când realizam lucruri bune, ajungeam la performanță, atunci când făceam ceva de care se puteau mândri părinții sau persoanele apropiate din jurul nostru. Însă atunci când făceam ceva inacceptabil din punctul lor de vedere, când nu eram suficient de buni, am fost privați de dragoste. Și atunci eram pedepsiți, ignorați și/sau criticați. Și pentru că asta se întâmpla iar și iar, de-a lungul întregii copilării, am învățat și lucrul acesta a fost întărit: „Pentru a fi iubit, trebuie să fac ceva. Și trebuie să fac suficient de mult și de bine, astfel încât să primesc aprobare.“ Și uite așa ajungem pas cu pas la modelul introiectat din copilărie bazat pe nevoia de realizare și performanță. Perfecționismul este, de fapt, un mod de adaptare, putem spune logică, chiar genială. Căci dacă dragostea depinde de ceea ce facem cât mai bine, nu de cine suntem – bineînțeles că vom încerca să fim perfecți. Și astfel ne străduim să nu facem niciodată vreo greșeală. Să nu cerem niciodată ajutor. Să nu ne arătăm vulnerabilitatea, să nu plângem, să ascundem foarte bine suferința, durerea pentru a părea că suntem mereu puternici și de neînvins. Însă vestea proastă este că adesea acest lucru va duce la anxietate și depresie. Pentru că ființele umane sunt menite să facă greșeli. Uneori putem să eșuăm. Dar important este că acesta este modul în care învățăm să creștem, să ne dezvoltăm. Adesea este destul de dificil să ne „vindecăm“ de perfecționism, însă încetul cu încetul putem să facem acest lucru prin curajul a fi vulnerabil, cerând ajutor, acceptându-ne chiar și când greșim, având o atitudine neevaluativă, fără a ne judeca. Folosim mai degrabă propoziții de genul: „Este în regulă, ai încercat să faci tot ceea ce poți!“, decât etichete ca: „Prostule!“, „Idiotule!“ Cu mâna pe inimă ar fi bine să te întrebi uneori: „Cine m-a învățat că trebuie să fiu perfect?“ Și continuați să vă întrebați: „Au fost oare ei înșiși perfecți?“ Cu siguranță că răspunsul va fi negativ, căci perfecțiunea nu există, ea este doar o iluzie.