„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viată și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.“ (Platon)


Chiar din cele mai vechi timpuri muzica face parte din viața noastră, ea are puteri vindecătoare atât asupra trupului, cât și asupra sufletului. Profesorul neurochirurg Vlad Ciurea explică ce se întâmplă de fapt atunci când ascultăm muzică: „Stați undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitați-vă în sus, uitați-vă în jos și, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mișcare cerebrală cu totul deosebită și începeți să plutiți, intrați într-o transă. De ce se produce această transă? Pentru că muzica deschide foarte mulți centri nervoși. Centrii nervoși, ca niște luminițe, încep să se conecteze între ei și dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în fața noastră și încep să se deschidă treptat, treptat“.
În mod sigur mulți dintre noi am experimentat această stare de transă naturală atunci când ascultăm muzică clasică. În Cioran și muzica, o carte atât de dragă sufletului meu, alături de gândurile și concluziile privind muzica clasică, se găsesc și cugetări despre trăiri interioare, iubire, viață. Putem spune, fără să exagerăm că este ca un ghid al celor mai profunde trăiri.
Iată una din mărturiile lui Cioran: „EXTAZ MUZICAL – Simt cum îmi pierd materia, cum cad rezistențele fizice și cum mă topesc armoniile și ascensiunile unor melodii interioare. O senzație difuză, un sentiment inefabil mă reduc la o sumă nedeterminată de vibrații, de rezonanțe intime și de sonorități învăluitoare.“
Potrivit unui studiu recent, în timpul unui concert de muzică clasică are loc sincronizarea bătăilor inimii și ritmului respirației în rândul publicului. S-a arătat că mai ales atunci când spectatorii sunt deschiși la experiențe noi, în cadrul concertelor de muzică clasică inimile spectatorilor încep să bată sincronizat.
Potrivit aceluiași studiu, s-a descoperit că membrii publicului pot începe să respire cu aceeași viteză, să transpire având un ritm similar și chiar să se miște în același mod pe scaunele lor atunci când se bucură împreună de un concert de muzică clasică.
Wolfgang Tschacher, profesor la Universitatea din Berna, Elveția, a realizat un studiu pe un eșantion de 132 de spectatori de la concerte din Berlin, cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani. Aceștia au fost selectați în trei grupuri pentru a urmări diferite concerte ale acelorași trei cvintete de coarde – Cvintetul în do minor de Beethoven, Cvintetul nr. 2 în sol major de Brahms și „Epitafurile“ de Brett Dean.
În timp ce urmăreau concertele și inima lor se umplea de bucuria muzicii, au purtat o centură având încorporați senzori corporali. Cu timpul s-a constatat că membrii publicului s-au sincronizați fizic unii cu alții.
Potrivit experimentului, cel mai mult s-a sincronizat ritmul de respirație al spectatorilor, urmat de ritmul cardiac și de nivelul de entuziasm, măsurat prin mici creșteri ale transpirației pe vârful degetelor.
În urma acestei descoperiri, profesorul Wolfgang Tschacher a declarat: „Este fascinant faptul că oamenii de la un concert, care nici nu se cunosc și nici măcar nu își vorbesc, par să aibă o experiență comună, bazată pe măsurători precum ritmul cardiac.“
Referitor la sincronicitate, Tschacher a adăugat: „Când observăm sincronicitate, știm că oamenii sunt cu adevărat implicați în muzică, deoarece reacționează la ea emoțional în același mod.“
Din studiu făcea parte și completarea un test de personalitate, care a fost publicat ulterior în revista Scientific Reports. Din acest studiu a reieșit că persoanele care de obicei sunt mai deschise, înclinate spre experiențe noi, au fost mai predispuse să se sincronizeze cu cei din jur.
„Deschiderea este o trăsătură de personalitate care permite să primească experiențe noi – să le placă arta, călătoriile și lucrurile exotice“, a declarat Tschacher, ei ar putea fi mai predispuși să „îndeplinească așteptările sociale“, cum ar fi concentrarea asupra muzicii la un concert.
Chiar și cu luminile stinse în sala de concert, stând unii lângă alții în întuneric, mișcările oamenilor s-au sincronizat, aceștia regăsindu-se uniți în mod inconștient prin muzica clasică.
Încă un lucru interesant: în urma studiului s-a constatat că sincronizarea s-a produs mai mult atunci când au ascultat Brahms și Dean, în comparație cu Beethoven.
Potrivit altor studii anterioare, s-a constatat că muzicienii și dirijorii au de asemenea reacții fizice sincronizate la muzică.
Îndemnul este deci să mergem la concerte, să ascultăm muzică clasică, să practicăm deschiderea și flexibilitatea, să ne conectăm, chiar și la modul inconștient, cu ceilalți.
În încheiere iată recomandarea profesorului neurochirurg Vlad Ciurea: „Rămâneți pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulți centri nervoși, element esențial care s-a dovedit pe bază de RMN funcțional. De ce Mozart și de ce nu Beethoven sau Bach, nu știu să explic exact. Probabil pentru că muzica lui Mozart este frumoasă, te face să plutești“.
Și, tot referitor la extazul muzical, Cioran ne lasă următoarea mărturie: „Recomand muzica lui Mozart ca remediu împotriva disperării, căci în evoluțiile ei nu poți simți altceva decât o luminoasă poezie a existenței. Ea este echivalentul sonor al azurului“.