Skip to content

Să călătoresc sau să mă însor?

Pentru unii oameni, a pleca în excursie este o sursă de plăcere care depășește chiar și minunata experiență legată de căsătorie sau chiar de a avea un copil. Și pentru că fiecare călătorie este o experiență unică, s-ar putea să nu conteze prea mult dacă aceștia călătoresc singuri cu un rucsac în spate, sau dacă se cazează într-un resort de 5 stele sosind cu patru valize mari și late. A pleca într-o excursie are un puternic efect benefic asupra sănătății, contribuie în mod măsurabil la creșterea nivelului de endorfine.

Să călătoresc sau să mă însor?

Și pentru că adesea fac rezervare pe Booking.com, nici nu am fost foarte surprinsă de sondajul făcut de ei, ba mai mult, nu m-a surprins de loc faptul că, potrivit rezultatului, o bună parte dintre oameni clasifică călătoriile ca fiind una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe din viața lor.
Iată câteva din beneficiile oferite de călătorii, potrivit rezultatului sondajului realizat pe un eșantion reprezentativ de 17.000 de persoane.
Poate pentru unii în mod surprinzător, iar pentru alții era de așteptat faptul că 72% dintre respondenți se simt mai bine chiar și doar planificându-și următoarea călătorie, iar 80% se entuziasmează doar uitându-se pe harta țării-țintă respective și numărând orașele pe care intenționează să le viziteze. Șase din zece persoane simt o încărcătură emoțională pozitivă, ajungând chiar până la fericire și pot intra într-o stare de transă naturală atunci când citesc recenzii despre hoteluri și se imaginează în acel loc.
În plus 77% dintre cei intervievați au declarat că obișnuiesc să își rezerve vacanța atunci când simt nevoia să își ridice moralul, pentru că îi ajută să se regleze emoțional și să aibă o stare de bine. Ei au confirmat și faptul că sunt puține lucruri care pot provoca o stare de fericire mai intensă decât cea provenită din călătorii.
Se pare că multe persoane sunt dispuse să sacrifice confortul pentru o experiență de călătorie, 56% dintre ei fiind dispuși să călătorească în loc să cumpere haine noi și 48% să amâne renovarea casei. Asta în ciuda faptului că mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că nu există un stimulent mai eficace pentru îmbunătățirea stării de bine decât cumpărarea unei perechi de pantofi, de exemplu pentru călătorie.
Iar cireașa de pe tort a fost faptul că o pondere mare din persoanele participante la sondaj au declarat că apreciază o călătorie mai mult decât multe alte evenimente importante din viață și că ea poate aduce foarte multă fericire. Circa jumătate dintre respondenți au spus că nici măcar o întâlnire cu iubita/iubitul nu a fost niciodată la fel de antrenantă ca o călătorie, iar 45% au spus că nici măcar logodna nu le dă același impuls ca o mică escapadă sau o vacanță. 49% dintre respondenții sondajului au declarat că, atunci când încep să își planifice următoarea călătorie, simt un nivel de bucurie mai mare chiar și decât fericirea pe care au simțit-o în ziua nunții lor. Iar pentru 29% dintre respondenți, nici măcar nașterea unui copil nu le-a dat un impuls de endorfine la fel de mare ca și experiențele din călătorii și oportunitatea de a vedea lumea.
Lumea e largă, călătoriile sunt surse de energie, iar relațiile interumane sunt indispensabile…