Mintea noastră nu prea face diferența între real și imaginar, între evenimentele pe care le trăim în mod direct și cele pe care doar le imaginăm. Am postat câteva articole și am vorbit în cadrul unor workshopuri despre importanța și beneficiile cititului. Mă întreb dacă pot oare cărțile să înlocuiască experiențele noastre de zi cu zi, clipă de clipă?


Am citit de curând că undeva în Australia trăiește o familie cu cinci copii. Liadhan și Richard consideră că sunt „părinți apropiați de natură“, ei locuiesc împreună cu copiii lor în corturi, își trăiesc viața ca și cum ar fi în permanență într-o tabără și evită formele tradiționale de educație. Părinții recunosc că unii din copiii lor sunt încă analfabeți pentru că ei, părinții, sunt prea permisivi în ceea ce privește educația lor și chiar nu forțează nimic.
Părinții au spus că nu urmează deloc programa școlară stabilită. Iar în cadrul programului TV australian Parental Guidance, Liadhan, mama celor cinci copii, a declarat: „Noi adoptăm o abordare naturală a învățării ca familie, le oferim mai degrabă spațiu pentru a experimenta lucrurile, evenimentele vieții și a învăța din practică.“
„Avem cinci copii. Cei doi mai mari știu să citească, ceilalți trei pot recunoaște cuvinte, dar nu știu încă să lege cuvintele și să le citească împreună. Se vede că ei fac progrese constante și, în timp, vor citi foarte bine“, a declarat Richard, tatăl copiilor, care a mai adăugat și că „unii oameni intră în panică atunci când află că trei din copii nu știu să citească. Noi suntem relaxați, nu ne stresăm căci suntem convinși că vor citi când vor fi pregătiți“.
Cei trei copii mai mici au 5, 7 și 9 ani, iar părinții lor nu sunt deloc îngrijorați pentru ei, deoarece și cei doi copii mai mari au început să citească la 9 și 10 ani.
Telespectatorii australieni au fost absolut șocați de modul de viață și de abordare a cuplului, mulți dintre ei ajungând chiar să-i acuze de abuz pentru că și-au privat copiii de experiența cititului și scrisului.
„Părinții devin foarte supărați dacă copiii lor nu încep cât mai repede să meargă la școală, să învețe și dacă nu fac progrese în cel mai scurt timp. Dar există dovezi din întreaga lume care arată că n-au nici un motiv să se streseze în această privință. Sistemul educațional scandinav, de exemplu, este preponderent axat pe joacă. Mulți părinți și educatori nici măcar nu încep acomodarea copiilor cu literele, cititul, scrisul până la șase sau șapte ani, chiar și atunci fac asta numai atunci când cei mici sunt pregătiți. Este interesant faptul că, până la vârsta de 11 ani, aceștia au ajuns din urmă și chiar și-au depășit „colegii“ din țări precum Australia… și au ajuns la această performanță fără nici cea mai mică presiune.“ – a declarat psihologul Dr. Justin Coulson.