Interacțiunile față în față vs. online
Până la pandemie doar cei „favorizați“ lucrau de acasă, țineau legătura cu colegii și șefii prin intermediul unor platforme ca Zoom. Cursurile se țineau la școală sau la facultate, iar dacă erai bolnav te prezentai la cabinetul medical. Dacă doreai un împrumut, trebuia musai să te duci personal la bancă etc. În timpul pandemiei multe persoane au fost forțate să își mute aproape toate interacțiunile în mediul online. Unora le-a prins bine, s-au adaptat ușor, căci au conștientizat că această comunicare la distanță este mai comodă și poate chiar mai eficientă decât comunicarea față în față. Alții nu numai că nu s-au putut obișnui, dar după pandemie de exemplu multor elevi le-a fost extrem de greu să se readapteze la participarea efectivă, prezența fizică la ore.
Cu toate că este mult mai confortabil să stăm acasă, la biroul nostru, în fața laptopului nostru, în pantaloni scurți sau în pijama cu o cămașă proaspăt călcată trasă deasupra, cu cafeluța noastră preparată după gustul nostru, poate și cu scrumiera și țigările la îndemână și să participăm la ședințele pe Zoom, Teams, Meet etc., decât să pierdem timp pe drum, să ne înghesuim în mijloacele de transport în comun, să dăm bani pe Uber sau Bolt sau să ne enervăm conducând mașina noastră în traficul infernal.
Experții de la Universitatea Yale au tras un semnal de alarmă – potrivit unui studiu, activitatea cerebrală are serios de suferit în lipsa interacțiunilor față în față, interacțiunea socială pe platformele online ne activează creierul în mod diferit față de comunicarea personală, față în față.
Folosind neuroimagistica avansată, cercetătorii au observat semnale neuronale suprimate în timpul interacțiunilor online. În schimb, comunicarea personală, față în față, a fost prezentă o activitate cerebrală sporită, cu răspunsuri neuronale mai coordonate între participanți, subliniind bogăția interacțiunilor sociale.
Cercetătorii au dezvoltat o serie de tehnologii de neuroimagistică ce oferă o perspectivă mai autentică asupra modului în care creierul uman funcționează în timpul interacțiunilor în mediul obișnuit. Prin această abordare, cercetătorii pot analiza în mod direct modul în care creierul răspunde la semnalele faciale dinamice în timpul interacțiunilor umane reale. Aceste informații ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea și subtilitatea proceselor cognitive implicate în interacțiunile sociale și să apreciem cât de esențiale sunt acestea în viața de zi cu zi.
Interacțiunile față în față au dus la o activitate neuronală crescută legată de timpul de privire, dilatarea pupilei și o capacitate sporită de procesare a fețelor, reflectând o mai mare excitare și un schimb de indicii sociale.
Atunci când Joy Hirsch, cercetător în neuroștiințe la Yale, a folosit instrumente sofisticate de imagistică pentru a urmări în timp real activitatea cerebrală a două persoane angajate într-o conversație, a descoperit o corelare complexă a activității neuronale în zonele creierului care guvernează interacțiunile sociale.
Iar atunci când a efectuat experimente similare cu două persoane care discutau pe Zoom, a observat un peisaj neurologic mult diferit față de primul caz.
Cercetătorii au descoperit că semnalizarea neuronală în timpul conversațiilor online a fost suprimată în mod substanțial în comparație cu activitatea observată la cei care purtau conversații față în față.
„În acest studiu am descoperit că sistemele sociale ale creierului uman sunt mai active în timpul întâlnirilor față în față decât online. Se pare că Zoom este un sistem de comunicare socială sărac, în comparație cu comunicarea față în față“, au explicat Joy Hirsch, profesor de psihiatrie, și House Jameson, profesor de medicină comparativă și neuroștiințe, și autorul principal al studiului.
Așadar, când oamenii se întâlnesc în realitate și interacționează față în față, creierul lor este mai receptiv și mai implicat decât în cazul comunicării online prin Zoom. Platformele de videoconferință nu oferă nici pe departe aceeași calitate a interacțiunii sociale de care avem parte atunci când ne vedem și discutăm cu persoana respectivă față în față.
În timpul pandemiei, Zoom a fost o soluție comodă și la îndemână, însă acesta nu poate să redea toate aspectele complexe ale comunicării umane față în față, fără a exista unele pierderi esențiale. „În general, interacțiunile sociale dinamice și naturale care apar în mod spontan în timpul interacțiunilor în persoană par să fie mai puțin evidente sau absente în timpul întâlnirilor Zoom“, a spus Hirsch. Aceste lucruri arată cât de importante sunt interacțiunile față în față pentru comportamentele noastre sociale naturale.
Deci pentru relații sociale sănătoase e bine să ne întâlnim din când în când față în față, decât să stăm toată ziua pe telefon sau laptop online.

Bibliografie:
Zooming in on our brains on Zoom
Zooming in on our brains on Zoom