„Un copil își dorește să aibă o apartenență. El percepe lumea prin ochii persoanelor de care depinde și pe care le iubește. De îndată ce vede că aceste persoane consideră un anumit lucru important și sacru, copilul îl acceptă cu toate consecințele lui. Atunci când în fața sistemului său se deschid noi căi, el alege de bună voie același drum, în virtutea iubirii pe care o resimte: Așa condus și dirijat cum e, copilul se poate încrede în ceea ce vede și în ceea ce recunoaște, fie și numai intuitiv.“ (Bert Hellinger)


La sfârșitul săptămânii trecute am avut o serie de experiențe care m-au conectat cu părinții mei, sora mea, bunicii mei, strămoșii mei. Au fost două zile cu sens profund. Fiind brașoveancă, aproape că nu exista duminică – pe atunci singura zi „liberă“ pe săptămână, în care nu trebuia să mă duc la grădiniță și mai târziu la școală – în care să nu facem câte o excursie cu familia, iar mai târziu, în adolescență și după, cu prietenii. Cutreieram dealurile și munții din împrejurime, ne odihneam și mâncam câte un sandvici la umbra unui copac, într-o poieniță, ne răcoream picioarele în câte un pârâu cu apa limpede și rece ca gheața. Câte și mai câte amintiri legate de perioada copilăriei…
Sâmbăta trecută am participat la un tur montan ghidat organizat de o agenție bucureșteană. Destinația finală fiind cabana Curmătura din Masivul Piatra Craiului, am pornit din București dis de dimineață, pe traseul Sinaia – Cheile Râșnoavei – Zărnești. Autocarul ne-a lăsat la o parcare din Zărnești, de acolo am pornit pe jos spre Fântâna lui Botorog (820 m alt.). Urmărind marcajul cu banda galbenă, după o urcare susținută de circa 2 ore prin pădure, am ajuns în Poiana Zănoaga, unde în sfârșit am făcut o pauză mai mare și am admirat vederea extraordinară asupra masivului Piatra Craiului. Am făcut poze, am mâncat un sandvici și câte un măr, apoi ne-am continuat drumul prin pădure. După circa o oră de mers domol, am ajuns la Cabana Curmătura, una dintre cele mai frumoase, accesibile și cunoscute cabane din Munții Carpați. Am poposit un timp mai îndelungat pentru a mânca câte o bucată din faimoasa plăcintă cu mere „à la curmătura“, dar și pentru a admira panorama cu adevărat spectaculoasă oferită de crestele zvelte, ascuțite, zimțate ale Pietrei Craiului. Chiar mi-am amintit de un versurile unui cântec drag: „Piatra Craiului, cea mai frumoasă piatră de pe Pământ…“. După ce ne-am răsfățat toate simțurile, am pornit iar la drum. La întoarcere am abordat un traseu diferit: am coborât într-o poieniță, iar după traversarea unui pârâu am intrat în pădure. Ajungând în Poiana Curmătura, am admirat din nou peisajul superb spre creasta Pietrei Craiului. Continuându-ne drumul din nou în pădure după circa o oră am ajuns la cunoscutele Prăpăstii ale Zărneștiului, care este de fapt un defileu impresionant, care șespuiește între pereții înalți de peste 200 de metri, oferind un spectaculos peisaj stâncos, dar pe alocuri plin de vegetație. Am ajuns veseli și obosiți la Fântâna lui Botorog, apoi în parcarea din Zărnești, iar de acolo după circa 3 ore, la București.
În această drumeție am avut mai multe revelații. În primul rând că Barbara Morgan avea dreptate când spunea: „Se pare că nu suntem în nici un fel diferiți de vreun aspect al lumii naturale. Suntem cu toții conectați inextricabil, atât unii cu alții, cât și cu lumea din jurul nostru… Generațiile actuale culeg roadele acțiunilor străbunilor lor.“
Mi-am mai dat seama, încă o data, de puterea vindecătoare a sentimentului de apartenență, în cazul de față la grupul de oameni alături de care am făcut această excursie într-o zi minunată de primăvară. În grup pare totul mai simplu, mai firesc, mai haios, mai bun. Iar apartenența se naște din atașamentul emoțional. Franz Ruppert, bazându-se pe teorema atașamentului al lui John Bowlby, punctează foarte bine când afirmă: „Fără sentimente nu putem să ne apropiem de ceilalți. Iar semenii noștri rămân indiferenți față de noi. Prin atașamentul său față de mamă, copilul dezvoltă această premisă fundamentală, aceea de a crește în comunități mai mari. Prin atașamentul său față de tata, el își primește, în majoritatea societăților, locul recunoscut și repartizat într-un context înrudit. Și, în funcție de modul în care este integrată propria familie într-o comunitate mai mare, copilul își găsește locul acolo.“
Totodată e important să înțelegem că întreaga lume este exact așa cum o percepem, iar în momentul în care ne schimbăm percepțiile, gândurile, împreună cu acestea se va schimba și lumea în care trăim. „Este vorba despre o experiență, care atinge adâncimile a ceea ce suntem cu adevărat, iar aceasta are loc prin intermediul simțurilor noastre.“
Chiar înainte de a începe să urcăm, văzând multitudinea de mașini cu număr de Brașov, m-a cuprins un sentiment de bucurie, era acel sentiment că am ajuns acasă. Acolo, în inima pădurii, la poalele munților eram atât de aproape de părinții mei, încât am simțit cât de importante sunt rădăcinile sociale și emoționale. Am simțit parcă rădăcinile acelea puternice, cu ajutorul cărora sunt legată de părinții, bunicii, strămoșii mei. Și le-am mulțumit în gând.
Am simțit din plin la ce se referă Ruppert când spune: „Când cineva își acceptă părinții, capătă întreaga forță a lor.“
Printre cei mai importanți factori de protecție pentru sănătatea mintală sunt – alături printre altele de o bună funcționare corporală, păstrarea aspectului fizic plăcut, respirația corectă, atenția, reglarea emoțiilor – mișcarea, contactul cu natura, capacitatea de empatie și nevoia existenței unor oameni buni din viața noastră. Mișcarea ajută întreg organismul, inclusiv starea psihică. „A face mișcare într-o formă care respectă organismul și capacitățile fiecăruia ajută atât creierul, cât și musculatura – ambele au nevoie de conexiuni bogate și noi pentru a se dezvolta și pentru a susține activitățile umane, mai ales atunci când există o încărcătură consistentă.“ (Diana Vasile)
S-a demonstrat eficiența mișcării pentru schimbarea stării emoționale, a stării de bine, dar și pentru menținerea și dezvoltarea memoriei, iar drumețiile montane sunt foarte indicate pentru menținerea stării de bine.
Contactul cu natura este foarte important. Fiind ființe vii, suntem făcuți să petrecem timp în natură, în compania altor ființe vii. Metabolismul se poate regla mai bine dacă petrecem perioade suficiente în natură, facem efort fizic interacționând cu diverse plante și animale. Totodată se reglează ritmul respirației și sistemul cardiovascular.