Duminică dimineața, de data aceasta la București, am continuat să experimentăm sentimentul de apartenență, participând la un tur ghidat în Muzeul Satului. Am aflat foarte multe informații legate de viața la țară, specificul caselor țărănești din diferite zone ale României, dar, mai presus de orice, m-a impresionat strădania oamenilor simpli de a face parte dintr-o comunitate, spiritul întreprinzător al lor și empatia, concretizată de pildă prin amplasarea lângă poartă a unei „cutii“ pentru merinde, în care se puneau apă, mere, o bucată de pâine pentru cei veniți de pe alte plaiuri, pelerinii sau „sezonierii“ de atunci. Băncile din fața caselor era de fapt un mod de a se aduna rudele, vecinii și a socializa, la cum erau și clăcile, unde fetele se adunau și făceau ceva împreună, în timp ce mai aflau câte o bârfă, iar băieții le țineau de urât și le dădeau câte un „like“ sau „follow“.


Empatia înseamnă capacitatea atât de a simți emoțiile, cât și de a simți în același timp și ce simte celălalt. Empatia nu înseamnă milă, nu înseamnă să te doară sufletul exact cum îl doare pe celălalt, căci dacă simți doar ceea ce simte celălalt înseamnă că ai pierdut ceva din reglajul tău emoțional.
Și, potrivit psihologului Diana Vasile, poate cea mai important resursă și unul din cei mai importanți factori de protecție sunt oamenii importanți din viața noastră. Potrivit cercetărilor, cei încercați de viață au reușesc să-și mențină echilibrul mintal și sănătatea psihică dacă există cel puțin o persoană în jur care are încredere în ei, „care le dorește binele și se comportă adecvat cu ei, văzându-le și arătându-le capacitățile și potențialul și stimulându-le funcționarea bună a psihicului.“
În trecut, pe vreme de război, cotropiri, rată mare a mortalității atât infantile, cât și adulte etc., oamenii se confruntau adesea cu numeroase experiențe traumatice, fie ele singulare sau complexe, care, potrivit lui Ruppert, puteau fi încadrate într-una sau mai multe tipuri de traumă: de identitate, de iubire, sexuală și de a deveni agresor. Iar pentru a face față traumelor, a fost și este nevoie ca în apropierea copiilor să existe măcar o persoană (părinte, bunic sau mătușă/unchi) care să o iubească pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face, să îl sprijine în momentele dificile, să creadă în el și să îl ghideze. Cu siguranță că au existat așa numiții „tutori de reziliență“ cum spune Boris Cyrulnic în cartea sa celebră „Murmurul fantomelor“, care se găseau adesea în sânul familiei. Fiind vorba despre sisteme, familia, familia extinsă, comunitatea au avut și au și acum un rol important în funcționarea sănătoasă a membrilor ei. Rolul familiei este în primul rând unul economic, căci asigură resursele materiale atât de necesare funcționării ei. Pe lângă funcția sexual-reproductivă, familia mai are o funcție foarte importantă, și anume cea de socializare și cea de solidaritate. Scopul funcției de socializare este integrarea în societate a membrilor familiei, iar funcția de solidaritate presupune a asigura unitatea și stabilitatea familiei. Ea implică manifestarea sentimentelor de afecțiune, respect, apartenență la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alții, a ajutorării și a susținerii reciproce etc.
În ceea ce privește familia extinsă, aceasta are un mare avantaj: fiind mai mulți membri, există o mai mare diversitate de modele comportamentale care pot fi urmate și adoptate de către copii. Totodată familia extinsă asigură puternice sentimente de apartenență și siguranță, care sunt esențiale dezvoltării copiilor. Într-o familie extinsă este mult mai ușor să se facă față sarcinilor gospodărești, crizelor familiale și să se îndeplinească funcțiile familiei. Iar în cazul comunității, acest sentiment de apartenență este extrapolat, el devine un puternic liant între membri ei.
Vecinii, colegii și prietenii, la fel ca membrii familiei, au un rol semnificativ în dezvoltarea sentimentului de siguranță și calm, precum și în imboldul de a ne stimula dezvoltarea, iar noi, sper, să facem la fel pentru dezvoltarea lor.
Să nu uităm că avem mare nevoie de oameni, comunitatea este foarte importantă pentru sănătatea noastră. E important să fim înconjurați de persoane care să ne considere buni, importanți, care să se bucure de prezența noastră, să ne protejeze, dar și să ne stimuleze și să ne genereze emoții bune.