Rareori supunem deliberat voinţei noastre persoanele care ne sunt dragi. Acţiunile noastre manipulative, cel puţin la modul conştient, nu sunt menite să-l controleze. Dar nu suntem oare cu toţii motivaţi să intrăm într-o relaţie intimă în primul rând pentru că suntem convinşi că aceasta ne va aduce fericirea? Așadar, a iubi pe cineva nu este un act complet altruist.


Cu toate că nu putem să negăm faptul că în spatele comportamentelor de control se află interese personale, ne este greu să acceptăm că ele sunt mai degrabă acte de agresivitate interpersonală. Având în vedere efectele destructive ale unui astfel de comportament, este evident că celălalt suferă, în ciuda intenţiilor reale ale celui care doreşte să deţină controlul. Cel care controlează face acest lucru doar pentru a-şi asigura mai mult confort şi siguranţă în relaţie.
Dacă aceste comportamente dominante sunt duse la extrem, persoana controlată se simte prinsă în capcana criticilor neîncetate, al restricţiilor şi pretenţiilor celui care-l controlează. Dar, datorită neîncrederii în sine şi insecurităţii, nici unul din ei nu este capabil să iasă din această relaţie. În timp ce pentru observatorul din afară „controlorul“ este singurul responsabil pentru disfuncţionalitatea relaţiei, „dansul“ maladaptativ dintre „controlor“ şi cel controlat arată foarte clar că ambii sunt de fapt răspunzători pentru acest lucru.

Mai multe detalii aici.