Vi se pare imposibil să ignorați unele sunete? Unele sunete vă înfurie? Dar sunetele care sunt atât de dezgustătoare încât nu puteți suporta să fiți în preajma celor care le emit?


Pentru persoanele cu misofonie, aceste tipuri de reacții pot apărea la sunetele de zi cu zi pe care majoritatea oamenilor abia le observă, cum ar fi de exemplu mestecatul, ticăitul ceasului, foșnetul pungilor de chipsuri și pițăitul telefoanelor. În cazuri extreme ei pot experimenta o reacție de tip luptă sau fugi, iar dacă fuga nu este posibilă, situația se poate deteriora, ducând la sentimentul că sunt prinși în capcană și că ar putea exploda. Acest lucru poate declanșa un atac de panică, o reacție bruscă, ar putea zice ceva ce vor regreta (sau nu) sau sentimentul că ar putea izbucni în lacrimi, ori chiar că-și pierd mințile.
Deși în jur de 85% a oamenilor pot spune că se simt dezgustați ascultând mestecatul deosebit de zgomotos, majoritatea lor este posibil să strâmbe din nas atunci când le aud, dar în general pot tolera sunetele dacă trebuie. Însă aproape una din șase persoane au o reacție mai puternică la aceste sunete, care îi deranjează chiar și la volume mai mici și pe care le consideră imposibil de ignorat. Aceștia se pot simți furioși și prinși în capcană atunci când aud aceste sunete, pot cere cuiva să închidă gura, sau chiar părăsesc camera pentru a scăpa de zgomotul enervant.
Iar pentru cei care suferă de misofonie, aceste tipuri de sunete pot avea un impact devastator asupra vieții lor. Acestea pot părăsi o relație sau chiar se pot muta în altă locuință din cauza lor. Ei își planifică ziua în funcție de sunetele pe care se așteaptă să le audă – așteptând anxioși sunetele pe care știu că le vor auzi, evită pe cât posibil anumite sunete, se ceartă cu cei dragi și se simt vinovați sau jenați de reacțiile lor. Din cauza impactului extrem pe care sunetele îl pot avea asupra vieții unor persoane, misofonia ar trebui să fie considerată o tulburare psihologică.
Misofonia este uneori confundată cu hiperacuzia (sunetele normale sunt percepute ca fiind anormal de puternice sau dureroase din punct de vedere fizic), dar cei suferinzi de misofonie nu sunt afectați de volumul sunetului – dacă e vorba de un zgomot declanșator, e perceput ca neplăcut chiar și dacă e abia perceptibil, iar dacă e altfel de sunet, atunci poate să fie oricât de puternic.
Misofonia apare de obicei în copilăria târzie sau adolescența timpurie și se agravează în timp, adesea incluzând mai multe sunete declanșatoare. Se pare că această afecțiune nu este o tulburare auditivă, ci o anomalie fiziologică care rezidă în structurile creierului activate de sunetul procesat.
O tulburare înrudită cu misofonia este misokinezia – persoana afectată poate să aibă reacții puternice la mișcări repetitive (de exemplu, lumini care clipesc, scuturarea picioarelor). Însă dacă sunteți declanșat de o mișcare care îi amintește creierului de sunete enervante, cum ar fi să vedeți pe cineva mestecând prin fereastră, când de fapt nu îl puteți auzi, sau să vedeți pe cineva tastând pe o tastatură silențioasă (când zgomotul tastaturilor obișnuite ar fi un sunet declanșator), atunci de vină ar putea fi mai degrabă misofonia, decât o problemă separată cu mișcarea repetitivă.
Din păcate nu există niciun tratament eficient cunoscut. Atunci când persoanele care suferă de această tulburare nu pot evita sunetele, ele încearcă să le blocheze cu dopuri de urechi sau să le mascheze cu dispozitive de zgomot alb.
Pentru a ameliora simptomele, meditația și mindfulness-ul se pot dovedi instrumente utile.