Psihoterapeut Nitsch‑Petioky AnikóSistemul imunitar și emoțiile
Potrivit rezultatelor surprinzătoare ale unor cercetări recente de la două instituții de prestigiu, Harvard Medical School (HMS) și Massachusetts Institute of Technology (MIT), există o legătură strânsă între sistemul imunitar și creier. S-a descoperit că moleculele eliberate în timpul unei inflamații pot influența starea noastră de spirit, apariția anxietății și chiar modul în care ne comportăm la nivel social.
Așadar se poate afirma că schimbările de dispoziție și de comportament după boală se datorează semnalelor celulelor sistemului imunitar care acționează direct în creier.
Până de curând se credea că mesagerii sistemului imunitar acționează mai ales în afara creierului, însă potrivit descoperirilor recente se pare că aceștia interacționează direct cu anumite celule cerebrale. Moleculele-mesager produse de celulele imune se pot lega de receptorii celulelor cerebrale pentru a provoca modificări în stările corpului, starea de spirit și comportament. Astfel, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, putem ajunge la elaborarea unor noi metode de tratament pentru anxietate și autism.
De ceva vreme medicii au observat faptul că după o infecție sau în urma declanșării unei boli autoimune unele persoane prezintă schimbări de dispoziție de durată, instabilitate emoțională sau schimbări de comportament. S-a bănuit existența unei legături dintre infecție și sănătatea mintală, însă nu s-a putut oferi o explicație plauzibilă mecanismelor biologice răspunzătoare pentru aceste stări.
Potrivit celor două studii de la HMS și MIT, publicate la 7 aprilie 2025 în Cell, se arată modul surprinzător în care sistemul imunitar comunică cu creierul pentru a influența emoțiile și comportamentul.
În urma experiențelor efectuate pe șoareci, s-au identificat căile moleculare specifice implicate în această interacțiune celule cerebrale-celulele imune, adică între creier și sistemul imunitar. Citokinele, moleculele-mesager produse de celulele imune, pot afecta direct activitatea creierului.
Hormonii din glandele endocrine și substanțele produse de celulele sistemului imunitar afectează direct activitatea creierului. Substanțe chimice din toate aceste surse se atașează la receptori pe suprafețele celulelor cerebrale, influențând astfel comportamentul organismului. Cu toții am avut experiența descrisă în limbajul medical prin „simptomatologie“, ceea ce ilustrează acțiunea produșilor imunitari asupra creierului. Un grup de substanțe chimice denumite citokine, secretate de celulele sistemului imunitar, pot induce senzații care să ne convingă să luăm concediu medical, cum ar fi febră, pierderea poftei de mâncare, oboseala și nevoia crescută de somn. Deranjante cum sunt, astfel de adaptări rapide sunt concepute să economisească energia, ajutându-ne să depășim boala. Secreția necorespunzătoare a acelorași substanțe ar afecta funcționarea normală, provocând oboseala excesivă sau cronică.
Deși oamenii de știință știau deja că citokinele pot influența emoțiile, nu era clar cum sau unde anume se întâmplă acest lucru în creier. Noile descoperiri schițează o rețea de semnalizare în care citokinele interacționează cu anumite celule cerebrale implicate în reglarea dispoziției, anxietății și comportamentului social.
Dacă aceste descoperiri vor fi confirmate cu ajutorul unor studii suplimentare extinse, ar putea conduce la dezvoltarea unor noi metode terapeutice pentru tratarea anxietății și autismului. Aceste tratamente ar acționa indirect, prin modificarea substanțelor chimice pentru a calma sistemul imunitar, mai degrabă decât prin acțiunea directă asupra creierului, așa cum se întâmplă în momentul de față.
Jun Huh, profesor asociat de imunologie în cadrul Institutului Blavatnik și coautor principal la cele două studii, a declarat: „Identificând unde și cum funcționează receptorii de citokine în creier, am început să recunoaștem relația complexă dintre sistemele nervos și sistemul imunitar în efectul acestei interconexiuni complexe asupra dispoziției și comportamentului. Sperăm ca aceste informații să conducă în cele din urmă la noi tratamente pentru afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate.“
Cercetătorii au descoperit că citokinele acționează ca mesageri ai creierului pentru a regla anxietatea prin direcționarea neuronilor specifici din centrul fricii din creier, o zonă numită amigdala, implicată în procesarea emoțiilor precum frica și stresul.
Experimentele pe șoareci au arătat că două citokine (IL-17A și IL-17C), au crescut activitatea în amigdală. Odată cu creșterea nivelurilor acestor molecule, la șoareci s-a observat apariția mai frecventă a comportamentelor asemănătoare în tulburările anxioase, cum ar fi evitarea spațiilor deschise și reducerea explorării.
În mod surprinzător, blocarea receptorului pentru citokina IL-17A a declanșat o creștere a nivelurilor IL-17A și IL-17C, amplificând activitatea amigdaliană și agravând comportamentele anxioase. În schimb, o citokină antiinflamatorie, IL-10, a avut efectul opus, calmând neuronii amigdalei și reducând anxietatea. Aceste constatări sugerează că semnalele provocate de inflamație și antiinflamatorii interacționează direct cu celulele creierului pentru a modela starea de spirit și comportamentul.
În celălalt studiu, cercetătorii au descoperit că anumite citokine (IL-17A, IL-17B, IL-17E și IL-17F) îmbunătățesc comportamentul social la șoarecii cu trăsături asemănătoare autismului. În mod normal, acești șoareci prezintă un interes social redus, dar atunci când li s-au administrat aceste citokine, ei au devenit mai implicați cu alți șoareci și au prezentat mai puține comportamente repetitive.
Un rol important îl are deci IL-17E, legându-se de anumiți receptori cerebrali pentru a promova interacțiunea socială. La șoarecii care prezentau comportamente asemănătoare autismului, citokina IL-17A părea să stimuleze nivelurile de IL-17E și, astfel, să îmbunătățească indirect comportamentul social. Într-o întorsătură surprinzătoare, echipa a descoperit, de asemenea, că IL-17E este produsă de neuronii din creier, punând la îndoială ipotezele anterioare și deschizând noi căi de cercetare.
Rezultatele celor două noi studii marchează un pas înainte semnificativ în înțelegerea interacțiunii între creier și sistemul imunitar, rămân însă deschise o serie de întrebări-cheie. Dintre acestea cea mai importantă este dacă și cum se aplică aceste mecanisme la oameni. Sperăm că cercetările viitoare să ofere toate răspunsurile și astfel, cât de curând posibil, să se elaboreze noi tratamente pentru tulburările de anxietate și afecțiunile legate de autism.
Așadar se poate afirma că schimbările de dispoziție și de comportament după boală se datorează semnalelor celulelor sistemului imunitar care acționează direct în creier.
Până de curând se credea că mesagerii sistemului imunitar acționează mai ales în afara creierului, însă potrivit descoperirilor recente se pare că aceștia interacționează direct cu anumite celule cerebrale. Moleculele-mesager produse de celulele imune se pot lega de receptorii celulelor cerebrale pentru a provoca modificări în stările corpului, starea de spirit și comportament. Astfel, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, putem ajunge la elaborarea unor noi metode de tratament pentru anxietate și autism.
De ceva vreme medicii au observat faptul că după o infecție sau în urma declanșării unei boli autoimune unele persoane prezintă schimbări de dispoziție de durată, instabilitate emoțională sau schimbări de comportament. S-a bănuit existența unei legături dintre infecție și sănătatea mintală, însă nu s-a putut oferi o explicație plauzibilă mecanismelor biologice răspunzătoare pentru aceste stări.
Potrivit celor două studii de la HMS și MIT, publicate la 7 aprilie 2025 în Cell, se arată modul surprinzător în care sistemul imunitar comunică cu creierul pentru a influența emoțiile și comportamentul.
În urma experiențelor efectuate pe șoareci, s-au identificat căile moleculare specifice implicate în această interacțiune celule cerebrale-celulele imune, adică între creier și sistemul imunitar. Citokinele, moleculele-mesager produse de celulele imune, pot afecta direct activitatea creierului.
Hormonii din glandele endocrine și substanțele produse de celulele sistemului imunitar afectează direct activitatea creierului. Substanțe chimice din toate aceste surse se atașează la receptori pe suprafețele celulelor cerebrale, influențând astfel comportamentul organismului. Cu toții am avut experiența descrisă în limbajul medical prin „simptomatologie“, ceea ce ilustrează acțiunea produșilor imunitari asupra creierului. Un grup de substanțe chimice denumite citokine, secretate de celulele sistemului imunitar, pot induce senzații care să ne convingă să luăm concediu medical, cum ar fi febră, pierderea poftei de mâncare, oboseala și nevoia crescută de somn. Deranjante cum sunt, astfel de adaptări rapide sunt concepute să economisească energia, ajutându-ne să depășim boala. Secreția necorespunzătoare a acelorași substanțe ar afecta funcționarea normală, provocând oboseala excesivă sau cronică.
Deși oamenii de știință știau deja că citokinele pot influența emoțiile, nu era clar cum sau unde anume se întâmplă acest lucru în creier. Noile descoperiri schițează o rețea de semnalizare în care citokinele interacționează cu anumite celule cerebrale implicate în reglarea dispoziției, anxietății și comportamentului social.
Dacă aceste descoperiri vor fi confirmate cu ajutorul unor studii suplimentare extinse, ar putea conduce la dezvoltarea unor noi metode terapeutice pentru tratarea anxietății și autismului. Aceste tratamente ar acționa indirect, prin modificarea substanțelor chimice pentru a calma sistemul imunitar, mai degrabă decât prin acțiunea directă asupra creierului, așa cum se întâmplă în momentul de față.
Jun Huh, profesor asociat de imunologie în cadrul Institutului Blavatnik și coautor principal la cele două studii, a declarat: „Identificând unde și cum funcționează receptorii de citokine în creier, am început să recunoaștem relația complexă dintre sistemele nervos și sistemul imunitar în efectul acestei interconexiuni complexe asupra dispoziției și comportamentului. Sperăm ca aceste informații să conducă în cele din urmă la noi tratamente pentru afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate.“
Cercetătorii au descoperit că citokinele acționează ca mesageri ai creierului pentru a regla anxietatea prin direcționarea neuronilor specifici din centrul fricii din creier, o zonă numită amigdala, implicată în procesarea emoțiilor precum frica și stresul.
Experimentele pe șoareci au arătat că două citokine (IL-17A și IL-17C), au crescut activitatea în amigdală. Odată cu creșterea nivelurilor acestor molecule, la șoareci s-a observat apariția mai frecventă a comportamentelor asemănătoare în tulburările anxioase, cum ar fi evitarea spațiilor deschise și reducerea explorării.
În mod surprinzător, blocarea receptorului pentru citokina IL-17A a declanșat o creștere a nivelurilor IL-17A și IL-17C, amplificând activitatea amigdaliană și agravând comportamentele anxioase. În schimb, o citokină antiinflamatorie, IL-10, a avut efectul opus, calmând neuronii amigdalei și reducând anxietatea. Aceste constatări sugerează că semnalele provocate de inflamație și antiinflamatorii interacționează direct cu celulele creierului pentru a modela starea de spirit și comportamentul.
În celălalt studiu, cercetătorii au descoperit că anumite citokine (IL-17A, IL-17B, IL-17E și IL-17F) îmbunătățesc comportamentul social la șoarecii cu trăsături asemănătoare autismului. În mod normal, acești șoareci prezintă un interes social redus, dar atunci când li s-au administrat aceste citokine, ei au devenit mai implicați cu alți șoareci și au prezentat mai puține comportamente repetitive.
Un rol important îl are deci IL-17E, legându-se de anumiți receptori cerebrali pentru a promova interacțiunea socială. La șoarecii care prezentau comportamente asemănătoare autismului, citokina IL-17A părea să stimuleze nivelurile de IL-17E și, astfel, să îmbunătățească indirect comportamentul social. Într-o întorsătură surprinzătoare, echipa a descoperit, de asemenea, că IL-17E este produsă de neuronii din creier, punând la îndoială ipotezele anterioare și deschizând noi căi de cercetare.
Rezultatele celor două noi studii marchează un pas înainte semnificativ în înțelegerea interacțiunii între creier și sistemul imunitar, rămân însă deschise o serie de întrebări-cheie. Dintre acestea cea mai importantă este dacă și cum se aplică aceste mecanisme la oameni. Sperăm că cercetările viitoare să ofere toate răspunsurile și astfel, cât de curând posibil, să se elaboreze noi tratamente pentru tulburările de anxietate și afecțiunile legate de autism.