Skip to content

Liniștea ne face mai deștepți

În zilele noastre peste tot bâzâie, țipă, troncăne, zumzăie, pocnește, trosnește, scârțăie ceva. Toată lumea vorbește pe speaker, se uită cu sonorul dat la maxim pe tik-tok, chiar și cei care fac jogging ascultă muzică de întreținere sau un text motivațional. Poate doar acasă reușești să găsești o oază de liniște, asta dacă vreun vecin nu intenționează să folosească și în weekend rotopercutorul sau alt vecin nu se ceartă cu nevasta târziu în noapte.

Liniștea ne face mai deștepți

Suntem expuși în mod permanent la tot felul de zgomote, iar liniștea este o senzație pe cale de dispariție. În toată această harababură, creierul nostru simte nevoia de liniște, iar tăcerea apare ca un puternic stimulent pentru el. Cercetările arată că două ore de liniște, calm, tăcere zilnică pot stimula creșterea de noi celule cerebrale în hipocamp, cruciale pentru învățare și memorie. Tăcerea activează rețeaua modului implicit a creierului, o stare neuronală asociată cu autoreflecția, visarea cu ochii deschiși și consolidarea memoriei. reducând nivelul hormonilor de stres.
Potrivit unor cercetări relativ recente, starea de calm și liniștea pot contribui la dezvoltarea celulelor cerebrale.
Într-un studiu publicat în 2013 în Brain Structure and Function de către Imke Kirste de la Universitatea Duke s-a arătat că două ore pe zi de stat calm și relaxat în liniște a stimulat considerabil dezvoltarea de noi celule cerebrale în hipocamp, centrul memoriei din creier, care are un rol esențial în procesul de învățare, în echilibrul emoțional și în funcționarea memoriei.
Așadar tăcerea e de aur… chiar și pentru celulele cerebrale!
Cercetătorii au expus timp de 2 ore pe zi șoarecii adulți diverse sunete: zgomot alb, strigăte de pui, muzică de Mozart și tăcere. În timp ce fiecare grup a prezentat o activitate crescută a celulelor cerebrale precursoare, doar în grupul în care s-a păstrat liniștea s-a observat o creștere notabilă a numărului de neuroni complet formați după o săptămână. Aceste descoperiri au indicat în mod specific hipocampul, centrul memoriei din creier, care joacă un rol major în învățare, navigare spațială și echilibru emoțional.
Studiile bazate pe imagistica cerebrală au confirmat faptul că în timpul perioadelor de liniște (nu de somn), creierul nu se oprește, ci din contră – atunci când păstrăm liniștea, creierul se activează, începe să proceseze amintiri, emoții, reflectă asupra experiențelor trecute, este perioada în care se produce autorepararea și autovindecarea.
Atunci când nu procesăm sunete sau sarcini externe, creierul se mută în interior, se interiorizează, permițându-și să se „reorganizeze“, ceea ce e foarte util pentru hipocamp.
În cazul scăderii distragerilor are loc procesul de dezvoltare de noi neuroni, mediul relaxat contribuie și la scăderea nivelului de cortizol (hormonul stresului), ceea ce îmbunătățește, de asemenea, supraviețuirea celulelor creierului și sănătatea emoțională.
În trecut, vreme îndelungată oamenii de știință au crezut că în creierul adulților nu se pot produce neuroni noi. În zilele noastre se știe că neurogeneza este un proces care continuă pe tot parcursul vieții, în special în hipocamp. În cercetarea condusă de Imke Kirste este demn de menționat tocmai faptul că tăcerea însăși este considerată un stimulent al acestei activități.
Cred că acest studiu a venit tocmai într-un moment oportun pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele zgomotului asupra stării noastre de bine și a capacităților noastre cognitive. Putem afirma fără exagerare că tăcerea este unul dintre cele mai la îndemână și eficiente instrumente de întinerire mentală.
Iar pentru a culege roadele tăcerii chiar nu e nevoie să ne retragem în pustietate sau în munți, ci avem posibilitatea de a o experimenta folosind câteva tehnici foarte la îndemână.
Iată unele practici:
1. Dimineața alegeți-vă un loc liniștit, așezați-vă confortabil, opriți toate dispozitivele și stați pur și simplu în liniște timp de vreo 10 minute.
2. În timpul zilei, când călătoriți cu metroul, autobuzul sau mașina, scoateți-vă căștile și lăsați mintea să zburde nestingherită.
3. Chiar și în timpul zilei practicați ori de câte ori e posibil detoxifierea digitală – să aveți momente fără ecran și fără sunet.
4. Seara, înainte de culcare terminați-vă ziua fără media, fără tik-tok, fără muzică. Permiteți-i minții să se calmeze singură.
5. Introduceți în rutina zilnică practicarea tăcerii conștiente, asta înseamnă pur și simplu a fi prezent fără a reacționa. Este o combinație sănătoasă a tăcerii cu conștientizarea respirației.

În goana noastră pentru a rămâne conectați la lume, unora le scapă ceva esențial. Liniștea nu oferă doar pace și calm, ci creează spațiul neurologic pentru creștere. Liniștea este mai mult decât absența zgomotului, liniștea ne hrănește, construiește sinapse și întărește mințile.