Teoria autodeterminării, elaborată de Edward L. Deci și Richard Ryan, afirmă că există trei nevoi psihologice de bază (nevoi umane fundamentale), care generează comportamentele: nevoia de competență, nevoia de relaționare cu ceilalți și nevoia de autonomie.


Competența înseamnă percepția propriei eficiențe în atingerea obiectivelor propuse, fiind strâns legată de îndeplinirea sarcinilor. Lipsa sentimentului de competență poate duce la scăderea motivației și la frustrare.
Relaționarea este legată de faptul că suntem ființe sociale și avem nevoie de a relaționa cu cei din jur. Relaționarea înseamnă o conexiune autentică și suportivă cu ceilalți, iar izolarea socială poate exacerba lipsa motivației și deteriorarea stării de bine.
Autonomia înseamnă că acțiunile unei persoane sunt alese în mod liber, ținându-se cont de propriile valori și interese. În absența autonomiei, comportamentele tind să fie percepute ca impuse, ceea ce poate conduce la lipsa implicării și la insatisfacție.
În calitate de ființe sociale, cu toții tânjim după recunoaștere și apreciere, ceea ce este absolut normal. Problema apare însă când trecem acea graniță subtilă dintre nevoia de conexiune sănătoasă și dependența de validare toxică. Persoanele mai vulnerabile sunt cele care se definesc după părerea pe care o au ceilalți despre ei, au nevoie permanentă de validare externă, fie acele like-uri de pe rețelele de socializare, aprobarea șefilor, profesorilor sau a părinților chiar și la vârsta adultă, complimente permanente din partea colegilor, prietenilor. Aceste persoane nu țin cont de nevoile și dorințele lor, ci se ghidează doar după nevoia de a face impresie bună, a-i cuceri pe ceilalți, a se face util și iubit, apreciat, validat de cei din jur.
Potrivit unor studii psihologice, cea mai înaltă formă de pace interioară, starea de bine constă în renunțarea la nevoia de a fi înțeles, admirat, compătimit de alții, dorințe care leagă starea noastră interioară de bine de factori externi, pe care însă nu îi putem controla. Renunțând la această dorință permanentă de admirație sau recunoaștere din partea celorlalți, poți începe să acționezi pe baza propriilor valori autentice, în loc să încerci să răspunzi necontenit cerințelor, nevoilor, dorințelor celorlalți. Rezultatul nu va întârzia să apară, căci acest lucru va reduce semnificativ epuizarea mentală.
Echilibrul meu emoțional are de suferit atunci când mă bazez doar pe validarea externă, căci dacă eu consider că valoarea mea este atribuită doar de alții, ea poate fi la fel de bine și ușor luată de aceștia. Cu siguranță că atunci când încetăm să mai depindem doar de validarea, aprecierea celorlalți, stima noastră de sine devine generată de noi și crește considerabil.
Adesea căutăm cu disperare înțelegere și/sau compătimire din partea celorlalți, ceea ce provine din dorința noastră ca ceilalți să ne oglindească sentimentele interne. Iar atunci când nu mai avem această așteptare, practic nici critica și nici neînțelegerile nu ne mai influențează atât de tare încât să ne strice ziua. În plus, mai scăpăm de o grijă, căci nu mai simțim nevoia să ne apărăm, să căutăm diferite scuze sau să dăm mii de explicații în fața unor persoane care, oricum, nu doresc sau nu pot să ne înțeleagă.
Conform teoriei autodeterminării, autonomia și acceptarea de sine sunt factori esențiali ai stării de bine. A face pace cu tine, a avea o stare de bine, de echilibru sufletesc nu are de-a face cu izolarea socială, înseamnă a fi atât de ancorat în propria identitate, încât „reflecția“ externă, adică modul în care ești privit, perceput de ceilalți, nu mai constituie o condiție necesară pentru a te simți valoros.