Stres sau burnout?
Cu siguranţă că fiecare din noi are momente în care se simte copleşit de responsabilităţi, e plictisit şi fără motivaţie. Nu îi vine să se ridice din pat. În cazul în care începi să te confrunţi zilnic cu o astfel de stare şi nu crezi că există vreo şansă să ieşi din aceasta, este foarte probabil că suferi de sindromul "burnout". Ai ajuns la capătul puterilor, ţi s-au consumat bateriile.
Sindromul arderii complete sau burnout constă în epuizarea fizică, mentală şi emoţională cauzată de expunerea excesivă şi prelungită la situaţii stresante.
Cei care suferă de burnout se simt copleşiţi de a face faţă cerinţelor profesionale. Acumularea constantă de stres conduce, cu timpul, la pierderea motivaţiei şi a interesului care au însemnat cândva baza activităţilor la locul de muncă.
E interesant faptul că o persoană stresată caută soluţii, pe când cel care suferă de sindromul burnout abandonează lupta. Să vedem care sunt caracteristicile persoanelor stresate faţă de cele suferinde de sindromul arderii complete.
Persoanele stresate sunt caracterizate de:
• consum excesiv de energie, implicare maximă, suprasolicitarea sinelui;
• hiperactivitate;
• supraexcitare emoţională;
• pierdere de energie;
• stresul produce în primul rând daune fizice;
• stresul poate conduce la moartea prematură.
Persoanele cu burnout sunt caracterizate de:
• lipsa de implicare, abandon;
• senzaţia de a fi copleşit de griji, sarcini;
• amorţire emoţională;
• pierderea motivaţiei şi a speranţei;
• burnout-ul produce mai ales daune emoţionale şi psihice;
• burnout-ul poate conduce la moarte, prin suicid, pentru că ei simt că viaţa nu merită trăită.