Skip to content

Principalele greșeli care duc la separare

Chiar dacă avem șansa să ne găsim sufletul pereche, partenerul ideal, s-ar putea să ajungem, mai devreme sau mai târziu, la ruperea relației sau căsătoriei.

Principalele greșeli care duc la separare

Psihoterapeutul american Barton Goldsmith a încercat să enumere principalele motive care conduc la destrămarea cuplurilor, oferind și soluții pentru ocolirea lor.
Printre acestea se află:

Comportamentele de băiat rău, fată rea
Autorul atrage atenția că unele comportamente vechi ca fumatul, băutul în exces, ar trebui oprite. În tinerețe este oarecum „cool“ să fii băiat rău, dar ca adult, mai ales când ai deja o familie, trebuie să te schimbi. Iar dacă nu poți singur, cere ajutor.

Înșelatul partenerului
Dacă ești căsătorit și ai încălcat cel mai sacru jurământ, probabil că ai frânt inima celui înșelat. Potrivit autorului, este foarte greu să reclădești relația, dar nu imposibil. În primul rând renunță complet la ideea de a face sex cu alte persoane și vei vedea că partenerul tău va deveni mult mai atractiv.

Redirecționarea greșită a furiei
Adesea venim de la serviciu foarte supărați, plini de nervi, încărcați cu energii negative. Felul în care ne comportăm acasă poate să distrugă relația dintre noi. Sfatul terapeutului este ca în loc să ne descărcăm pe persoana de lângă noi, îi putem cere o îmbrățișare, recunoscând că am avut o zi al naibii de grea!

Lipsa de atenție și afecțiune
Chiar dacă persoana de lângă noi nu se simte iubită, probabil că nici nu va solicita afecțiune. După numeroase eșecuri, ea ajunge să se jeneze în a cere acest lucru. Și aici nu este vorba despre sex, ci pur și simplu la solicitarea atenției, ca de exemplu o prindere de mână sau o giugiuleală pe canapea. Potrivit autorului, dacă îți dorești mai multă intimitate în relație, pot să o faci astfel, încet și dulce.

Lipsa de comunicare
În relații tăcerea nu este niciodată de aur. Cu cât comunici mai mult, cu atât te simți mai bine. Potrivit psihoterapeutului american, comunicarea este cel mai important lucru într-o relație. Dacă ea nu există, nu există nici relație autentică. Deci ar trebui să ne așezăm la o cafea și să discutăm cu partenerul. Comunicarea face minuni.

Schimbarea modului de relaționare poate fi extrem de simplu și conduce la rezultate imediate.
Pentru mai multe informații, citiți aici.


Alegerea partenerului

La începuturi alegerea partenerului de cuplu constituia o problemă vitală. Supraviețuirea speciei era strâns legată de conceperea urmașilor sănătoși, puternici. Astfel că bărbatul prefera o femeie sănătoasă, care poseda caracteristici feminine ce indicau sănătate, fertilitate, tinerețe. Iar femeile alegeau bărbați puternici, sănătoși, de încredere, care să le poată proteja atât pe ele, cât și toată familia. De-a lungul timpului, alegerea partenerului a cunoscut diferite etape, o perioadă foarte îndelungată sarcina alegerii partenerului „ideal“ a fost încredințată părinților (sau mai bine zis a fost confiscată de părinți), cu scopul de a spori averea și a asigura supraviețuirea liniei familiale. În aceste condiții, la aranjarea căsătoriei calculul economic era un criteriu foarte important.

Alegerea partenerului

Din fericire, în cultura noastră europeană părinții „au scăpat de această grijă“. Afectivitatea a devenit - sau cel puțin ar trebui să devină – criteriul normativ al căsătoriei, alegerea partenerului ajungând să fie considerată liberă. Selecția este bazată pe anticiparea că celălalt este persoana cea mai potrivită pentru sine.
Se pune întrebarea firească: „Cum ne alegem partenerul, pe ce ne bazăm când decidem cu cine ne căsătorim?“
O serie de cercetări psihologice și sociologice din întreaga lume încearcă să răspundă la această întrebare. În alegerea cuplului, sau în alegerea maritală, factorii geografici, culturali și sociali joacă roluri foarte importante. Apartenența la același mediu, profesiune sunt criterii recunoscute chiar și de specialiști.
S-a arătat că printre criteriile de alegere a partenerului se află și cele psihomorfologice. De pildă, persoanele mai scunde au tendința de a se căsători între ele. Totodată s-a constatat că există o corelație ridicată între nivelul de inteligență al soților, forma mâinii, culoarea ochilor, pigmentația pielii, chiar și în ceea ce privește predispoziția similară în interacționarea patologică.
Plecând de la teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud, unii autori consideră că, în afara concordanței valorilor și normelor socio-culturale, există, pe de o parte și un sistem de norme personale în ceea ce privește așteptările de rol conjugal, pe care le-am dobândit în urma experiențelor relațiilor din familia noastră de origine, pe de altă parte și un sistem al forțelor inconștiente. Acestea din urmă creează felul în care comunicăm, din punct de vedere afectiv, cu partenerul, generează schimburi, oferte sau recompense sexuale, afective și spirituale. În urma acestora pot să apară structuri de cuplu bazate atât pe similaritate, cât și pe complementaritate. Aparent paradoxal, cercetările au arătat că, în cazul cuplurilor bazate pe similaritate psihologică, există o tendință mai mare spre aplatizarea relației, în cazul cărora încă de la începutul iubirii se produce o puternică identificare. Cu timpul intervine monotonia, plictiseala. În schimb, cuplurile formate prin complementaritate au o longevitate mai mare. Aceste cupluri sunt mai dinamice, nefiind lipsite nici de crizele de interadaptare mai tumultoase sau mai puțin tumultoase. În aceste cazuri partenerii se află în situații de relație care au menirea să resuscite noi resurse din ambele părți, iar partenerii își dau seama că se pot bucura și sunt necesari unul altuia.
Cu toate acestea, motivațiile conștiente și inconștiente ale alegerii partenerului continuă să rămână o ecuație cu multe necunoscute...