Amintiri, vise, reflecții
Volumul autobiografic al lui Jung, Amintiri, vise, reflecții este cartea care m-a îndemnat spre psihologie. Țin minte că eram librar la Humanitas când a apărut traducerea în limba română. Am citit-o pe nerăsuflate și mi-a marcat întreaga existență. Iată câteva rânduri din acest document unic, în care Jung mărturisește că chiar și puținele evenimente exterioare relatate în carte capătă semnificație doar raportate la evenimentul interior marcant al vieții lui, și anume întâlnirea conștientului cu inconștientul.
La începutul Prologului mărturisește că: „Viața mea este povestea unei realizări de sine a inconștientului“. Apoi, iată cum se încheie Prologul:
Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub etema schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.
În fond, merită să fie povestite numai acele evenimente ale vieții mele în care lumea nepieritoare a irupt în cea efemeră. De aceea vorbesc cu precădere despre trăirile interioare. Din ele fac parte visele și închipuirile mele, care formează în același timp materia originară a muncii mele științifice. Ele au fost asemenea bazaltului incandescent și topit, din care se cristallzează piatra ce urmează a fi prelucrată.
În fața evenimentelor interioare, celelalte arnintiri pălesc – călătoriile, oamenii și lucrurile înconjurătoare. [...] Amintirea faptelor exterioare ale vieții mele s-a estompat în cea mai mare parte sau a dispărut. Însă întâlnirile cu cealaltă realitate, coliziunea cu inconștientul, mi s-au întipărit
în memorie și nu mai pot fi șterse. Acolo a fost întotdeauna abundență, a fost întotdeauna bogăție, și orice altceva a trecut pe un plan secundar. [...]
Tot sub semnul experienței lăuntrice au stat și evenimentele care au venit spre mine din exterior [...]. Circumstanțele exterioare nu pot înlocui experiențele interioare. De aceea, viața mea este săracă în evenimente exterioare. Nu pot istorisi multe despre ele, căci mi s-ar părea ceva vid și lipsit de substanță. Eu mă pot înțelege pe mine doar prin întâmplările lăuntrice. Ele reprezintă specificul vieții mele și de ele se ocupă „autobiografia“ mea.
În ciuda faptului că nu este o lectură ușoară, am citit cu mare drag această carte, în care Jung împărtășește cu sinceritate trăirile sale interioare, și o recomand cu aceeași căldură tuturor celor care sunt dornici de o aventură interioară. Cartea m-a ajutat să pricep mai multe despre mine, să mă cunosc mai bine și, nu în ultimul rând, chiar am început să visez mai mult, sau, mai bine spus, să-mi amintesc mai amănunțit visele.
La începutul Prologului mărturisește că: „Viața mea este povestea unei realizări de sine a inconștientului“. Apoi, iată cum se încheie Prologul:
Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub etema schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.
În fond, merită să fie povestite numai acele evenimente ale vieții mele în care lumea nepieritoare a irupt în cea efemeră. De aceea vorbesc cu precădere despre trăirile interioare. Din ele fac parte visele și închipuirile mele, care formează în același timp materia originară a muncii mele științifice. Ele au fost asemenea bazaltului incandescent și topit, din care se cristallzează piatra ce urmează a fi prelucrată.
În fața evenimentelor interioare, celelalte arnintiri pălesc – călătoriile, oamenii și lucrurile înconjurătoare. [...] Amintirea faptelor exterioare ale vieții mele s-a estompat în cea mai mare parte sau a dispărut. Însă întâlnirile cu cealaltă realitate, coliziunea cu inconștientul, mi s-au întipărit
în memorie și nu mai pot fi șterse. Acolo a fost întotdeauna abundență, a fost întotdeauna bogăție, și orice altceva a trecut pe un plan secundar. [...]
Tot sub semnul experienței lăuntrice au stat și evenimentele care au venit spre mine din exterior [...]. Circumstanțele exterioare nu pot înlocui experiențele interioare. De aceea, viața mea este săracă în evenimente exterioare. Nu pot istorisi multe despre ele, căci mi s-ar părea ceva vid și lipsit de substanță. Eu mă pot înțelege pe mine doar prin întâmplările lăuntrice. Ele reprezintă specificul vieții mele și de ele se ocupă „autobiografia“ mea.
În ciuda faptului că nu este o lectură ușoară, am citit cu mare drag această carte, în care Jung împărtășește cu sinceritate trăirile sale interioare, și o recomand cu aceeași căldură tuturor celor care sunt dornici de o aventură interioară. Cartea m-a ajutat să pricep mai multe despre mine, să mă cunosc mai bine și, nu în ultimul rând, chiar am început să visez mai mult, sau, mai bine spus, să-mi amintesc mai amănunțit visele.