Skip to content

Amintiri, vise, reflecții

Volumul autobiografic al lui Jung, Amintiri, vise, reflecții este cartea care m-a îndemnat spre psihologie. Țin minte că eram librar la Humanitas când a apărut traducerea în limba română. Am citit-o pe nerăsuflate și mi-a marcat întreaga existență. Iată câteva rânduri din acest document unic, în care Jung mărturisește că chiar și puținele evenimente exterioare relatate în carte capătă semnificație doar raportate la evenimentul interior marcant al vieții lui, și anume întâlnirea conștientului cu inconștientul.

Amintiri, vise, reflecții

La începutul Prologului mărturisește că: „Viața mea este povestea unei realizări de sine a inconștientului“. Apoi, iată cum se încheie Prologul:
 
Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea și dispariția infinită a vieții și culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub etema schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.
În fond, merită să fie povestite numai acele evenimente ale vieții mele în care lumea nepieritoare a irupt în cea efemeră. De aceea vorbesc cu precădere despre trăirile interioare. Din ele fac parte visele și închipuirile mele, care formează în același timp materia originară a muncii mele științifice. Ele au fost asemenea bazaltului incandescent și topit, din care se cristallzează piatra ce urmează a fi prelucrată.
În fața evenimentelor interioare, celelalte arnintiri pălesc – călătoriile, oamenii și lucrurile înconjurătoare. [...] Amintirea faptelor exterioare ale vieții mele s-a estompat în cea mai mare parte sau a dispărut. Însă întâlnirile cu cealaltă realitate, coliziunea cu inconștientul, mi s-au întipărit
în memorie și nu mai pot fi șterse. Acolo a fost întotdeauna abundență, a fost întotdeauna bogăție, și orice altceva a trecut pe un plan secundar. [...]
Tot sub semnul experienței lăuntrice au stat și evenimentele care au venit spre mine din exterior [...]. Circumstanțele exterioare nu pot înlocui experiențele interioare. De aceea, viața mea este săracă în evenimente exterioare. Nu pot istorisi multe despre ele, căci mi s-ar părea ceva vid și lipsit de substanță. Eu mă pot înțelege pe mine doar prin întâmplările lăuntrice. Ele reprezintă specificul vieții mele și de ele se ocupă „autobiografia“ mea.

În ciuda faptului că nu este o lectură ușoară, am citit cu mare drag această carte, în care Jung împărtășește cu sinceritate trăirile sale interioare, și o recomand cu aceeași căldură tuturor celor care sunt dornici de o aventură interioară. Cartea m-a ajutat să pricep mai multe despre mine, să mă cunosc mai bine și, nu în ultimul rând, chiar am început să visez mai mult, sau, mai bine spus, să-mi amintesc mai amănunțit visele.


Seducătorul zeflemist

În cartea Cum să ne purtăm cu personalități dificile, autorii François Lelord și Christophe André prezintă, pe lângă personalitățile „pure“, și câteva personalități „mixte“. Dintre acestea face parte și cea narcisic-histrionică. Să vedem pe scurt despre ce este vorba.

Personalități narcisic-histrionice

Personalitatea narcisic-histrionică arată un comportament seducător, teatral, care dorește cu orice preț să se afle în centrul atenției, caracteristic personalităților histrionice, totodată afișează și sentimentul de superioritate și susceptibilitate al personalităților narcisice.
Putem spune că această personalitate „mixtă“ este aidoma unei vedete care, ajungând într-un spațiu public, de pildă într-un restaurant, face tot posibilul să fie remarcată, are un comportament sexual seductiv și provocator, caracteristic histrionicilor, după care începe să istovească, de exemplu chelnerii, cu un șir lung de pretenții, adresate pe un ton poruncitor, afișându-și superioritatea, atât de caracteristic narcisicilor.
Față de histrionicii 100%, personalitățile narcisic-histrionice sunt mai hotărâte și sunt într-o măsură mai mică influențabile. Totodată, față de narcisicii puri, acestea au o stimă de sine mai redusă și sunt mai dependente de atenția celor din jur.


5 pași spre fericire

Printre întrebările pe care ni le adresăm la începutul fiecărui an și la care sperăm să găsim răspunsul, pentru a-l pune în practică încă din primele zile ale anului este: „Cum pot trăi mai bine astfel încât să am o viață fericită, împlinită.“

5 pași spre fericire

Iată câteva recomandări în acest sens:

1. Să învățăm să prețuim viața
Nimănui nu-i place să-și ia rămas bun de la o persoană care îi este dragă. Cu toate acestea despărțirile sunt inevitabile. Ținând cont de acest lucru, putem să ne schimbăm atitudinea adoptată față de viață, ceea ce implică recunoașterea și acceptarea faptului că în cele din urmă toate au un sfârșit. Acest lucru ar trebui să ne îndemne să ne trăim viața din plin, ar putea să ne motiveze la o viață mai bună în care să ne bucurăm de fiecare clipă. După cum spunea și Shakespeare:
 
Amintește-ți: înainte să vorbești, ascultă. 
Înainte să scrii, gândește. Înainte să rănești, simte.
Înainte să urăști, iubește. Înainte să renunți, încearcă. 
Înainte să mori, trăiește.


2. Să învățăm să îi iertăm pe alții
Chiar și între membri de familie foarte apropiați sau prieteni buni pot apărea resentimente, frustrare sau chiar furie. De cele mai multe ori aceste sentimente sunt minore, dar uneori insultele, dezacordurile sau actele abuzive se pot transforma în rupturi aproape definitive. Astfel se ajunge ca oamenii să poarte ranchiună, să aibă resentimente pe tot parcursul vieții. Iar acest lucru nu este sănătos. Nu este sănătos mai ales pentru cel care a fost rănit. Aici ar putea ca soluția să fie iertarea. Iar iertarea nu este un lucru simplu. Iertarea adevărată înseamnă ruperea legăturii psihologice cu tot ce ține de trecutul dureros. Aici este vorba de acceptarea faptului că nu putem schimba trecutul, ci doar să avem încredere în viitor. Evident că nimeni nu poate fi forțat să ierte. În cazul în care ne simțim pregătiți să facem acest lucru, iertarea ar putea să ajute la vindecarea rănilor și să contribuie la o viață mai fericită.

3. Să învățăm să cerem iertare
Evident că, la fel ca mulți alții, fiecare din noi am făcut lucruri de care nu suntem tocmai mândri. E însă important de subliniat faptul că sentimentul de vinovăție nu înseamnă că suntem persoane rele. Ci, de fapt, ar putea să însemne chiar opusul, căci oamenii răi nu au mustrări de conștiință. A cere iertare este poate la fel de important ca acordarea iertării. Unii oameni consideră că a cere iertare înseamnă slăbiciune sau pur și simplu recunoașterea înfrângerii. A cere iertare este un act personal. Este ceva pe care îl facem pentru că așa considerăm că este corect. Indiferent care va fi răspunsul persoanei căreia ne adresăm, cerând iertare ne ajută să creștem.

4. Să învățăm să fim recunoscători
Cu siguranță că zilnic spunem de zeci de ori „mulțumesc“, este o expresie de rutină, pe care o rostim automat. Rareori se întâmplă însă să ne simțim cu adevărat recunoscători, extrem de rar ne exprimăm cu adevărat recunoștința. Oamenii de știință au arătat că acest lucru ar conduce la creșterea sentimentelor pozitive. Totodată s-a arătat că persoanele recunoscătoare îi ajută mai des pe cei din jur. Majoritatea oamenilor se concentrează pe laturile vieții de care nu sunt mulțumiți decât pe cele pentru care sunt recunoscători. Acordând zilnic câteva minute pentru a experimenta și a ne exprima recunoștința ne poate da un impuls în lupta noastră pentru un trai mai bun.

5. Să învățăm să ne arătăm dragostea
Dragostea este una dintre cele mai puternice forțe din viața noastră. Din păcate oamenii adesea neglijează acest lucru. Atunci când iubim pe cineva de ani de zile e simplu să uităm să-i spunem „Te iubesc“ sau să ne exprimăm afecțiunea pe alte căi. Este o tendință umană faptul că în agitația cotidiană uităm adesea lucrurile cele mai importante. Uneori dragostea este incomodă, alteori ea este stângace. Mulți dintre noi nu prea reușim să ne arătăm afecțiunea. Dar afecțiunea poate fi exprimată în moduri diferite: printr-un compliment, prepararea unei mese, sau pur și simplu trimiterea unui sms sau e-mail. Și pentru că amintirea sărbătorilor este încă vie, uneori dragostea înseamnă pur și simplu a face timp pentru a fi cu cei de care ne pasă.


Promisiuni de Anul Nou

La începutul fiecărui an avem tendința să ne propunem niște obiective pe care să le realizăm în timpul anului care tocmai a început.
Iată câteva din cele mai des întâlnite dorințe, obiective de început de an: Să mă las de fumat. Să nu mai beau alcool. Să fac eforturi să slăbesc. Să nu mai mănânc mâncare de la fast-food. Să fac mai multă mișcare. Să nu mă mai cert cu partenerul. Să nu îmi mai cert copiii. Să fac economii. Să-mi schimb jobul. Să fiu mai liniștit. Să-mi petrec mai mult timp cu familia. Și lista poate continua la nesfârșit...

Promisiuni de Anul Nou

Cred că nu întâmplător la început de an există atâtea „oferte“ avantajoase ale clinicilor de nutriție, modelare corporală sau sălilor de fitness.
La sfârșitul anului suntem conștienți că, în timpul celor două sărbători, vom face excese în ceea ce privește somnul, mâncarea, băutura, cheltuirea banilor etc. În mod conștient ne propunem să aducem schimbări ulterioare în viața noastră tocmai pentru a ne putea bucura din plin de aceste „vicii“, iar prin stabilirea datei de 1 ianuarie pentru începerea schimbărilor, reușim să ne menținem echilibrul emoțional de care avem atât de multă nevoie. Ne permitem să facem excese știind că în curând vom lua măsurile necesare.
Noul an ne sugerează ideea unui nou început, și, ca orice nou început, înseamnă încredere, optimism.
Totodată, trebuie să menționăm că eforturile pentru a face schimbările trebuie să fie continue, și să nu se rezume doar la primele zile ale noului an, tocmai din acest fapt avem nevoie de motivații puternice, pentru a nu renunța la obiectivele propuse.
Promisiunile de început de an ne pot ajuta să ducem la bun sfârșit schimbările pe care ni le propunem, să aducem schimbări în viețile noastre. În dorința noastră de a trăi mai bine putem să facem schimbări în ceea ce privește coportamentul nostru. În caz de reușită, prin faptul că am reușit să ne ținem de promisiuni, crește stima noastră de sine.
Cel mai important lucru este ca decizia de schimbare să izvorască din interiorul nostru, iar Anul Nou este doar un bun prilej de a o pune în aplicare. Aici este vorba doar despre o sincronizare și nicidecum nu reprezintă o motivație în sine. Totodată trebuie să ținem cont și de faptul că promisiunile, rezoluțiile de început de an trebuie să fie în acord cu ritmul nostru de viață.
Dacă ne punem în minte obiective foarte greu de îndeplinit, dacă ne dorim lucruri care necesită „o luptă“ mai aprigă decât ne permite structura noastră psihică sau poate chiar fizică, există toate șansele să ne abandonăm obiectivele chiar după câteva zile, deci nu vom reuși să ne îndeplinim planurile la care am visat atâta vreme. Prin urmare devenim stresați, ne scade stima de sine și rezultatul este catastrofal.
Unii oameni la început de an își propun obiective doar pentru că așa fac cei din jur, așa se procedează, așa e tradiția sau moda. Pentru aceștia superstițiile „Trebuie să încep bine, să fac schimbări, căci așa va fi tot anul“ au o semnificație importantă.
Trebuie să fim foarte atenți să nu renunțăm imediat ce am avut un moment de slăbiciune, suntem oameni, nu roboți, iar situația nu este compromisă. Trebuie să trecem peste acel moment, să continuăm.
Conform specialiștilor, de regulă persoanele care abordează schimbările pe principiul „totul sau nimic“ sunt cele care eșuează.
În consecință aveți grijă: dorința de schimbare trebuie să vină din interior, trebuie să vă concentrați pe obiective, trebuie să vă propuneți obiective realiste și potrivite pentru a le putea duce la îndeplinire.
Persoanele cu o stimă de sine bună, care au încredere în forțele proprii și care consideră că succesul depinde numai de efortul personal au mai multe șanse să-și atingă obiectivele în comparație cu cele cu stimă de sine mai scăzută.
Potrivit unor cercetători de la Universitatea din Hong Kong, îndeplinirea obiectivelor depinde de măsura în care persoanele și le-au propus cred în ele.
Dacă ne propunem schimbări în dezvoltarea noastră personală, odată cu noi se schimbă și lumea din jurul nostru, deoarece se schimbă modul în care o privim. Dacă ne distanțăm mai mult de tendința de a-i judeca pe alții sau de furiile noastre, e posibil ca și lumea să ni se pară mai puțin plină de imbecili.
Aici e pur și simplu vorba de modificarea punctului de vedere.
Iar potrivit lui C. André, această simplă modificare poate conduce foarte repede la consecințe concrete. „În virtutea efectului aripă-de-fluture (teoria aceea care explică că o mică bătaie de aripă la un capăt al lumii poate, din aproape în aproape, să provoace o tornadă la celălalt capăt al ei), să te schimbi îi ajută pe ceilalți să se schimbe: există, de exemplu, o contagiune socială a emoțiilor.“
Există persoane a căror prezență ne oferă siguranță, ne liniștește, ne face să ne simțim bine, ne stimulează și ne face să dăm tot ceea ce este mai bun din noi, fără a face nicio presiune de vreun fel. Aceste persoane au o influență benefică asupra stimei noastre de sine. „Prin acte infime sau manifeste, ele ne hrănesc și ne înalță.“