Poduri care unesc, poduri care despart
În urmă cu câteva săptămâni am făcut o excursie în Egipt. Ținând cont că în „O mie una povești“ se spune că: „Cel ce nu a văzut Cairo, nu a văzut lumea deloc“, am inclus și două zile în orașul numit și „Mama lumii“.
Știam deja că salutul în mod egiptean reprezintă o întreagă ceremonie, acesta fiind însoțit de multe întrebări cu privire la sănătate, la ocupație, iar cultura egipteană fiind caracterizează printr-un grad mai ridicat de emoționalitate, egiptenii adresează din prima și întrebări referitoare la starea civilă, la numărul copiilor, nepoților etc. Și mai știu că nu este cazul de a răspunde detaliat la ele. Întrebările, multiplele urări de bine, felicitări cu cele mai diverse motive, însoțite de desele Inshallah – tot aceasta reprezintă o formă arabă (mai exact egipteană) obișnuită de politețe.
Totodată, potrivit unor studii din domeniul teoriei comunicării, „competenţa de comunicare interculturală este un concept multidimensional care cuprinde aspecte cognitive, afective şi comportamentale ale interacţiunii umane. Această competență se definește prin capacitatea indivizilor de a comunica eficient cu interlocutori din alte culturi, pe baza unor abilități dobândite de relaționare socială, de înțelegere și adaptare la medii culturale diferite.“
„O bună comunicare nu înseamnă doar o transmitere a informațiilor, ci și o înțelegere reciprocă a dorințelor și nevoilor celuilalt. Competența de comunicare interculturală presupune, așadar, dobândirea unor capacități complexe, ce pot fi repartizate pe mai multe niveluri: lingvistice, perceptive, cognitive, afective, atitudinale și comportamentale.“
Ajunși în toiul nopții la hotel, după „ceremonialul salutului“, recepționerul ne tot întreba ce planuri avem pentru ziua care se apropie cu repeziciune. La început nu prea înțelegeam de ce ne tot bate la cap. Văzând că suntem indeciși, ne-a dus cu liftul direct la ultimul etaj, ne-a „comandat“ un welcome drink și ne-a lăsat câteva minute bune să ne revenim. Ieșind pe terasa uriașă, am rămas pur și simplu cu gura căscată. În fața noastră se aflau piramidele, singurele care au supraviețuit din cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Revenirea recepționerului era bine calculată. Ne-am așezat la o masă, am savurat sucul de portocale și priveliștea, după care a început din nou să-și facă griji din cauza lipsei programului nostru din prima zi în Cairo. Totul era foarte bine regizat. A început să ne explice de avantajele turului privat, cu un ghid calificat, egiptolog plus un șofer, și ne-a enumerat ofertele.
Eram deja familiarizați cu stilul de negociere egiptean, atât de diferit de cel pe care-l practicăm la noi acasă. Aparent acesta este lipsit de logică, în care timpul pare să nu conteze, adesea partenerul se ocupă și de altceva în timpul negocierii, cum ar fi convorbiri telefonice, mai ales cu caracter personal, uneori interminabile, semnarea unor hârtii, băutul de ceai sau cafea etc. Comunicarea este înalt contextuală, majoritatea mesajelor sunt indirecte, uneori chiar foarte vagi, având un stil metaforic cu puternice tendințe de exagerare. Egiptenii sunt foarte mândri de istoria și cultura lor, au un respect foarte mare față de tradiții, iar demnitatea și onoarea este ținută la mare cinste. În cadrul negocierii nu se folosește cuvântul „nu“, problemele abordate se discută secvențial și pe îndelete, se folosește tehnica „târguielii“, care este de fapt un joc în care ambii parteneri se implică la maxim, iar cu cât târguiala durează mai mult, cu atât negociatorii sunt mai apreciați.
Recepționerul s-a folosit de toate abilitățile lui de negociator. A luat în calcul că este ora 3 dimineața, iar noi suntem rupți de oboseală, însă șocul produs de panorama superbă împreună cu sucul de portocale și ceaiul negru cu mentă ne țin încă treji, mizând pe faptul că am venit totuși să și vizităm ceva din orașul lui de suflet, până la urmă ne-a băgat pe gât o excursie privată, despre care ne asigura că va fi memorabilă. Între timp a răspuns și la vreo două apeluri, în toiul nopții! A urmat circa o oră de negociere a prețului. Într-un final ne-am înțeles cam la jumătate din prețul inițial, am bătut palma, ne-a tăiat chitanța și ne-a asigurat că pe terasă avem gratuit ceai și cafea la discreție toată ziua. În timp ce ne duceam la culcare, ne-am dat seama că n-o să avem parte de acele ceaiuri și cafele, pentru că durata excursiei alese era de o zi întreagă...
Până la urmă recepționerul a avut dreptate: excursia chiar a meritat toți banii și răbdarea. Experiența unui tur particular al orașului cu ghid și șofer a fost una memorabilă. Străbăteam drumul între diferitele cartiere cu mașina pe niște poduri, mai exact drumuri suspendate de mare viteză. Deoarece era chiar vineri (zi liberă în Egipt), în plus era vinerea de după Revelion, mai toată lumea stătea acasă și traficul era cât de cât în regulă. Iar șoferul nostru, ca un adevărat egiptean, apăsa de zor doar două lucruri: accelerația și claxonul, și în nici un caz frâna. Trecând podul spre cartierul islamic am avut parte de o călătorie inedită: 1000 de ani înapoi in timp. Labirintul de străzi din această zonă a orașului este plin de viață, iar amalgamul de priveliști, zgomot, mirosuri și amintiri vii ale trecutului sunt tot atâtea provocări ale simțurilor trecătorilor. Iar trecând podul spre cartierul copt – oaza de liniște cu aleile sale înguste și locurile sacre – am avut parte de o teleportare cu încă 1000 de ani înapoi în istorie.
Aici podurile nu doar unesc, ci și despart culturi...
Știam deja că salutul în mod egiptean reprezintă o întreagă ceremonie, acesta fiind însoțit de multe întrebări cu privire la sănătate, la ocupație, iar cultura egipteană fiind caracterizează printr-un grad mai ridicat de emoționalitate, egiptenii adresează din prima și întrebări referitoare la starea civilă, la numărul copiilor, nepoților etc. Și mai știu că nu este cazul de a răspunde detaliat la ele. Întrebările, multiplele urări de bine, felicitări cu cele mai diverse motive, însoțite de desele Inshallah – tot aceasta reprezintă o formă arabă (mai exact egipteană) obișnuită de politețe.
Totodată, potrivit unor studii din domeniul teoriei comunicării, „competenţa de comunicare interculturală este un concept multidimensional care cuprinde aspecte cognitive, afective şi comportamentale ale interacţiunii umane. Această competență se definește prin capacitatea indivizilor de a comunica eficient cu interlocutori din alte culturi, pe baza unor abilități dobândite de relaționare socială, de înțelegere și adaptare la medii culturale diferite.“
„O bună comunicare nu înseamnă doar o transmitere a informațiilor, ci și o înțelegere reciprocă a dorințelor și nevoilor celuilalt. Competența de comunicare interculturală presupune, așadar, dobândirea unor capacități complexe, ce pot fi repartizate pe mai multe niveluri: lingvistice, perceptive, cognitive, afective, atitudinale și comportamentale.“
Ajunși în toiul nopții la hotel, după „ceremonialul salutului“, recepționerul ne tot întreba ce planuri avem pentru ziua care se apropie cu repeziciune. La început nu prea înțelegeam de ce ne tot bate la cap. Văzând că suntem indeciși, ne-a dus cu liftul direct la ultimul etaj, ne-a „comandat“ un welcome drink și ne-a lăsat câteva minute bune să ne revenim. Ieșind pe terasa uriașă, am rămas pur și simplu cu gura căscată. În fața noastră se aflau piramidele, singurele care au supraviețuit din cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Revenirea recepționerului era bine calculată. Ne-am așezat la o masă, am savurat sucul de portocale și priveliștea, după care a început din nou să-și facă griji din cauza lipsei programului nostru din prima zi în Cairo. Totul era foarte bine regizat. A început să ne explice de avantajele turului privat, cu un ghid calificat, egiptolog plus un șofer, și ne-a enumerat ofertele.
Eram deja familiarizați cu stilul de negociere egiptean, atât de diferit de cel pe care-l practicăm la noi acasă. Aparent acesta este lipsit de logică, în care timpul pare să nu conteze, adesea partenerul se ocupă și de altceva în timpul negocierii, cum ar fi convorbiri telefonice, mai ales cu caracter personal, uneori interminabile, semnarea unor hârtii, băutul de ceai sau cafea etc. Comunicarea este înalt contextuală, majoritatea mesajelor sunt indirecte, uneori chiar foarte vagi, având un stil metaforic cu puternice tendințe de exagerare. Egiptenii sunt foarte mândri de istoria și cultura lor, au un respect foarte mare față de tradiții, iar demnitatea și onoarea este ținută la mare cinste. În cadrul negocierii nu se folosește cuvântul „nu“, problemele abordate se discută secvențial și pe îndelete, se folosește tehnica „târguielii“, care este de fapt un joc în care ambii parteneri se implică la maxim, iar cu cât târguiala durează mai mult, cu atât negociatorii sunt mai apreciați.
Recepționerul s-a folosit de toate abilitățile lui de negociator. A luat în calcul că este ora 3 dimineața, iar noi suntem rupți de oboseală, însă șocul produs de panorama superbă împreună cu sucul de portocale și ceaiul negru cu mentă ne țin încă treji, mizând pe faptul că am venit totuși să și vizităm ceva din orașul lui de suflet, până la urmă ne-a băgat pe gât o excursie privată, despre care ne asigura că va fi memorabilă. Între timp a răspuns și la vreo două apeluri, în toiul nopții! A urmat circa o oră de negociere a prețului. Într-un final ne-am înțeles cam la jumătate din prețul inițial, am bătut palma, ne-a tăiat chitanța și ne-a asigurat că pe terasă avem gratuit ceai și cafea la discreție toată ziua. În timp ce ne duceam la culcare, ne-am dat seama că n-o să avem parte de acele ceaiuri și cafele, pentru că durata excursiei alese era de o zi întreagă...
Până la urmă recepționerul a avut dreptate: excursia chiar a meritat toți banii și răbdarea. Experiența unui tur particular al orașului cu ghid și șofer a fost una memorabilă. Străbăteam drumul între diferitele cartiere cu mașina pe niște poduri, mai exact drumuri suspendate de mare viteză. Deoarece era chiar vineri (zi liberă în Egipt), în plus era vinerea de după Revelion, mai toată lumea stătea acasă și traficul era cât de cât în regulă. Iar șoferul nostru, ca un adevărat egiptean, apăsa de zor doar două lucruri: accelerația și claxonul, și în nici un caz frâna. Trecând podul spre cartierul islamic am avut parte de o călătorie inedită: 1000 de ani înapoi in timp. Labirintul de străzi din această zonă a orașului este plin de viață, iar amalgamul de priveliști, zgomot, mirosuri și amintiri vii ale trecutului sunt tot atâtea provocări ale simțurilor trecătorilor. Iar trecând podul spre cartierul copt – oaza de liniște cu aleile sale înguste și locurile sacre – am avut parte de o teleportare cu încă 1000 de ani înapoi în istorie.
Aici podurile nu doar unesc, ci și despart culturi...
Bibliografie:
Lesenciuc A., Teorii ale comunicării, Editura Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“, Braşov, 2017