Haideți să ne alegem unii pe alții
În această perioadă de izolare în casă ne hrănim practic sufletul din amintiri, care pe zi ce trece devin parcă din ce în ce mai frumoase. Și, evident, accesăm mai ales amintirile noastre din vremea copilăriei. Deși era în plin comunism, noi, copiii care am crescut în acele vremuri, eram fericiți. Lumea noastră era destul de limitată, nu aveam acces la foarte multe lucruri, care acum fac posibilă „supraviețuirea“ unui număr mare de tineri, prin refugiul în lumea virtuală. Noi trăiam în lumea reală, care nu era lipsită de neajunsuri și care acum, poate și prin prisma ochelarilor roz, mi se pare parcă de basm, o lume foarte aproape de lumea ideală, înconjurați de părinți, bunici, rude, prieteni. Aceste relații, care, deși nu erau scutite de tensiuni, chiar certuri, erau relații trup-suflet. Acum însă lumea s-a schimbat, foarte mulți dintre noi am pierdut contactul cu lumea reală, cu noi înșine, și nu vorbesc neapărat de cei afectați de boli psihice. Această lume poate să ni se pară străină, înfricoșătoare, cu atât mai mult în această perioadă plină de incertitudine și nesiguranță, atât materială, cât și emoțională.
Dar iată că, folosind tocmai mijloacele moderne de comunicare am ajuns ca cinci prietene din copilărie și adolescență să ne regăsim, să ne reconectăm unele la altele și la noi înșine. Cred că între noi „s-a înfiripat o prietenie care a rezistat nenumăratelor prefaceri din lume“ cum formulează foarte sugestiv Gabriel García Márquez în minunata sa carte Dragostea în vremea holerei.
Suntem cinci prietene, care acum încercăm, împreună, deși suntem la sute, chiar mii de km distanță una de cealaltă, să ne trăim viața normală în mijlocul acestei experiențe cu iz „apocaliptic“. Deși suntem firi diferite, avem zodii diferite, profesii diferite, cred că ceea ce ne leagă cel mai mult este că dispunem de același set de valori morale și poate și faptul că toate suntem căsătorite și avem cel puțin câte un copil. Suntem în relații de cuplu, dar suntem și mămici. Prietenia noastră este firească, nu se manifestă prin vorbe mari, promisiuni nerealiste, ci pur și simplu suntem prezente, mai ales emoțional, avem disponibilitatea de a ne asculta și chiar de a ne da sfaturi, suntem deschise și dornice de a ne ajuta. În grupul nostru fiecare se simte securizat pentru a-și exprima temerile, anxietățile, dar putem totodată să sărbătorim și să împărtășim momentele de bucurie și micile succese obținute. Și totul e presărat cu valori culturale, fie că este vorba de poezie, muzică, literatură, spectacole, vernisaje sau tururi muzeale virtuale. Suntem prezenți „unul pentru toți, toți pentru unul“. Și e bine să fie așa.
Cred că de cele relatate mai sus se leagă și mejasul rostit de Dr. Brené Brown (speaker într-unul dintre cele mai vizualizate discursuri TED, cercetătoare și profesoară la Colegiul de Asistență Socială din cadrul Universității Houston, autoare a mai multor cărți bestseller) cu ocazia lansării, zilele acestea, a primului său podcast, intitulat Unlocking Us:
„Acest eveniment pandemic este un masiv experiment privitor la vulnerabilitatea colectivă. Când ne este teamă, putem scoate la lumină cel mai rău sine al nostru sau pe cel mai bun și mai brav. În contextul fricii și al vulnerabilității, prea puține lucruri ne mai rămân, fiindcă – atunci când suntem nesiguri și temători – primul mecanism de apărare vizează protecția propriei persoane. Dar când ceva ne sperie, nu suntem obligați să ne înfricoșăm. Haideți să alegem în schimb ieșirea din zona de confort, curajul și bunăvoința. Haideți să ne alegem unii pe alții.“ (sursa)
Dar iată că, folosind tocmai mijloacele moderne de comunicare am ajuns ca cinci prietene din copilărie și adolescență să ne regăsim, să ne reconectăm unele la altele și la noi înșine. Cred că între noi „s-a înfiripat o prietenie care a rezistat nenumăratelor prefaceri din lume“ cum formulează foarte sugestiv Gabriel García Márquez în minunata sa carte Dragostea în vremea holerei.
Suntem cinci prietene, care acum încercăm, împreună, deși suntem la sute, chiar mii de km distanță una de cealaltă, să ne trăim viața normală în mijlocul acestei experiențe cu iz „apocaliptic“. Deși suntem firi diferite, avem zodii diferite, profesii diferite, cred că ceea ce ne leagă cel mai mult este că dispunem de același set de valori morale și poate și faptul că toate suntem căsătorite și avem cel puțin câte un copil. Suntem în relații de cuplu, dar suntem și mămici. Prietenia noastră este firească, nu se manifestă prin vorbe mari, promisiuni nerealiste, ci pur și simplu suntem prezente, mai ales emoțional, avem disponibilitatea de a ne asculta și chiar de a ne da sfaturi, suntem deschise și dornice de a ne ajuta. În grupul nostru fiecare se simte securizat pentru a-și exprima temerile, anxietățile, dar putem totodată să sărbătorim și să împărtășim momentele de bucurie și micile succese obținute. Și totul e presărat cu valori culturale, fie că este vorba de poezie, muzică, literatură, spectacole, vernisaje sau tururi muzeale virtuale. Suntem prezenți „unul pentru toți, toți pentru unul“. Și e bine să fie așa.
Cred că de cele relatate mai sus se leagă și mejasul rostit de Dr. Brené Brown (speaker într-unul dintre cele mai vizualizate discursuri TED, cercetătoare și profesoară la Colegiul de Asistență Socială din cadrul Universității Houston, autoare a mai multor cărți bestseller) cu ocazia lansării, zilele acestea, a primului său podcast, intitulat Unlocking Us:
„Acest eveniment pandemic este un masiv experiment privitor la vulnerabilitatea colectivă. Când ne este teamă, putem scoate la lumină cel mai rău sine al nostru sau pe cel mai bun și mai brav. În contextul fricii și al vulnerabilității, prea puține lucruri ne mai rămân, fiindcă – atunci când suntem nesiguri și temători – primul mecanism de apărare vizează protecția propriei persoane. Dar când ceva ne sperie, nu suntem obligați să ne înfricoșăm. Haideți să alegem în schimb ieșirea din zona de confort, curajul și bunăvoința. Haideți să ne alegem unii pe alții.“ (sursa)