Țipând otrăvești sufletul copilului
Orice copil poate fi rănit atât prin pedeapsă corporală, cât și prin abuzul verbal. În mod sigur fiecare mama sau tată a ridicat tonul sau a țipat măcar o singură dată la copilul său. Acesta poate fi considerat un lucru uman și nu înseamnă neapărat că educația parentală este un eșec, însă este de dorit ca părinții să fie mai atenți.
Daniella Graf, autoare de bestselleruri, consideră că țipatul este otravă pentru sufletul unui copil. Țipatul poate afecta atât dezvoltarea psihologică a copilului, cât și relația părinte-copil pe viață.
E foarte important ca încă de la început să ne fie foarte clar că provocarea adresată de copil adultului nu este un act voit, ci o acțiune involuntară.
În cazul în care între un adult (mamă, tată, bunică, bunic, educator etc.) și un copil apare o neînțelegere de orice fel, adulții pot avea impresia că cel mic a încercat în mod deliberat să îi supere. De regulă, părinții își pierd adesea răbdarea și încep imediat să ridice tonul, să-l certe, să țipe.
În stadiile de dezvoltare timpurii, copiii mici nu sunt capabili să provoace părintele în mod deliberat. Potrivit lui Harville Hendrix și Helen Hunt, copilul până la vârsta de 4 ani nici măcar nu se poate pune în locul altcuiva și nu își poate da seama că ei înșiși sunt responsabili pentru declanșarea un anumit comportament la cealaltă persoană. Ei practic nu realizează că de exemplu „Mami s-a supărat pentru că m-am comportat într-un fel sau altul.“
Din păcate atunci când adultul țipă, acesta își demonstrează puterea și creează un sentiment de neputință în copil, iar țipatul îl face pe copil trist și nesigur pe el, totodată dăunează mult relației dintre cei doi.
Orice copil la care se țipă trăiește o serie de emoții: tristețe, vinovăție, nesiguranță, neputință, durere, neajutorare, iar toate acestea îi provoacă teamă.
Toți copiii vor să facă parte din familie, să fie membri cu drepturi depline ai familiei, ei au nevoie să fie ascultați și să li se ofere recunoaștere. Totodată, copiii la care se țipă încep chiar să se îndoiască de dragostea, iubirea părinților lor.
Potrivit cercetătorului în neuroștiințe Gerald Hüther, copiii au nevoie în primul rând de iubire, dragoste necondiționată, pentru a putea crește și a-și dezvolta liber abilitățile. El subliniază că lucrul de care au cea mai mare nevoie copiii este să se simtă iubiți pentru ceea ce sunt, pentru ei înșiși și acceptați în mod necondiționat.
„Copiii pot fi îngroziți de faptul că părinții lor nu îi vor mai iubi. Iar țipătul este un moment în care acest sentiment este amplificat“, spune Graf.
Potrivit unor studii științifice, până și cuvintele pot provoca răni adânci și chiar cicatrici. S-a arătat că abuzul verbal este la fel de dăunător ca cel fizic.
Într-un studiu recent, efectuat în rândul a 1000 de copii de gimnaziu și al părinților acestora, coordonat de Ming-Te Wang de la Universitatea din Pittsburgh, s-a arătat că adolescenții ai căror părinți utilizează adesea țipatul sau insultele sunt mult mai predispuși să se confrunte cu probleme comportamentale precum și simptome de depresie și/sau de anxietate. Totodată s-a arătat și că acești copii sunt mai predispuși și la minciună și înșelăciune.
Un alt studiu se referă la faptul că țipatul la copii poate avea consecințe care le pot depăși ca gravitate pe cele ale palmelor date ocazional. E bine de reținut că efectele negative ale pălmuitului pot fi ameliorate ulterior printr-un comportament de duioșie și afecțiune, însă nu și cele ale țipatului.
Cred că toți părinții și cei care se ocupă de copii ar trebui să aibă în vedere că atunci când țipă la un copil, îi rănesc stima de sine, îl fac să se simtă inutil și lipsit de valoare.
În Centrul de Traumatologie din Massachusetts (SUA) s-a arătat că acei copii care sunt victime ale abuzului emoțional sunt la fel de predispuși la depresie, pot avea o stimă de sine scăzută, totodată idei și tendințe suicidare și să sufere de stres post-traumatic ca și copiii care au suferit abuzuri fizice.
Din studiile efectuate la Universitatea Harvard a reieșit că la copiii care sunt abuzați deosebit de des – indiferent de forma pe care o îmbracă abuzul – li se poate modifica și structura creierului. Astfel s-a ajuns la concluzia că nu doar abuzul fizic și sexual poate modifica conexiunile cerebrale, ci și agresiunea verbală.
Părinții trebuie să conștientizeze faptul că ceea ce face copilul nu este în niciun caz făcut cu rea intenție. E important ca atunci când cerem copiilor să facă ceva, să formulăm corect, exact ceea ce dorim de la ei, astfel încât să existe cât mai puține neînțelegeri.
Dacă ajungem să înțelegem că micuțul nostru nu încearcă să ne provoace pe noi, părinții, atunci vom privi copilul într-un mod foarte diferit, prin alți ochelari.
Până la urmă această nouă perspectivă este de un real ajutor chiar și părinților, adulților care se ocupă cu copii, căci cei care nu ridică vocea, nu țipă la copii nu se vor simți ulterior vinovați și vor fi în stare să crească copii liberi, fericiți, încrezători în forțele proprii și în cei din jur.
Daniella Graf, autoare de bestselleruri, consideră că țipatul este otravă pentru sufletul unui copil. Țipatul poate afecta atât dezvoltarea psihologică a copilului, cât și relația părinte-copil pe viață.
E foarte important ca încă de la început să ne fie foarte clar că provocarea adresată de copil adultului nu este un act voit, ci o acțiune involuntară.
În cazul în care între un adult (mamă, tată, bunică, bunic, educator etc.) și un copil apare o neînțelegere de orice fel, adulții pot avea impresia că cel mic a încercat în mod deliberat să îi supere. De regulă, părinții își pierd adesea răbdarea și încep imediat să ridice tonul, să-l certe, să țipe.
În stadiile de dezvoltare timpurii, copiii mici nu sunt capabili să provoace părintele în mod deliberat. Potrivit lui Harville Hendrix și Helen Hunt, copilul până la vârsta de 4 ani nici măcar nu se poate pune în locul altcuiva și nu își poate da seama că ei înșiși sunt responsabili pentru declanșarea un anumit comportament la cealaltă persoană. Ei practic nu realizează că de exemplu „Mami s-a supărat pentru că m-am comportat într-un fel sau altul.“
Din păcate atunci când adultul țipă, acesta își demonstrează puterea și creează un sentiment de neputință în copil, iar țipatul îl face pe copil trist și nesigur pe el, totodată dăunează mult relației dintre cei doi.
Orice copil la care se țipă trăiește o serie de emoții: tristețe, vinovăție, nesiguranță, neputință, durere, neajutorare, iar toate acestea îi provoacă teamă.
Toți copiii vor să facă parte din familie, să fie membri cu drepturi depline ai familiei, ei au nevoie să fie ascultați și să li se ofere recunoaștere. Totodată, copiii la care se țipă încep chiar să se îndoiască de dragostea, iubirea părinților lor.
Potrivit cercetătorului în neuroștiințe Gerald Hüther, copiii au nevoie în primul rând de iubire, dragoste necondiționată, pentru a putea crește și a-și dezvolta liber abilitățile. El subliniază că lucrul de care au cea mai mare nevoie copiii este să se simtă iubiți pentru ceea ce sunt, pentru ei înșiși și acceptați în mod necondiționat.
„Copiii pot fi îngroziți de faptul că părinții lor nu îi vor mai iubi. Iar țipătul este un moment în care acest sentiment este amplificat“, spune Graf.
Potrivit unor studii științifice, până și cuvintele pot provoca răni adânci și chiar cicatrici. S-a arătat că abuzul verbal este la fel de dăunător ca cel fizic.
Într-un studiu recent, efectuat în rândul a 1000 de copii de gimnaziu și al părinților acestora, coordonat de Ming-Te Wang de la Universitatea din Pittsburgh, s-a arătat că adolescenții ai căror părinți utilizează adesea țipatul sau insultele sunt mult mai predispuși să se confrunte cu probleme comportamentale precum și simptome de depresie și/sau de anxietate. Totodată s-a arătat și că acești copii sunt mai predispuși și la minciună și înșelăciune.
Un alt studiu se referă la faptul că țipatul la copii poate avea consecințe care le pot depăși ca gravitate pe cele ale palmelor date ocazional. E bine de reținut că efectele negative ale pălmuitului pot fi ameliorate ulterior printr-un comportament de duioșie și afecțiune, însă nu și cele ale țipatului.
Cred că toți părinții și cei care se ocupă de copii ar trebui să aibă în vedere că atunci când țipă la un copil, îi rănesc stima de sine, îl fac să se simtă inutil și lipsit de valoare.
În Centrul de Traumatologie din Massachusetts (SUA) s-a arătat că acei copii care sunt victime ale abuzului emoțional sunt la fel de predispuși la depresie, pot avea o stimă de sine scăzută, totodată idei și tendințe suicidare și să sufere de stres post-traumatic ca și copiii care au suferit abuzuri fizice.
Din studiile efectuate la Universitatea Harvard a reieșit că la copiii care sunt abuzați deosebit de des – indiferent de forma pe care o îmbracă abuzul – li se poate modifica și structura creierului. Astfel s-a ajuns la concluzia că nu doar abuzul fizic și sexual poate modifica conexiunile cerebrale, ci și agresiunea verbală.
Părinții trebuie să conștientizeze faptul că ceea ce face copilul nu este în niciun caz făcut cu rea intenție. E important ca atunci când cerem copiilor să facă ceva, să formulăm corect, exact ceea ce dorim de la ei, astfel încât să existe cât mai puține neînțelegeri.
Dacă ajungem să înțelegem că micuțul nostru nu încearcă să ne provoace pe noi, părinții, atunci vom privi copilul într-un mod foarte diferit, prin alți ochelari.
Până la urmă această nouă perspectivă este de un real ajutor chiar și părinților, adulților care se ocupă cu copii, căci cei care nu ridică vocea, nu țipă la copii nu se vor simți ulterior vinovați și vor fi în stare să crească copii liberi, fericiți, încrezători în forțele proprii și în cei din jur.
Bibliografie:
Gerald Hüther, The Compassionate Brain: How Empathy Creates Intelligence
Harville Hendrix, Helen LaKelly Hunt, Dăruiește iubirea care vindecă
Danielle Graf, Cet enfant qui nous pourrit la vie (mais que nous aimons tant !)
Gerald Hüther, The Compassionate Brain: How Empathy Creates Intelligence
Harville Hendrix, Helen LaKelly Hunt, Dăruiește iubirea care vindecă
Danielle Graf, Cet enfant qui nous pourrit la vie (mais que nous aimons tant !)
Articole cu teme asemănătoare:
Cuvinte de încurajare pentru copii
Am nevoie de tine, mamă!
De la părintele „elicopter“ la părintele „plug de zăpadă“
Cuvinte de încurajare pentru copii
Am nevoie de tine, mamă!
De la părintele „elicopter“ la părintele „plug de zăpadă“