Sinceritatea e mult mai ușor de afirmat decât de pus în practică. Deseori spunem clienților că terapia este singurul loc în care se pot simți în siguranță, pot fi ei înșiși fără a fi judecați, însă uneori poate fi cel mai greu loc în care să fii brutal de sincer. S-ar putea să nu existe cineva care să nu-și fi mințit niciodată terapeutul sau că n-a omis în mod voit o informație crucială în ședință.


Chiar dacă unele persoane sunt conștiente de faptul că, ascunzând unele aspecte sau prin a nu fi sinceri în totalitate, deschiderea în fața terapeutului devine dificilă. Alianța terapeutică sau mai bine zis lipsa ei este responsabilă de acest lucru, căci fără ca clientul să se simtă în deplină siguranță în cabinet nu există deschidere, iar lipsa de siguranță poate duce la apariția anxietății.
În continuare vă voi prezenta 5 povești pe care mi le-au spus clienții în decursul anilor de terapie.

1. Am omis să spun adevăratul motiv pentru care am apelat la terapie
„Când am intrat în cabinetul terapeutului meu, am simțit că inima începe să-mi bată mai puternic. Știam foarte bine despre ce trebuie să vorbesc, dar nu puteam să o fac. Mă simt satisfăcător, chiar bine. Momentan am doar câteva probleme de familie, dar nimic serios, nu mă afectează cu adevărat. Am observat că deși m-am străduit din răsputeri să-mi conving terapeutul, aceasta a dat din cap și mi-am dat seama că nu era pe deplin convinsă… Am vorbit despre vreme, despre ce am mai făcut în ultimul timp, despre emisiunile mele preferate de la televizor. Dar oricât de mult încercam să-mi distrag atenția, amintirile și gândurile negative continuau să mă cuprindă devin ce în ce mai mut. Simțeam că mă înec în propriile mele gânduri.
Apoi a trecut o vreme, ședințele urmau săptămânal, iar în cele din urmă nu am mai putut suporta. Am izbucnit în lacrimi, mi-am luat inima în dinți și i-am spus terapeutului meu adevărul. I-am povestit despre evenimentele traumatice care nu-mi dădeau pace și despre faptul că gândurile negre, repetitive erau pe care să mă doboare. Între lacrimi i-am mărturisit că nu voiam să o mint, dar pur și simplu îmi era teamă să arăt că sunt vulnerabilă.
Această ședință a fost un punct de cotitură pentru mine. Mi-am dat seama că este absolut în regulă să fii vulnerabil și că nu era nicio rușine să recunoști când ai probleme și să ceri ajutor. Iar cu ajutorul terapeutului meu, am reușit să-mă confrunt cu evenimentele traumatice și să pornesc pe drumul vindecării.“

2. Am omis să spun situația mea s-a înrăutățit
„Când aveam 25 de ani, am fost diagnosticată cu ADHD. Am luat medicamentele prescrise și, la insistențele psihiatrului, am urmat și câteva ședințe de psihoterapie. Însă pe măsură ce creștea doza, sănătatea mea mintală se deteriora din ce în ce mai mult. O vreme am renunțat la psihoterapie, iar când am revenit la terapeut, mi-a fost foarte frică să îi spun că aveam gânduri și idei suicidare, deoarece îmi era teamă de consecințe. Pur și simplu nu aveam curajul să vorbesc despre asta… Timpul trecea, iar eu mă confruntam cu stări depresive și anxioase din ce în ce mai puternice. Din fericire, familia mea a sesizat schimbările mele de comportament și a intervenit. M-au ajutat să înțeleg că eram într-o situație critică și că aveam nevoie să mă deschid în fața terapeutului, să fiu sinceră și să îi vorbesc despre tot ceea ce mă apasă… Îmi dădeam seama că îmi era atât de frică să nu fiu judecată și să mă simt singură din cauza a ceea ce simțeam, dar am reușit să trec peste asta, să nu mai ascund adevăruri legate de starea mea, de gândurile și emoțiile mele. Iar acum nu-mi mai este frică și mă simt mult mai bine.“

3. Am omis să recunosc îmbunătățirea stării mele
„Un singur lucru de care îmi este frică este că ședințele mele de psihoterapie să se încheie. Mi-e foarte teamă că terapeutul meu va crede că sunt mai bine și că ar trebui să încheiem ședințele. Cu toate că simt o îmbunătățire a stării mele, uneori mă simt chiar foarte bine, sunt plină de energie, productivă, reușesc să mă bucur de viață, mint și îi spun terapeutului meu că mare lucru nu s-a schimbat sau chiar că mă simt mai rău. Nu pot să renunț deocamdată la ședințele de terapie… Mi-e frică să rămân din nou singură.“

4. Am omis să vorbesc despre detaliile negative
„Psihoterapeutul meu mă întreabă uneori dacă am trecut prin anumite situații în copilărie, dacă îmi trecuseră anumite gânduri prin cap sau aveam anumite sentimente în copilărie, iar eu omit să spun adevărul pentru a evita să așez persoanele dragi mie într-o lumină negativă. De regulă, cei care m-au crescut au avut cele mai bune intenții și nu vreau ca terapeutul meu să aibă o percepție negativă despre ei, căci sunt familia mea și nu vreau să dezamăgesc. Trebuie să fiu loială familiei, chiar cu riscul de a ascunde adevărul.“

5. Am omis să spun că nu mi-am făcut tema pentru acasă
„Urmez o terapie de trei luni. Sufeream din cauza anxietăților mele și nu spusesem nimănui. Părinții mei sunt oameni simpli, dar foarte stricți și foarte puțin flexibili, sunt distanți și rigizi. Iar eu niciodată nu am găsit momentul potrivit pentru a vorbi despre stările mele de anxietate. M-am închis în mine, am ridicat ziduri și m-am izolat. Psihoterapeutul meu mi-a sugerat să vorbesc despre anxietatea mea cu părinții mei, dar nu am avut niciodată curajul să o fac. Dar nici nu putem să recunosc că eram slabă, nu puteam să îmi arăt vulnerabilitatea. Așa că am mințit și am spus că m-am deschis în fața lor și că mă descurc bine, chiar foarte bine. Însă în cele din urmă, a trebuit să îi spun terapeutului meu adevărul. Iar ea m-a asigurat de sprijinul ei necondiționat…“

Pentru a elimina pe cât posibil minciunile sau omisiunile în cadrul ședințelor de psihoterapie, e nevoie de crearea unei legături cu terapeutul care conferă siguranță și încredere, deoarece terapeutul „nu este, decât un artist în înțelegere, produsul unui traseu de studiu și formare intensivă, care l-a făcut neobișnuit de sensibil la semenii săi. Tocmai această sensibilitate este singurul instrument, singurea unealtă cu care operează el.“

„Cărțile m-au învățat să citesc corect realitatea.“
(Mircea Horia Simionescu)

De curând m-am întors dintr-un concediu petrecut pe insula grecească Evia. A trecut vara, iar în această perioadă de toamnă timpurie au început să „năvălească“ pe acele meleaguri mai ales persoane nu foarte tinere. A fost vreme frumoasă, am făcut plajă și ne-am bălăcăcit în marea cristalină, experimentând o serie de plaje mai mari sau mai micuțe, unele cu cel mai fin nisip, altele cu pietricele, unele mai neînsemnate, altele mai faimoase, cunoscute în toată lumea. Un lucru comun pe care l-am observat pe toate plajele vizitate a fost că lumea citea. Fie că erau greci, sârbi sau români, foarte mulți stăteau tolăniți pe câte un șezlong sau pe nisip și citeau cărți. Acest lucru mi-a umplut inima de bucurie. Iată că mai sunt persoane care, citind o carte, se bucură de experiențele inedite oferite de aceasta. Poate că e vorba despre obiceiurile generației mai în vârstă, sper însă ca această îndeletnicire fascinantă să nu dispară cu timpul…


Deseori se întâmplă ca cineva să poată fi atât de absorbit de lecturarea unui roman, încât să nu își dea seama că sună telefonul sau cineva bate la ușă sau nici măcar nu percepe că de ceva timp vecinul dă de zori cu bormașina. În aceste momente noi trăim transe diurne, de zi cu zi. Atunci când citim o carte și suntem absorbiți de acțiunea cărții, suntem în transă, intrăm într-o transă naturală, spontană. O parte din noi, partea conștientă, are un control minim asupra a ceea ce se întâmplă în jur, aici și acum, auzim zgomotele din jur, știm unde ne aflăm, însă o altă parte plonjează în ficțiunea de pe paginile cărții, ne bucurăm sau ne întristăm intens de acțiunile și trăirile eroului preferat. Pare cel puțin ciudat că privind doar paginile unei cărți mă apucă râsul-plânsul. Suntem în transă pentru că noi confundăm ficțiunea, acțiunea cărții cu realitatea.
În speranța că cititul, experiența cititului nu va dispărea în curând, aș enumera câteva beneficii ale cititului din plăcere:

1. Cititul contribuie la dezvoltarea imaginației
Atunci când citim, noi creem propriul film în mintea noastră. Una din principalele funcții ale cititului este că creierul nostru uman nu face diferența între real și imaginar, fantezie. Astfel, persoana care citește are posibilitatea de a accesa locurile descrise de narațiune, de a se identifica cu personajele din lectură și de a trăi, mai devreme su mai târziu, mai mult sau mai intens, experiența narațiunii. Deci cititul este și o oportunitate fără măcar să fim nevoiți să ieșim din zona noastră de confort…

2. Cititul contribuie la creșterea capacității de focalizare a atenției
Atunci când citim, mintea noastră este focalizată mai mult timp asupra acțiunii cărții, crește capacitatea de focalizare a atenției, iar această capacitate de a ne focaliza și direcționa atenția asupra unui singur obiect este una dintre cele mai importante abilități pe care le dobândim în viață, căci ne ajută să rezolvăm mult mai ușor și rapid sarcinile pe care le avem și să devenim din ce în ce mai buni într-un anumit domeniu.
Din păcate în ultimul timp a scăzut drastic capacitatea de focalizare a atenției. Unele studii au arătat că această capacitate de concentrare a atenției asupra unui lucru a scăzut în ultimii ani de la 10 secunde până la 8 secunde, cu tendința de a ajunge chiar la 6 secunde sau chiar mai puțin, ceea ce are consecințe foarte negative asupra funcționării la parametri normali ai unei persoane, ADD se află în creștere.
Din păcate, o mare parte din adulți și foarte mulți copii pierd uneori ore întregi pe Facebook sau alte rețele de socializare pentru a face scroll ca să vadă ce a mai postat unul sau altul din „prieteni“. Se uită circa 2-3 secunde la poza lui X, apoi face scroll să mai vadă câteva secunde pe unde și cu cine umblă Y, apoi iarăși scroll ca să citească 2-3 secunde un banc, și așa mai departe – scroll și iarăși scroll. Iar această activitate afectează foarte grav capacitatea de concentrare și focusarea atenției.
Ca antidot la această situație: cititul unor cărți din plăcere, care să ne captureze în mod benefic atenția, care să ne dea o stare de bine și din care chiar învățăm câte ceva.

3. Cititul contribuie la dezvoltarea inteligenței
Potrivit unor studii, cititul mărește atât numărul de conexiuni din creier (datorită memorării și prelucrării informației asimilate de citit), cât și viteza cu care această informație este transmisă între diferitele părți ale creierului.
Un studiu arată o creștere de până la de 10 ori a informației transferate între diferitele părți ale creierului la copiii care au citit mai mult. Totodată, s-a constatat că, simultan cu îmbunătățirea cantității de materie albă din creier, crește abilitatea de a citi. Astfel: cu cât citim mai mult, cu atât mai multă materie albă avem în creier și cu cât mai multă materie albă avem în creier, cu atât suntem cititori mai buni. Există deci o corelație între citit și cantitatea de materie albă din creier. Evident că acest proces este mult mai intens la copii, deoarece creierul lor este în faza de dezvoltare, dar acesta continuă și la maturitate, dar e mai lent.
S-a demonstrat și faptul că citind în creier se activează și zone corticale care sunt conexe cu ceea ce citim. De exemplu, atunci când citim despre o livadă înflorită de portocali, se activează și zona din creier responsabilă de miros, simțim mireasma florilor de portocal și astfel ajungem ca tolăniți într-un fotoliu din cameră, cu geamul închis, chiar și atunci când e iarnă și frig, să simțim parcă aroma efervescentă a florilor de portocal.

4. Cititul contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale
Oare cum ne putem explica faptul că unele persoane cu un IQ (coeficient de inteligență) mare în viața de zi cu zi se zbat din greu, pe când alte persoane cu un IQ mai modest se descurcă surprinzător de bine în viață? Ei bine, responsabil pentru acest lucru poate fi inteligența emoțională, care, potrivit lui Daniel Goleman înseamnă recunoașterea și gestionarea emoțiilor noastre și ale celorlalți.
Din păcate, unele persoane consideră că emoțiile sunt doar niște aspecte auxiliare ale vieții cotidiene, nu le prea acordă importanță sau valoare prea mare.
Însă cu siguranță că în realitate există puține forțe interioare care să ne mobilizeze la fel de mult ca trăirea unei emoții. Iar pentru a reuși să cunoaștem (recunoaștem) emoțiile, este foarte util și la îndemână să luăm o carte, să o citim, să ne lăsăm absorbiți de lectura cărții și să ne dăm voie să trăim ceea ce citim.
În cazul cititului, atunci când ideile cărții sunt trecute prin filtrul personal și căutăm să identificăm situații similare din propria noastră viață înseamnă că trăim ceea ce simțim. Prin acest lucru reușim poate chiar să procesăm eventualele experiențe ignorate și să găsim locul lor în lumea noastră lăuntrică.
Cu siguranță că cititul, lectura din plăcere contribuie mult la cultivarea inteligenței emoționale, deoarece aceasta depinde foarte mult de felul în care ne raportăm la propriile nostre emoții, iar cititul ne expune în mod continuu la diferite emoții, fie ele pozitive, fie negative, important e că intrăm în contact cu emoțiile noastre.

5. Cititul contribuie la formarea conexiunilor la nivel cerebral
Cititul favorizează legătura între cele două emisfere, cea dreaptă și cea stângă. Emisfera stângă este sediul gândirii logice, raționale, iar emisfera dreaptă este sediul al emoțiilor, afectivității, imaginației, creativității. Potrivit unor neurologi, emisferele au funcții diferite, se completează reciproc și este de preferat ca cele două emisfere să fie antrenate astfel încât să funcționeze împreună într-un mod armonios. La naștere, cele două emisfere par să lucreze independent, dar în mod egal. În timp una din emisfere devine dominantă, la majoritatea oamenilor se diminuează funcționarea emisferei drepte, iar stânga devine mai des utilizată. Persoanele la care funcționează mai mult emisfera stângă (de exemplu, profesorii, IT-iștii, medicii, inginerii etc.) sunt calculate, raționale, cu o logică rigidă și sunt înclinate spre științe exacte. Ele vor fi ancorate mai degrabă în lumea fizică, e posibil să întâmpine greutăți în exprimarea emoțiilor. Cei care utilizează cu precădere emisfera dreaptă (artiștii, scriitorii, psihologii, instructorii de yoga, preoții etc.) trăiesc mai degrabă într-o lume a preceselor interioare, fără prea mare contact cu lumea fizică.
Pentru a integra la nivel cerebral o experiență de viață, avem nevoie ca aceasta să fie procesată atât la nivel cognitiv, cât și emoțional. La fel se întâmplă atunci când are loc procesarea unei narațiuni, povești citite.

Acestea au fost doar câteva beneficii ale cititului, desigur există mult mai multe, pe care le puteți descoperi citind din plăcere. Sper că prin acest articol să vă (re)deschid apetitul pentru citit, iar în următoare vacanță la munte sau la mare să am surpriza să descopăr din ce în ce mai mulți cititori – unii mai tineri, alții mai în vârstă… Și să nu uităm că „Unii citesc și adorm, alții citesc și se trezesc…“