Dacă facem un simplu exercițiu, imaginându-ne că trăim 80 de ani, asta ar însemna că avem în total 4160 de weekenduri la dispoziție. În aceste două zile, unele persoane își propun, și adesea chiar reușesc, să facă lucruri pentru care merită să trăiești, petrec timp alături de persoanele dragi, se relaxează, se încarcă, în timp ce alții, dimpotrivă, se folosesc de aceste 2 zile, după cele 5 zile lucrate, să își facă treburile casnice „așa cum trebuie“, duc la bun sfârșit, în pace și liniște, tot ceea ce n-au reușit să termine în cursul săptămânii. În aceste 48 de ore unele persoane, mai ales femeile, reușesc să se concentreze pe treburile casnice, cum ar fi curățenie, spălat, călcat.


Întrebarea „Când să le fac, dacă nu în weekend?“ este întemeiată, însă cu siguranță că fiecare persoană, după ce are weekendul liber, sau după o excursie, fie la mare sau la munte, săptămâna următoare este mai eficient, mai plin de energie, cu moralul mai ridicat și mult mai lipsit de frustrări și regrete. Prin urmare, putem spune că este în folosul stării noastre de bine dacă folosim weekendurile pentru ceea ce sunt destinate: odihnă.
După o săptămână încărcată avem nevoie și de relaxare, merită să ne facem timp pentru ea în mod constant și regulat.
Iar dacă reușim acest lucru, ne putem aștepta la schimbări pozitive: pe lângă creșterea productivității, ca urmare a unei odihne suficiente, este probabil să fim mai mulțumiți de munca noastră, totodată este foarte posibil ca și nivelul de stres să scadă considerabil.
Potrivit Laurei Vanderkam, unul dintre cei mai cunoscuți experți în managementul timpului și autoarea celor 2 cărți apărute la Editura Curtea Veche: 168 de ore și Renunță la ceas, precum și a cărții What the Most Successful People Do on the Weekend („Ce fac cei mai de succes oameni în weekend“), ceea ce facem în weekend nu este important doar pentru sănătatea noastră fizică și mentală, ci și pentru succesul nostru.
Pe lângă argumentele bazate pe date științifice, e important și faptul că Vanderkam vorbește din proprie experiență. Autoare cărților nu doar că lucrează mult și intens, dar are și cinci copii.
Iată cele 7 lucruri de făcut în weekend, care au mari șanse să se regăsească pe lista lucrurilor de făcut în weekend a oamenilor de succes.

1. Planificarea
Vrem să citim, vrem să facem exerciții fizice sau pur și simplu să nu facem nimic? Planificați în avans când și cât timp veți petrece într-o anumită activitate, iar asta vă va ajuta să evitați situațiile de genul: „Ne petrecem toată după-amiaza de sâmbătă încercând să ne dăm seama ce vrem să facem și apoi să ne întrebăm duminică după-amiază: «Unde a dispărut și acest weekend?»“
Vandekam mai spune și că merită să vă asigurați că nu vă supraîncărcați calendarul cu lucruri de făcut. Ideal este să planificați 5 sau 6 „acțiuni“ și să petreceți în medie câte 3 ore cu fiecare activitate.

2. Timp minim pentru treburile casnice
Multe persoane își petrec weekendul în „Triunghiul Bermudelor“ dintre curățenie, cumpărături și gătit. Este de înțeles că există unele sarcini care necesită mult efort și care sunt aproape imposibil de făcut în timpul săptămânii, dar expertul spune că merită să faci un efort pentru a minimaliza timpul pe care îl petreci cu treburile casnice în aceste două zile.
Cel mai bun mod de a face acest lucru este să vă propuneți mici ferestre de 20-30 de minute în timpul săptămânii, dacă e musai și în weekend, și să vă faceți treburile casnice obligatorii în aceste ferestre.

3. Îmbunătățirea relațiilor sociale
Un alt secret al oamenilor care își planifică și organizează viața cu succes, care sunt și foarte mulțumiți de calitatea vieții lor, este acela de a avea o viață socială activă, participând cu regularitate la evenimente comunitare sau la activități în care au ocazia de a intra în contact cu alții.

4. Concentrarea pe obiectivele pe termen lung
Pentru că trăim zi de zi într-o agitație continuă, rareori avem timp să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre pe termen lung. În schimb, weekendul – în cazul în care reușim să ne luăm liber de la treburi – este un moment excelent pentru a ne da seama unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm și unde anume ne dorim să ajungem în viață.

5. Includerea exercițiilor fizice în rutina de weekend
Persoanele care își gestionează cu succes viața fac în mod regulat sport și exerciții fizice. Adesea acest lucru este greu de încadrat într-o zi aglomerată din timpul săptămânii, dar pare să fie mai ușor de implementat în weekend. Dacă începem ziua de sâmbătă cu o alergare sau mersul cu bicicleta sau poate o plimbare, acest lucru poate da un impuls weekendului, în timp ce o sesiune de yoga duminică seara poate contribui la concentrare atenției asupra propriei persoane și nu asupra zilei de lucru de luni.

6. Petrecerea de timp offline
Din păcate, extrem de multe persoane petrec ore în șir în fața ecranului unui computer sau al laptopului. Experții în domeniu sunt de părere că măcar în weekend acest lucru ar trebui suspendat și întrerupt în mod conștient. Se vorbește despre o mini-detoxifiere digitală, cum ar să punem telefonul deoparte între sâmbătă dimineața și duminică la prânz sau poate să facem o excursie cu telefonul închis. Acest lucru poate fi atât de liniștitor, ne scapă de stresul de a fi permanent disponibili.

7. Reîncărcarea bateriilor
Potrivit lui Vanderkam, oamenii de succes au performanțe considerabile pentru că sunt conștienți de activitățile care îi reîncarcă și îi relaxează. Este foarte important ca fiecare persoană să găsească aceste activități și chiar să le implementeze în propria viață. Suntem persoane diferite, fiecare este liber să aleagă modalitatea de a se relaxa, dar și de a-și încărca bateriile pentru o nouă săptămână, dacă face acest lucru în weekend. De la dans la cusut și până la șah, pot exista o mie și una de lucruri care ne pot ajuta să ne refacem rezervele de energie epuizate.
Iar cel mai bun moment pentru a face aceste lucruri este probabil în weekend.

Deci reorganizând și restabilind prioritățile, putem dedica mai mult timp lucrurilor care ne plac fără să fim nevoiți să facem mari sacrificii.

Vă aștept cu drag:

Detalii aici.

Pentru unii oameni, a pleca în excursie este o sursă de plăcere care depășește chiar și minunata experiență legată de căsătorie sau chiar de a avea un copil. Și pentru că fiecare călătorie este o experiență unică, s-ar putea să nu conteze prea mult dacă aceștia călătoresc singuri cu un rucsac în spate, sau dacă se cazează într-un resort de 5 stele sosind cu patru valize mari și late. A pleca într-o excursie are un puternic efect benefic asupra sănătății, contribuie în mod măsurabil la creșterea nivelului de endorfine.


Și pentru că adesea fac rezervare pe Booking.com, nici nu am fost foarte surprinsă de sondajul făcut de ei, ba mai mult, nu m-a surprins de loc faptul că, potrivit rezultatului, o bună parte dintre oameni clasifică călătoriile ca fiind una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe din viața lor.
Iată câteva din beneficiile oferite de călătorii, potrivit rezultatului sondajului realizat pe un eșantion reprezentativ de 17.000 de persoane.
Poate pentru unii în mod surprinzător, iar pentru alții era de așteptat faptul că 72% dintre respondenți se simt mai bine chiar și doar planificându-și următoarea călătorie, iar 80% se entuziasmează doar uitându-se pe harta țării-țintă respective și numărând orașele pe care intenționează să le viziteze. Șase din zece persoane simt o încărcătură emoțională pozitivă, ajungând chiar până la fericire și pot intra într-o stare de transă naturală atunci când citesc recenzii despre hoteluri și se imaginează în acel loc.
În plus 77% dintre cei intervievați au declarat că obișnuiesc să își rezerve vacanța atunci când simt nevoia să își ridice moralul, pentru că îi ajută să se regleze emoțional și să aibă o stare de bine. Ei au confirmat și faptul că sunt puține lucruri care pot provoca o stare de fericire mai intensă decât cea provenită din călătorii.
Se pare că multe persoane sunt dispuse să sacrifice confortul pentru o experiență de călătorie, 56% dintre ei fiind dispuși să călătorească în loc să cumpere haine noi și 48% să amâne renovarea casei. Asta în ciuda faptului că mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că nu există un stimulent mai eficace pentru îmbunătățirea stării de bine decât cumpărarea unei perechi de pantofi, de exemplu pentru călătorie.
Iar cireașa de pe tort a fost faptul că o pondere mare din persoanele participante la sondaj au declarat că apreciază o călătorie mai mult decât multe alte evenimente importante din viață și că ea poate aduce foarte multă fericire. Circa jumătate dintre respondenți au spus că nici măcar o întâlnire cu iubita/iubitul nu a fost niciodată la fel de antrenantă ca o călătorie, iar 45% au spus că nici măcar logodna nu le dă același impuls ca o mică escapadă sau o vacanță. 49% dintre respondenții sondajului au declarat că, atunci când încep să își planifice următoarea călătorie, simt un nivel de bucurie mai mare chiar și decât fericirea pe care au simțit-o în ziua nunții lor. Iar pentru 29% dintre respondenți, nici măcar nașterea unui copil nu le-a dat un impuls de endorfine la fel de mare ca și experiențele din călătorii și oportunitatea de a vedea lumea.
Lumea e largă, călătoriile sunt surse de energie, iar relațiile interumane sunt indispensabile…

„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viată și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.“ (Platon)


Chiar din cele mai vechi timpuri muzica face parte din viața noastră, ea are puteri vindecătoare atât asupra trupului, cât și asupra sufletului. Profesorul neurochirurg Vlad Ciurea explică ce se întâmplă de fapt atunci când ascultăm muzică: „Stați undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitați-vă în sus, uitați-vă în jos și, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mișcare cerebrală cu totul deosebită și începeți să plutiți, intrați într-o transă. De ce se produce această transă? Pentru că muzica deschide foarte mulți centri nervoși. Centrii nervoși, ca niște luminițe, încep să se conecteze între ei și dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în fața noastră și încep să se deschidă treptat, treptat“.
În mod sigur mulți dintre noi am experimentat această stare de transă naturală atunci când ascultăm muzică clasică. În Cioran și muzica, o carte atât de dragă sufletului meu, alături de gândurile și concluziile privind muzica clasică, se găsesc și cugetări despre trăiri interioare, iubire, viață. Putem spune, fără să exagerăm că este ca un ghid al celor mai profunde trăiri.
Iată una din mărturiile lui Cioran: „EXTAZ MUZICAL – Simt cum îmi pierd materia, cum cad rezistențele fizice și cum mă topesc armoniile și ascensiunile unor melodii interioare. O senzație difuză, un sentiment inefabil mă reduc la o sumă nedeterminată de vibrații, de rezonanțe intime și de sonorități învăluitoare.“
Potrivit unui studiu recent, în timpul unui concert de muzică clasică are loc sincronizarea bătăilor inimii și ritmului respirației în rândul publicului. S-a arătat că mai ales atunci când spectatorii sunt deschiși la experiențe noi, în cadrul concertelor de muzică clasică inimile spectatorilor încep să bată sincronizat.
Potrivit aceluiași studiu, s-a descoperit că membrii publicului pot începe să respire cu aceeași viteză, să transpire având un ritm similar și chiar să se miște în același mod pe scaunele lor atunci când se bucură împreună de un concert de muzică clasică.
Wolfgang Tschacher, profesor la Universitatea din Berna, Elveția, a realizat un studiu pe un eșantion de 132 de spectatori de la concerte din Berlin, cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani. Aceștia au fost selectați în trei grupuri pentru a urmări diferite concerte ale acelorași trei cvintete de coarde – Cvintetul în do minor de Beethoven, Cvintetul nr. 2 în sol major de Brahms și „Epitafurile“ de Brett Dean.
În timp ce urmăreau concertele și inima lor se umplea de bucuria muzicii, au purtat o centură având încorporați senzori corporali. Cu timpul s-a constatat că membrii publicului s-au sincronizați fizic unii cu alții.
Potrivit experimentului, cel mai mult s-a sincronizat ritmul de respirație al spectatorilor, urmat de ritmul cardiac și de nivelul de entuziasm, măsurat prin mici creșteri ale transpirației pe vârful degetelor.
În urma acestei descoperiri, profesorul Wolfgang Tschacher a declarat: „Este fascinant faptul că oamenii de la un concert, care nici nu se cunosc și nici măcar nu își vorbesc, par să aibă o experiență comună, bazată pe măsurători precum ritmul cardiac.“
Referitor la sincronicitate, Tschacher a adăugat: „Când observăm sincronicitate, știm că oamenii sunt cu adevărat implicați în muzică, deoarece reacționează la ea emoțional în același mod.“
Din studiu făcea parte și completarea un test de personalitate, care a fost publicat ulterior în revista Scientific Reports. Din acest studiu a reieșit că persoanele care de obicei sunt mai deschise, înclinate spre experiențe noi, au fost mai predispuse să se sincronizeze cu cei din jur.
„Deschiderea este o trăsătură de personalitate care permite să primească experiențe noi – să le placă arta, călătoriile și lucrurile exotice“, a declarat Tschacher, ei ar putea fi mai predispuși să „îndeplinească așteptările sociale“, cum ar fi concentrarea asupra muzicii la un concert.
Chiar și cu luminile stinse în sala de concert, stând unii lângă alții în întuneric, mișcările oamenilor s-au sincronizat, aceștia regăsindu-se uniți în mod inconștient prin muzica clasică.
Încă un lucru interesant: în urma studiului s-a constatat că sincronizarea s-a produs mai mult atunci când au ascultat Brahms și Dean, în comparație cu Beethoven.
Potrivit altor studii anterioare, s-a constatat că muzicienii și dirijorii au de asemenea reacții fizice sincronizate la muzică.
Îndemnul este deci să mergem la concerte, să ascultăm muzică clasică, să practicăm deschiderea și flexibilitatea, să ne conectăm, chiar și la modul inconștient, cu ceilalți.
În încheiere iată recomandarea profesorului neurochirurg Vlad Ciurea: „Rămâneți pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulți centri nervoși, element esențial care s-a dovedit pe bază de RMN funcțional. De ce Mozart și de ce nu Beethoven sau Bach, nu știu să explic exact. Probabil pentru că muzica lui Mozart este frumoasă, te face să plutești“.
Și, tot referitor la extazul muzical, Cioran ne lasă următoarea mărturie: „Recomand muzica lui Mozart ca remediu împotriva disperării, căci în evoluțiile ei nu poți simți altceva decât o luminoasă poezie a existenței. Ea este echivalentul sonor al azurului“.

„Nu te teme de perfecțiune, nu o vei atinge niciodată.“ (Salvador Dali)


Atât în practica terapeutică, cât și în viața de zi cu zi apare tot mai des cuvântul perfecționist, desemnând o persoană care „suferă“ de perfecționism. Problema nu este că perfecționiștii se străduiesc să aibă standarde înalte, să facă lucrurile cât mai bine, ci mai degrabă faptul că la ei nu există noțiunea de suficient. Întotdeauna există mai sus, mai bine, mai departe… A fi perfect înseamnă lipsit de greșeli, prin urmare ei nu concep să facă greșeli, se străduiesc din răsputeri să obțină recunoștință și au o teamă puternică să nu fie respinși.
Să analizăm puțin de unde ar putea veni această nevoie de a căuta în permanență perfecțiunea.
Din păcate, pentru cei mai mulți dintre noi dragostea a fost condiționată. Eram iubiți atunci când realizam lucruri bune, ajungeam la performanță, atunci când făceam ceva de care se puteau mândri părinții sau persoanele apropiate din jurul nostru. Însă atunci când făceam ceva inacceptabil din punctul lor de vedere, când nu eram suficient de buni, am fost privați de dragoste. Și atunci eram pedepsiți, ignorați și/sau criticați. Și pentru că asta se întâmpla iar și iar, de-a lungul întregii copilării, am învățat și lucrul acesta a fost întărit: „Pentru a fi iubit, trebuie să fac ceva. Și trebuie să fac suficient de mult și de bine, astfel încât să primesc aprobare.“ Și uite așa ajungem pas cu pas la modelul introiectat din copilărie bazat pe nevoia de realizare și performanță. Perfecționismul este, de fapt, un mod de adaptare, putem spune logică, chiar genială. Căci dacă dragostea depinde de ceea ce facem cât mai bine, nu de cine suntem – bineînțeles că vom încerca să fim perfecți. Și astfel ne străduim să nu facem niciodată vreo greșeală. Să nu cerem niciodată ajutor. Să nu ne arătăm vulnerabilitatea, să nu plângem, să ascundem foarte bine suferința, durerea pentru a părea că suntem mereu puternici și de neînvins. Însă vestea proastă este că adesea acest lucru va duce la anxietate și depresie. Pentru că ființele umane sunt menite să facă greșeli. Uneori putem să eșuăm. Dar important este că acesta este modul în care învățăm să creștem, să ne dezvoltăm. Adesea este destul de dificil să ne „vindecăm“ de perfecționism, însă încetul cu încetul putem să facem acest lucru prin curajul a fi vulnerabil, cerând ajutor, acceptându-ne chiar și când greșim, având o atitudine neevaluativă, fără a ne judeca. Folosim mai degrabă propoziții de genul: „Este în regulă, ai încercat să faci tot ceea ce poți!“, decât etichete ca: „Prostule!“, „Idiotule!“ Cu mâna pe inimă ar fi bine să te întrebi uneori: „Cine m-a învățat că trebuie să fiu perfect?“ Și continuați să vă întrebați: „Au fost oare ei înșiși perfecți?“ Cu siguranță că răspunsul va fi negativ, căci perfecțiunea nu există, ea este doar o iluzie.

Recunosc că uneori simt nevoia de control. Controlul înseamnă siguranță, iar siguranța este una din nevoile noastre psihice fundamentale. În general îmi place să-mi fac rezervările pentru concedii din timp, căci am avut și câteva „neplăceri“ atunci când nu am făcut-o. Și cum nevoia de satisfacere a plăcerii și de evitarea neplăcerilor este o altă nevoie fundamentală a omului, prefer să mă pregătesc din timp atât practic, cât și sufletește și mental. Și totuși, uneori e bine să pui controlul deoparte și să lași pur și simplu ca lucrurile să se întâmple. În urmă cu câteva luni am văzut un anunț în care se făcea reclamă la un sejur de 6 nopți pe insula Evia, a doua cea mai mare insulă grecească după Creta. Anunțul, zic eu, suna bine: „Cum ar fi să pleci într-o vacanță despre care nu știi nimic în afara destinației și a perioadei? Hai cu noi într-o aventură și lasă-l pe JOKER să aleagă pentru tine!“. Nu am stat prea mult pe gânduri și am rezervat două locuri pentru un sejur în mijlocul lunii septembrie.


În ziua în care a sosit momentul plecării, ne-am pus mâncare și băutură suficientă, pernuțele confortabile, am pregătit toate bagajele, am încheiat asigurarea de călătorie, am tipărit toate hârtiile primite de la agenție și pentru că nici soțului meu, nici mie nu ne place să întârziem, am plecat din timp spre locul de întâlnire. Ajunși acolo, am rămas profund surprinși că era prea mare liniște, nici urmă de persoane mai în vârstă sau mai tinere, gălăgioase, care se împing, își dau coate să-și așeze valizele, gențile în portbagaj. Era liniște și pace, doar un singur autocar parcat cu un singur șofer care-și curăța cu multă pricepere parbrizul.
Am scos repede din rucsac hârtia cu data și ora plecării, data era în regulă, dar când am văzut ora plecării, am încremenit pentru câteva secunde. Noi știam că plecarea e la ora 17, ceasul era 16:32, însă ora de plecare trecută era 16. Într-o fracțiune de secundă mi-a trecut prin minte că mult așteptata excursie pentru noi s-a încheiat cam repede, prea repede… dar nici nu am apucat să-mi fac în continuare scenarii, a apărut șoferul de la autocarul parcat. Ne-a explicat că autocarul ne-a așteptat aproape 30 de minute, ne-au sunat de 20-30 de ori (între timp mi-am dat seama că mai înainte, fiind o terapie, am închis sonorul și am uitat să-l redeschid), după care au plecat. Simțeam că e pe cale să mă cuprindă o tristețe, dar spre surprinderea mea a durat însă foarte puțin. Ceva mă îndemna să am încredere, să nu mă agit sau să mă supăr. Era totuși planificată o aventură… Din fericire, nici șotul meu n-a intrat în panică, astfel am evitat contaminarea emoțională. În scurt timp șoferul a luat legătura cu colegul lui și l-a convins să ne aștepte la benzinăria din Jilava. Iar noi am comandat repede un Uber. Deși era oră de vârf în trafic, chiar și în drum spre Jilava eram foarte zen, nu m-am agitat… am avut încredere că lucrurile se vor așeza… Una din cele patru adevăruri nobile ale lui Buddha se referă la faptul că suferința (în cazul meu durerea provocată că a plecat autocarul fără noi) poate fi redusă sau chiar eliminată prin schimbarea atitudinii pe care o avem față de experiența neplăcută. Ceea ce s-a și întâmplat. În plus, în loc să îl învinovățesc pe soțul meu sau pe mine, poate pe șoferul autocarului sau pe însoțitorul de drum pentru cele întâmplate, folosindu-mă de atitudinea mindful non-evaluativă, prin acceptarea a ceea ce s-a întâmplat, prin răbdare, care permite lucrurilor să se așeze în ritmul lor, prin încredere, ceea ce în contextul mindfulness înseamnă cultivarea unui sentiment de încredere și speranță, am reuși să stau liniștită și calmă pe bancheta din spate a Uberului. Totodată, folosind una din atitudinile fundamentale din mindfulness, și anume non-striving-ul (a nu te srădui), am reușit să mă concentrez pe această experiență așa cum este, am acceptat situația și nu m-am criticat pentru cele întâmplate.
Pentru că era ora de trafic intens, a durat ceva timp până am ieșit din București. La scurt timp însă am zărit un autocar care făcea plinul la benzinărie… Acesta e!, am strigat bucuroasă.
Am coborât și ne-am alăturat grupului, având surpriza că, în afară de câteva băbuțe mai guralive, nimeni nu ne-a agresat verbal… Șoferii erau super-zen, chiar și însoțitorul de drum, deși părea puțin stresat, ne-a urat bun venit și a fost mulțumit că acum grupul e în formație completă.
Și așa a început aventura noastră de o săptămână, care ne-a adus multă pace în suflet și ne-am întors încărcați cu multă energie pozitivă.