Skip to content

Interacțiunile față în față vs. online

Până la pandemie doar cei „favorizați“ lucrau de acasă, țineau legătura cu colegii și șefii prin intermediul unor platforme ca Zoom. Cursurile se țineau la școală sau la facultate, iar dacă erai bolnav te prezentai la cabinetul medical. Dacă doreai un împrumut, trebuia musai să te duci personal la bancă etc. În timpul pandemiei multe persoane au fost forțate să își mute aproape toate interacțiunile în mediul online. Unora le-a prins bine, s-au adaptat ușor, căci au conștientizat că această comunicare la distanță este mai comodă și poate chiar mai eficientă decât comunicarea față în față. Alții nu numai că nu s-au putut obișnui, dar după pandemie de exemplu multor elevi le-a fost extrem de greu să se readapteze la participarea efectivă, prezența fizică la ore.

Interacțiunile față în față vs. online

Cu toate că este mult mai confortabil să stăm acasă, la biroul nostru, în fața laptopului nostru, în pantaloni scurți sau în pijama cu o cămașă proaspăt călcată trasă deasupra, cu cafeluța noastră preparată după gustul nostru, poate și cu scrumiera și țigările la îndemână și să participăm la ședințele pe Zoom, Teams, Meet etc., decât să pierdem timp pe drum, să ne înghesuim în mijloacele de transport în comun, să dăm bani pe Uber sau Bolt sau să ne enervăm conducând mașina noastră în traficul infernal.
Experții de la Universitatea Yale au tras un semnal de alarmă – potrivit unui studiu, activitatea cerebrală are serios de suferit în lipsa interacțiunilor față în față, interacțiunea socială pe platformele online ne activează creierul în mod diferit față de comunicarea personală, față în față.
Folosind neuroimagistica avansată, cercetătorii au observat semnale neuronale suprimate în timpul interacțiunilor online. În schimb, comunicarea personală, față în față, a fost prezentă o activitate cerebrală sporită, cu răspunsuri neuronale mai coordonate între participanți, subliniind bogăția interacțiunilor sociale.
Cercetătorii au dezvoltat o serie de tehnologii de neuroimagistică ce oferă o perspectivă mai autentică asupra modului în care creierul uman funcționează în timpul interacțiunilor în mediul obișnuit. Prin această abordare, cercetătorii pot analiza în mod direct modul în care creierul răspunde la semnalele faciale dinamice în timpul interacțiunilor umane reale. Aceste informații ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea și subtilitatea proceselor cognitive implicate în interacțiunile sociale și să apreciem cât de esențiale sunt acestea în viața de zi cu zi.
Interacțiunile față în față au dus la o activitate neuronală crescută legată de timpul de privire, dilatarea pupilei și o capacitate sporită de procesare a fețelor, reflectând o mai mare excitare și un schimb de indicii sociale.
Atunci când Joy Hirsch, cercetător în neuroștiințe la Yale, a folosit instrumente sofisticate de imagistică pentru a urmări în timp real activitatea cerebrală a două persoane angajate într-o conversație, a descoperit o corelare complexă a activității neuronale în zonele creierului care guvernează interacțiunile sociale.
Iar atunci când a efectuat experimente similare cu două persoane care discutau pe Zoom, a observat un peisaj neurologic mult diferit față de primul caz.
Cercetătorii au descoperit că semnalizarea neuronală în timpul conversațiilor online a fost suprimată în mod substanțial în comparație cu activitatea observată la cei care purtau conversații față în față.
„În acest studiu am descoperit că sistemele sociale ale creierului uman sunt mai active în timpul întâlnirilor față în față decât online. Se pare că Zoom este un sistem de comunicare socială sărac, în comparație cu comunicarea față în față“, au explicat Joy Hirsch, profesor de psihiatrie, și House Jameson, profesor de medicină comparativă și neuroștiințe, și autorul principal al studiului.
Așadar, când oamenii se întâlnesc în realitate și interacționează față în față, creierul lor este mai receptiv și mai implicat decât în cazul comunicării online prin Zoom. Platformele de videoconferință nu oferă nici pe departe aceeași calitate a interacțiunii sociale de care avem parte atunci când ne vedem și discutăm cu persoana respectivă față în față.
În timpul pandemiei, Zoom a fost o soluție comodă și la îndemână, însă acesta nu poate să redea toate aspectele complexe ale comunicării umane față în față, fără a exista unele pierderi esențiale. „În general, interacțiunile sociale dinamice și naturale care apar în mod spontan în timpul interacțiunilor în persoană par să fie mai puțin evidente sau absente în timpul întâlnirilor Zoom“, a spus Hirsch. Aceste lucruri arată cât de importante sunt interacțiunile față în față pentru comportamentele noastre sociale naturale.
Deci pentru relații sociale sănătoase e bine să ne întâlnim din când în când față în față, decât să stăm toată ziua pe telefon sau laptop online.


Șeful narcisist

Potrivit Tratatului de psihopatologie și psihiatria pentru psihologi, tulburarea de personalitate narcisică se caracterizează prin grandoare, necesitatea de admirație și lipsa empatiei. Persoana narcisistă are sentimentul de autoimportanță, fantasme de succes nelimitat, putere. Necesită admirație excesivă și își subliniază repetat și exagerat calitățile, este sensibil la critică, insucces sau pierdere. Are pretenții exagerate de tratament favorabil și supunere în fața dorințelor sale. Profită de alții pentru a-și atinge scopurile. Are un comportament arogant, sfidător, totodată are sentimente de invidie și de ostilitate, pe care le proiectează asupra interlocutorilor. Afișează o conduită distantă, arogantă, emfatică, fiind nonreceptiv și insensibil la opinii diferite, sfaturi și îndemnuri. Este avid de titluri, demnități, ranguri, pe care le consideră că i se cuvin.

Șeful narcisist

Aceasta este o descriere destul de amplă, cuprinzătoare al tabloului personalității narcisice. Cu toții cunoaștem persoane cărora li se potrivesc ca o mănușă aceste descrieri, caracteristici. Putem avea membri de familie, prieteni, cunoștințe narcisiste.
Foarte mulți oameni au „norocul“ ca cel puțin o dată în viață să ajungă într-un loc de muncă în care trebuie să lucreze sub conducerea șefului nepotrivit. Pentru un angajat, a avea un șef narcisist este o adevărată provocare, căci aceștia dau serioase dureri de cap celor pe care-i au în subordine.
Persoanelor narcisiste, care se simt neajutorați și lipsiți de valoare, își „construiesc“ un sine ideal, care face totul pentru a ieși din mediocritate. Narcisiștii se străduiesc foarte mult să fie deosebiți, ei visează la realizări neobișnuite, putere, frumusețe, succes, recunoaștere.
Din nefericire, ei se pricep foarte bine la devalorizarea celorlalți, au un instinct supradezvoltat pentru slăbiciunile semenilor lor, pe care le verbalizează sub forma criticilor acide.
Stefanie Stahl descrie foarte clar cum anume funcționează aceste persoane: „Narcisiștii nu-și pot suporta slăbiciunile, de aceea nu le suportă nici la cei din jurul lor. Concentrându-se asupra slăbiciunilor acestora, își pierd total din vedere propriile slăbiciuni. Prin criticarea lor, declanșează în semenii lor exact acele sentimente pe care nu vor să le simtă ei înșiși: o profundă nesiguranță și un puternic sentiment de inferioritate. În cazul narcisiștilor, se vede foarte bine prezența principiului preschimbării victimă-agresor.“
Nu de puține ori narcisicii recurg la două „strategii“. Mai întâi idealizează oamenii care sunt aproape de ei, apoi îi devalorizează.
Adesea, o nouă cunoștință, un nou angajat sau o nouă iubire este mai întâi idealizată, după care devalorizată și abandonată.
Să vedem acum cum stau lucrurile cu un șef narcisist. Dorința de succes a persoanelor narcisiste îi pot duce adesea, pe plan profesional, foarte departe, pot ajunge șefi. Iar atunci soarta angajatului este pecetluită, căci oricât de mult s-ar strădui bietul de „subordonat“ să corespundă așteptărilor șefului, acesta urmează să fie un demers condamnat eșecului, deoarece acest lucru nu schimbă cu nimic distorsiunea perceptivă a narcisistului. Angajații cu un șef narcisist pot ajunge să se simtă în permanență vinovați și insuficienți, captivi ai sentimentelor de mediocritate, accentuate de critica șefului narcisist.
De regulă, ambiția și dorința lor de putere îi fac pe narcisiști să fie șefii care nu sunt iubiți de colectiv. O altă caracteristică a acestor șefi dificili este și faptul că sunt foarte ușor de rănit, cu toate că la prima vedere siguranța de sine a lor nu lasă deloc impresia că ar fi vulnerabili. Iar atunci când un șef narcisist este rănit, este cuprins de o furie cumplită. Furia și ranchiuna se numără printre emoțiile predominante ale narcisiștilor. În cazul șefului narcisist acesta consumă foarte multă energie pentru că adesea se străduiește peste măsură să aibă rezultate bune și să arate bine. Dacă șeful narcisist ar reuși să înceteze să mai lupte împotriva presupuselor sale greșeli și ar accepta că este un om ca toți ceilalți, abia atunci s-ar putea și el relaxa – poate pentru prima dată în viață.
Dacă avem un șef narcisist, una dintre cele mai grave consecințe este faptul că încrederea în sine, în forțele noastre proprii este complet și permanent subminată de exprimarea constantă a defectelor noastre și de minimalizarea abilităților de care dispunem. Șefii narcisiști sunt întotdeauna perfecți, noi putem doar să greșim. Acest lucru poate duce cu ușurință la o stare constantă de stres atunci când trebuie să ne confruntăm cu el zi de zi.
Cred că este important să subliniem și faptul că narcisismul este un spectru. Faptul că șeful nostru se gândește uneori doar la el nu îl face neapărat un narcisist – „o doză sănătoasă de narcisism înseamnă că cineva are încredere în sine și stimă de sine. Este ceva normal, nu o personalitate patologică“, spune Marie-Line Germain, care predă studii de leadership și resurse umane la Western Carolina University și este autoarea unei cărți despre liderul narcisist. „Pe de altă parte, persoanele cu trăsături narcisiste extreme au nevoie să se simtă în permanență în centrul lumii, ceea ce, la locul de muncă, poate distruge complet organizația, cultura organizațională și etica de muncă a angajaților.“
Potrivit DSM V, simptomele tulburării narcisiste de personalitate includ un sentiment de grandoare și de importanță de sine, fantezii de perfecțiune și superioritate, un sentiment de specializare și unicitate, o nevoie de adorație și atenție, precum și un sentiment de îndreptățire și o tendință de a profita de alții. Bineînțeles că aici nu ne propunem să punem un diagnostic, această sarcină le revine profesioniștilor din domeniul medical, dar pentru a reuși cât de cât să luăm niște măsuri de precauție, e util să știm cum funcționează astfel de șefi.

Nu recunosc că au greșit
Șefii narcisiști fac tot posibilul pentru a evita responsabilitatea și sunt incapabili să accepte criticile și înfrângerile. „Pentru că sunt perfecți, admiterea unei greșeli este imposibilă pentru ei. Aceasta le-ar zdrobi încrederea. De care, în mod surprinzător, și așa duc lipsă“, a explicat Germain.
Adesea șeful îi învinovățește angajați pentru propriile sale greșeli. Iar atunci când sunt confruntați, șefii se victimizează. „Ne fac mincinoși, spun că noi greșim, că noi suntem de vină, niciodată ei. Își proiectează propriile greșeli asupra altora“, a spus Germain.

Fie ești cu ei, fie împotriva lor
Șefii narcisiști gândesc în termeni absoluți: fie ești dușmanul lor, fie ești aliatul lor. Nu există cale de mijloc. Dacă au impresia (distorsionare perceptivă) că i-am înșelat, putem trece cu ușurință din tabăra aliaților în tabăra dușmanilor. Iar Germain mai adaugă: „în ziua în care devenim dușmani, vor face tot ce le stă în putință pentru a ne distruge“.

Sunt șarmanți și ne întind capcane
După cum spune Stahl, „ei pot fi deosebit de șarmanți, demni de iubire și interesanți. Unii au personalități de-a dreptul carismatice.“
Atunci când începem să lucrăm cu un șef narcisist la un nou loc de muncă, suntem adesea fermecați de carisma lor, generozitatea lor ne poate face să ne simțim ca și cum am fi centrul lumii. Dar starea lor de spirit se schimbă în doi timpi și trei mișcări dacă își dau seama că avem o viziune diferită asupra lumii sau dacă ne permitem să punem la îndoială comportamentul lor inadecvat. În cel mai rău caz, ne izolează sau ne fac să simțim că slujba, munca noastră depinde de el, iar suntem dependenți de jobul nostru. „Manipularea face parte din modul în care operează, pentru a-și menține puterea și statutul“, a spus Germain.

Fură ideile altora
Unii șefii narcisiști se simt îndreptățiți să fure ideile altora, mai ales pe cele ale angajaților. Pentru că se cred perfecți, ei consideră adesea că au dreptul să se folosească pur și simplu de ideile angajaților și să le prezinte ca fiind ale lor, fără să țină cont de etică sau morală. Se folosesc de orice doar pentru a rămâne în top.

Abuz verbal și lipsă de empatie
Dacă ai un șef narcisist care pur și simplu nu are empatia necesară pentru a se pune în locul tău, nu ai voie să greșești. Dacă încercăm să explicăm de ce nu am respectat un termen-limită sau de ce am făcut o greșeală, răspunsul este că „ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine. Nu există înțelegere, nu contează ce se întâmplă în fundal, important este să performezi așa cum se așteaptă el. Perfect.“

După ce am descris tabloul șefului narcisist să vedem ce putem face...
Atunci când avem un șef narcisist ar fi bine să fim foarte vigilenți. Poate fi obositor, stresant și demoralizant să fii în subordinea unei astfel de persoană, dar poate că există o doză de speranță să facem față.
O metodă ar fi să nu vorbiți singur cu el. Luați întotdeauna pe cineva cu dumneavoastră la întâlniri și faceți copii ale corespondenței cu alți colegi. Dacă avem martori sau dovezi, îi va fi mai greu să dea vina pe noi.
Luați notițe scrise pentru a vă susține propriul adevăr dacă în viitor va trebui să luați măsuri legale împotriva lui.
Deoarece unul dintre motivele succesului unui șef narcisist este atunci când ceilalți se simt ca niște ratați, este bine să avem pe cineva în care avem încredere în afara serviciului și care să ne asculte fără să ne judece, avem nevoie de relații în afara serviciului.
Deoarece șefii narcisiști sunt fermi convinși că ei sunt „alfa și omega, începutul și sfârșitul“, unii specialiști recomandă ca la locul de muncă să investim timp și energie în crearea relațiilor cu ceilalți colegi. Dar pentru aste e nevoie de colegi care să nu fie pupincuriști.
Iar dacă simțim că am ajuns la limita răbdării și nu mai putem tolera modul în care ne tratează șeful nostru narcisist, există o soluție: demisia. „Prețul pe care-l plătim chiar și în cazul unui șomaj temporar este mult mai mic decât cel în cazul că rămânem la acel loc de muncă toxic“, adaugă Marie-Line Germain.


4 strategii contra văicărelilor

Viața e pavată cu probleme, de-a lungul ei toată lumea se confruntă cu fel și fel de obstacole, iar sarcina noastră și însăși frumusețea vieții este să le rezolvăm, să trecem peste ele. Unele persoane au mai puține probleme, alții mai multe, dar există unele tipuri de personalități care nici măcar nu observă lucrurile bune din viață, partea plină a paharului, ci se concentrează doar pe cele rele, pe partea goală a paharului. Aceștia sunt cei care se plâng tot timpul!

4 strategii contra văicărelilor

De-a lungul vieții, cu toții ajungem să cunoaștem astfel de persoane și fiecare din noi a observat că oamenii care se plâng tot timpul ne consumă energia, sunt efectiv ca niște vampiri energetici. În mod sigur ai simțit că după o întâlnire cu astfel de persoane devii morocănos, te simți chiar neputincios și ești stors ca un burete.
Sărmana persoană care se confruntă cu probleme, care poate să privească lucrurile doar dintr-o singură perspectivă, cea negativă, ar vrea să scape de tensiunea interioară, e dornică să i se ofere cuvinte de încurajare, de empatie, dar faptul că se plânge constant îl seacă pe interlocutor de energie și acesta se epuizează. Asta este problema, căci noi nu dispunem de resurse infinite de energie, putem asculta de câteva ori văicăreala unui prieten sau membru de familie, dar nu în mod constant.
Cu toate că văicărelile neîntrerupte te umplu de energie negativă, nu înseamnă că nu ar trebui să asculți niciodată pe cineva care are probleme, dar dacă cineva se plânge mereu și nu face nimic pentru a-și schimba viața, nu vei putea să-l ajuți, este responsabilitatea fiecăruia să se ajute, să-și rezolve problemele. Iar noi trebuie să ne schimbăm atitudinea și să învățăm să ne descurcăm cu oamenii care se vaită tot timpul.
E important de reținut și faptul că ei se victimizează în permanență, doar se plâng la toată lumea, dar nu fac nimic pentru a-și schimba viața, pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Și mai e un lucru bine de știut:
persoana care se plânge tot timpul folosește acest lucru, în mod conștient sau inconștient, ca pe un instrument de manipulare. Scopul lor este de a ne face să ne simțim vinovați (astfel că vina pentru toate problemele, situațiile lui problematice este transferată la noi), de a stârni compasiune, de a stârni milă. Poate că pe moment nici nu îți dai seama că, încercând să gândești în locul lor și fiind absorbit complet de problema lor, se activează salvatorul din tine, te încarci cu emoții negative, cu energie negativă, te epuizezi, și cu timpul poți ajunge chiar în situația în care îți pierzi cheful de viață.
Trebuie să înțelegem că frustrarea, vinovăția și tristețea pot provoca schimbări hormonale care la rândul lor pot duce cu ușurință la schimbări emoționale, la scăderea capacităților de concentrare și de rezolvare a problemelor.
Prin urmare, e bine să găsim niște strategii pentru a ne descurca cu oamenii care se vaită tot timpul. Iată câteva sugestii:

1. Stabilește limite clare!
Ești liber să exprimi în mod hotărât și calm, chiar și în timpul unei conversații, că nu mai ești dispus să asculți poveștile negative. Nu e cazul să intri în prea multe detalii. Iar dacă te-ai săturat să auzi asta în fiecare zi, spune în mod direct și la obiect că nu mai poți suporta.

2. Păstrează distanța!
E util, ca pe cât posibil, să păstrezi o distanță sănătoasă față de persoanele care se vaită tot timpul. Cu cât îi asculți mai puțin, cu atât te protejezi mai mult de încărcătura energetică negativă.

3. Nu le arăta empatie!
În momentul în care persoana care se plânge și-a atins scopul, iar tu te grăbești să cauți o soluție la problemele din viața ei, practic tu te încarci și cu problemele ei, le rezolvi în locul ei, ceea ce, pe termen lung, conduce la oboseală, frustrare, chiar tristețe. Nu trebuie să continui să rezolvi probleme care nu te privesc, trăiește-ți propria viață.

4. Învață-i să se responsabilizeze
Noi putem să-i spunem prietenului sau unui membru al familiei sau colegului de muncă care se plânge în mod constant că îl înțelegem pe deplin, dar că fiecare e responsabil pentru viața lui și trebuie să-și rezolve propriile probleme, căci asta e viața: o serie de provocări pe care noi e bine să le rezolvăm singuri. De asemenea, putem să subliniem și faptul că multe probleme apar tocmai din cauza atitudinii negative și că a sosit timpul să ia măsuri pentru a-și schimba propria viață, e liber să facă acest lucru, evident dacă e pregătit pentru asta.

Cât de frumos a formulat marele Constantin Brâncuși: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.“

Copiii noștri vor citi când vor fi pregătiți pentru asta!

Mintea noastră nu prea face diferența între real și imaginar, între evenimentele pe care le trăim în mod direct și cele pe care doar le imaginăm. Am postat câteva articole și am vorbit în cadrul unor workshopuri despre importanța și beneficiile cititului. Mă întreb dacă pot oare cărțile să înlocuiască experiențele noastre de zi cu zi, clipă de clipă?

Copiii noștri vor citi când vor fi pregătiți pentru asta!

Am citit de curând că undeva în Australia trăiește o familie cu cinci copii. Liadhan și Richard consideră că sunt „părinți apropiați de natură“, ei locuiesc împreună cu copiii lor în corturi, își trăiesc viața ca și cum ar fi în permanență într-o tabără și evită formele tradiționale de educație. Părinții recunosc că unii din copiii lor sunt încă analfabeți pentru că ei, părinții, sunt prea permisivi în ceea ce privește educația lor și chiar nu forțează nimic.
Părinții au spus că nu urmează deloc programa școlară stabilită. Iar în cadrul programului TV australian Parental Guidance, Liadhan, mama celor cinci copii, a declarat: „Noi adoptăm o abordare naturală a învățării ca familie, le oferim mai degrabă spațiu pentru a experimenta lucrurile, evenimentele vieții și a învăța din practică.“
„Avem cinci copii. Cei doi mai mari știu să citească, ceilalți trei pot recunoaște cuvinte, dar nu știu încă să lege cuvintele și să le citească împreună. Se vede că ei fac progrese constante și, în timp, vor citi foarte bine“, a declarat Richard, tatăl copiilor, care a mai adăugat și că „unii oameni intră în panică atunci când află că trei din copii nu știu să citească. Noi suntem relaxați, nu ne stresăm căci suntem convinși că vor citi când vor fi pregătiți“.
Cei trei copii mai mici au 5, 7 și 9 ani, iar părinții lor nu sunt deloc îngrijorați pentru ei, deoarece și cei doi copii mai mari au început să citească la 9 și 10 ani.
Telespectatorii australieni au fost absolut șocați de modul de viață și de abordare a cuplului, mulți dintre ei ajungând chiar să-i acuze de abuz pentru că și-au privat copiii de experiența cititului și scrisului.
„Părinții devin foarte supărați dacă copiii lor nu încep cât mai repede să meargă la școală, să învețe și dacă nu fac progrese în cel mai scurt timp. Dar există dovezi din întreaga lume care arată că n-au nici un motiv să se streseze în această privință. Sistemul educațional scandinav, de exemplu, este preponderent axat pe joacă. Mulți părinți și educatori nici măcar nu încep acomodarea copiilor cu literele, cititul, scrisul până la șase sau șapte ani, chiar și atunci fac asta numai atunci când cei mici sunt pregătiți. Este interesant faptul că, până la vârsta de 11 ani, aceștia au ajuns din urmă și chiar și-au depășit „colegii“ din țări precum Australia… și au ajuns la această performanță fără nici cea mai mică presiune.“ – a declarat psihologul Dr. Justin Coulson.