„Întotdeauna este mai interesant să lucrezi aici-și-acum decât să-ți concentrezi atenția asupra unor aspecte abstracte sau istorice“. (Irvin D. Yalom)


În urmă cu câteva zile am primit un e-mail de la unul din foștii mei clienți, care a notat, de-a lungul timpului, câteva din experiențele, ideile, cugetările, sfaturile sale cu scopul de a înțelege mai bine și mai profund propriul său proces terapeutic. Iar după ce lucrurile s-au limpezit, mi l-a trimis să-l citesc și, dacă consider că poate fi de folos și altora, să-l public pe pagina de web al cabinetului meu de psihologie. Asta am și făcut, iată rezultatul:

În urmă cu circa nouă ani, când tocmai mă întorceam de la cabinetul unui psiholog la care mergeam la acea vreme, un gând mă obseda. Mă tot întrebam ce caut eu de fapt la acel psiholog, chiar și mersul în sine la terapie este o mare prostie și chiar n-are sens să mai caut vreodată vreun un terapeut care să mă poată ajuta. Eram pur și simplu disperată, căci până atunci am fost la nenumărați terapeuți, am încercat nenumărate metode și tehnici, dar niciodată nu am simțit cu adevărat că am ajuns acolo unde chiar îmi doream, ci întotdeauna am simțit că îmi tratez doar simptomele și că pur și simplu sunt în același punct de unde am pornit în urmă cu ani buni. Anii au trecut, am continuat terapiile, am tot schimbat terapeuții și pot spune cu mâna pe inimă că acum știu că succesul unei terapii depinde de foarte mulți factori și că, în calitate de client, implicarea mea în succesul terapiei este la fel sau poate chiar mai mult la fel de mult ca al psihoterapeutului.
Știu că părerile sunt împărțite în privința asumării mersului la psiholog, la terapie, dar eu tind să cred că ne îndreptăm într-o direcție bună și că oamenii conștientizează din ce în ce mai mult că nu-i o rușine să te duci la ședințe de psihoterapie și că este nevoie să ne îngrijim și sănătatea mintală. Nu cu mult timp în urmă, adolescentă fiind, trebuia să ascund faptul că mergeam la psiholog, pentru că cei care făceam așa ceva eram considerați bolnavi mintal, nebuni de care lumea se temea. În zilele noastre lucrurile par să se fi schimbat, acum pot să vorbesc deschis și să recunosc în fața lumii că am nevoie de ajutor și apelez la un specialist. Cu toate că participarea la ședințe de psihoterapie a devenit ceva obișnuit, totuși mulți oameni se plâng că uneori se blochează în procesul terapeutic.
Pentru că până să mă „stabilesc“ la terapeutul meu de acum, am „încercat“ nenumărați psihoterapeuți și psihoterapii, așa că îi înțeleg perfect pe acei oameni care se împotmolesc, se blochează la un moment dat, dar mai știu un lucru: pentru a face progrese și schimbări era nevoie să mă implic, să conștientizez și să accept problemele mele, ca, împreună cu terapeutul, să putem ajunge la rezultatele, obiectivele propuse. Unde am greșit înainte? În multe privințe: adesea nu eram suficient de sinceră și deseori am deviat ședința spre subiecte mai ușoare. Au fost momente în care nici metoda, nici tehnicile n-au prea funcționat, deși recunosc că mă simțeam mai bine cu profesioniști mai carismatici. Totodată, uneori au fost momente în care pur și simplu a lipsit chimia, relația terapeutică nu s-a putut consolida și atunci am renunțat.
Acum, după 25 de ani de terapie sunt o serie de lucruri pe care le-am învățat, pe care dacă le-aș fi știut de la început aș fi economisit bani, timp și energie. Aș enumera câteva dintre ele:
Dacă doriți să mergeți la terapie, merită să faceți mai întâi câteva cercetări: ce metode sunt recomandate în mod obișnuit pentru afecțiunile sau problemele similare cu ale dumneavoastră, care credeți că ar fi cea mai potrivită, cu care să vă simțiți cel mai bine, cel mai confortabil și, pentru că poate fi vorba despre un număr mai mare de ședințe, e bine să fie un psihoterapeut disponibil în zona în care locuiți, să nu pierdeți foarte mult timp pe drum.
La ora actuală, deși chiar și omul de rând are acces la cărți de psihologie, de dezvoltare personală, există destul de puține informații disponibile despre care sunt acele metode care se încadrează exact sub umbrela terapiei. Psihologii diferă între ei nu doar ca personalități, ci și în ce privește metodele folosite. De pildă, în timp ce terapia analitică se referă în primul rând la client și la profesionistul care îl ascultă, terapia cognitiv-comportamentală este mult mai interactivă, orientată spre acțiune.
La prima întâlnire, după anamneză, e bine ca terapeutul să vă informeze despre ce consideră că ar trebui să începeți terapia și care ar fi metodele, tehnicile cele mai potrivite.
E bine ca încă de la început să mă gândesc și să decid dacă doresc să lucrez cu un terapeut bărbat sau femeie, cu cineva tânăr sau mai în vârstă. E important să mă simt confortabil cu acesta. E nevoie să se stabilească relația, alianța terapeutică bazată pe încredere și simpatie, deoarece procesul terapeutic nu poate să dea roade fără asta.
Terapeutul nu este doar o persoană căreia îi putem spune ce se întâmplă zi de zi – în mod ideal, putem dezvolta cu el o legătură emoțională, dar și intelectuală, iar natura relației, etapele de deschidere față de el sau de acceptare a vulnerabilității fac parte din munca pe care o facem împreună la fel de mult ca și urmărirea obiectivului.
Dacă ar fi după mine, aș prefera să pun accentul întotdeauna pe confort și pe sentimentul de siguranță, dar unele persoane sugerează că dacă dorim să ne rezolvăm dificultățile interpersonale, ar trebui să ne îndreptăm în direcția rezistenței mai accentuate.
Știm cu toții că adesea problemele noastre „dispar“ în cabinetul de terapie, în timp ce în afară de cele 60 de minute petrecute acolo suntem practic preocupați de gestionarea crizelor, problemelor. La început, după ce ieșeam de la ședința de psihoterapie, îmi făceam reproșuri întrebându-mă de ce nu am adus în discuție cel mai important subiect al zilei, cu timpul m-am obișnuit să mă pregătesc, uneori chiar să-mi fac notițe cu ce voiam să discut cu terapeutul meu, temele care nu-mi dădeau pace.
În drum spre terapie îmi formulez dacă există ceva din ședința precedentă pe care aș vrea să îl reiau, dacă s-a întâmplat ceva în timpul săptămânii despre care este important să vorbesc, sau dacă am o idee pe care aș vrea să o explorez. Acest lucru face ca cele 60 de minute să fie cu adevărat eficiente.
Cred că de mare ajutor și mie, ca client, mi-a fost cartea lui Irvin D. Yalom, Darul psihoterapiei, în care autorul sugerează că „aici și acum este sursa principală a puterii terapeutice, o mină de aur pentru psihoterapie, cel mai bun prieten al terapeutului (prin urmare și al pacientului)“.
Și mai e un lucru important: cheia succesului unei terapii este să implementezi în viața de zi cu zi cele învățate, experimentate în mediul securizant din cabinet. E nevoie de o preocupare constantă în ceea ce privește temele abordate la terapie.
E ca și cum atunci când ne hotărâm să facem o prăjitură delicioasă după rețeta bunicii, cumpărăm toate ingredientele, citim cu atenție rețeta, spargem ouăle, amestecăm gălbenușul cu zahărul și ne oprim. Lăsăm totul acolo pentru a continua să o preparăm în alte 60 de minute, o săptămână mai târziu. Așa stă treaba și cu cele 60 de minute petrecute la cabinetul terapeutului – dacă nu continuați să fiți preocupați de temele discutate, dacă nu vă propuneți să implementați câte ceva în viața reală, atunci le lăsați în urmă de îndată ce ieșiți pe ușa cabinetului.
Putem spune că terapeutul este doar un catalizator, el nu ne rezolvă problemele în locul nostru: el este o cârjă, o busolă, dar rezultatul final depinde de noi, de practică, de recunoașterea și corectarea tiparelor proaste din viața de zi cu zi și de continuarea muncii de autocunoaștere pe cont propriu.
Iar dacă la următoarea ședință venim deja cu o „prăjitură“ gata preparată, care poate nu s-a răcit încă, mai are nevoie să-i punem frișca, ornamentele, atunci sunt șanse s-o analizați împreună cu terapeutul.
Încă o idee care mi se pare bună este ținerea unui jurnal de la o ședință la alta în care să vă notați gândurile, propozițiile-cheie din timpul ședinței, care v-au rămas în minte dintr-un anumit motiv.

Aș dori să închei tot cu un citat din cartea lui Yalom: „Prefer să mă gândesc la pacienții mei și la mine ca la niște tovarăși de drum… Sarcina mea este să înlătur obstacolele care le blochează pacienților mei calea. Nu eu trebuie să fac totul; nu trebuie să-i insuflu pacientului dorința de dezvoltare, curiozitatea, voința, bucuria de a trăi, grija, devotamentul sau oricare dintre miriadele de însușiri care ne fac să fim pe de-a-ntregul umani.“

Renumitul psihiatru și psihoterapeut rus Mihail Litvak a fost primul care a dezvoltat un sistem de gestionare a conflictelor, pe care l-a folosit cu mare succes. Metodologia creată de el este azi folosită nu doar în psihoterapie și educație, ci și în afaceri și sport.


Autorul crede că este necesar să deprinzi arta comunicării inteligente, pentru a gestiona cu bine situațiile conflictuale. Astfel ți se va îmbunătăți nu doar starea de spirit, ci și însăși sănătatea. Totodată este și un pas important pe calea schimbării.
Iată cele 10 sfaturi ale renumitului psihoterapeut:

1. Capacitatea noastră de a iubi și de a tolera singurătatea este un indicator al propriei noastre dezvoltări spirituale. Pentru că cele mai bune lucruri se fac singur!

2. Dacă o persoană nu poate spune lucruri bune despre ea însăși, începe să răspândească lucruri rele despre alții.

3. Nimeni nu părăsește pe alții, ci doar merge mai departe. Cei care sunt lăsați în urmă cred că au fost abandonați.

4. Depresia este un dar pentru ca o persoană să reflecteze asupra propriei persoane.

5. Ai vrea să-ți cunoști cel mai mare dușman al tău? Privește-te în oglindă și încearcă să te confrunți cu tine însuți!

6. Calea spre succes este necunoscută. Dar cunoaștem calea spre eșec, care este aceeași cu dorința de a mulțumi pe toată lumea!

7. Să vorbești cu prietenii este plăcut, să vorbești cu dușmanii este util!

8. Există un singur motiv serios pentru a rupe contactul cu prietenii sau pentru a renunța la locul de muncă: dacă nu există un mediu potrivit pentru dezvoltarea ta personală.

9. Fericirea nu este altceva decât produsul final al unei activități bine organizate.

10. Visele nu sunt altceva decât vocile propriului nostru potențial!