„Cele mai multe umbre din viața noastră apar din cauză că stăm noi înșine în calea luminii.“
Ralph Waldo Emerson
![5 semne ale criticilor din copilărie](/uploads/copil_critic.jpg)
În urmă cu câțiva ani buni, venisem într-un weekend acasă, la Brașov. Sosisem cu trenul, țin minte că era o zi ploioasă și, deși locuiam la doar două stații de gară, am hotărât împreună cu tata, care m-a așteptat la gară, să luăm autobuzul. Era surprinzător de gol, așa că am prins loc pe scaun. Din primul moment după urcare am remarcat fața posomorâtă, cu ochii înfipți parcă în pământ al unui copil de vreo 10 ani. „Ia spune-mi, măi, copile, când ai de gând să joci ca lumea? Că dacă știam că joci în halul ăsta, chiar că nu mă oboseam să vin la meci, stăteam dracu’ mai bine acasă! M-ai dezamăgit total, iar am venit degeaba la meci!“ – se auzea în spatele meu. Pentru copil drumul de la stadion până acasă a fost un adevărat calvar, iar acuzele adresate de tatăl său cred că l-au afectat iremediabil. Probabil a încercat din răsputeri să-și mulțumească părintele, dar din păcate n-a reușit. Dacă copilul are parte doar de reproșuri și jigniri, e foarte posibil ca el să dorească să facă alte activități, mai simple, mai ușoare, care necesită mai puțin efort, concentrare și astfel ușor-ușor se va îndepărta de sport. Astfel copilul își va pierde interesul pentru antrenamente, meciuri, cantonamente si va căuta un alt mediu, securizat, din punct de vedere afectiv, tocmai pentru a-și mulțumi părinții. E păcat, e mare păcat, căci s-ar putea ca, având un părinte mai puțin critic, acel copil ar fi putut ajunge chiar un sportiv de performanță, sau cel puțin va face sport din plăcere.
Îmi aduc aminte că m-au durut foarte tare cuvintele acelui tată și am realizat cât de norocoasă am fost, căci și tatăl meu venea la meciurile de baschet pe care le jucam, dar niciodată nu m-a criticat, nu m-a făcut să mă simt mică și neînsemnată, chiar dacă greșeam, dacă aș fi putut performa mai mult și mai bine. Țin să-ți mulțumesc încă o dată pentru asta, tată!
Știu foarte bine că creșterea copiilor nu este o sarcină ușoară și poate fi chiar o provocare pentru părinți. Parentingul înseamnă în primul rând disponibilitate emoțională și un simț acut al conștientizării diferitelor situații. Este o sarcină care implică asumarea unor responsabilități, sarcina părinților este să stabilească un cadru sigur, cu limite sănătoase, dar nicidecum rigide, pentru viața copilului, dar e foarte util și sănătos ca aceștia să se preocupe și de dezvoltării emoțională echilibrată a copiilor lor. Disciplina și reglementarea excesive, granițele foarte rigide, nemulțumirile permanente, criticile, reproșurile pot pune în pericol sănătatea emoțională a copilului.
Disciplina face parte din procesul de educație al copilului, însă critica excesivă a părinților poate avea numeroase dezavantaje, multe având consecințe pe termen lung.
Atunci când un copil este supus în mod constant la critici, nimic din ceea ce face nu este suficient de bun, de corect, de satisfăcător, atunci e foarte posibil ca el să nu-și dezvolte încrederea în sine pentru a face față provocărilor vieții, acesta poate avea adesea o imagine de sine negativă, care îi poate afecta calitatea vieții și a bunăstării mentale. Nemulțumirea, reproșul, critica părinților se pot transforma cu ușurință într-o voce interioară, care la rândul ei poate cauza atât probleme comportamentale, cât și emoționale, iar acestea pot avea influențe negative pe tot parcursul vieții.
Iată câteva semne care pot indica faptul că ai fost excesiv de criticat în copilărie:
1. Perfecționismul
Dacă ai crescut într-o familie în care părinții s-a concentrat mai ales pe defectele tale în loc să-ți evidențieze punctele forte, este posibil să fi dezvoltat o teamă de a face greșeli. Pentru că ai o stimă de sine scăzută, nu ești sigur de propria ta valoare, dorești să nu oferi nici măcar cel mai mic motiv pentru care să fii atacat, criticat. Astfel te străduiești să faci totul perfect, ajungi la perfecționism.
Perfect înseamnă lipsit de greșeli. Perfecționiștii sunt în pericolul de a se epuiza total – roata hamsterului, privită din interior, pare o scară a ascensiunii profesionale. În cazul acestui mecanism, problema este că nu există noțiunea de „suficient“. Există mereu mai sus, mai departe, mai bine. Cei în cauză aleargă mereu în urma propriilor aspirații. Abia a fost cucerit un trofeu, și deja trebuie obținut următorul.
Deci forța mobilizatoare din spatele eforturilor tale nu este stima de sine și securitatea interioară, ci teama de a face greșeli și de a fi descoperit ca incompetent.
2. Slabă încredere în sine
Dacă părinții tăi te-au criticat în mod constant, acest lucru poate avea o contribuție majoră în slaba dezvoltare a încrederii de sine, astfel încât îți va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să ai încredere în propriile decizii, să fii conștient de propriile tale abilități și judecăți de valoare. Astfel, e posibil să ai tendința ca în mod constant să pui la îndoială valoarea ta, ești măcinat de îndoieli, ai dubii cu privire la tine.
3. Critică la adresa celorlalți
Poate părea paradoxal, dar adesea persoanele criticate excesiv în copilărie devin la rândul lor persoane cu un puternic simț critic, pe care adesea îl și verbalizează. Ajung deci din victime, „călăi“. Adesea critica părinților nu este încorporată doar ca o voce familiară, chiar dacă dureroasă, în monologul interior al unei persoane, ci și ca un model de comportament pe care îl putem urma. În ciuda faptului că voi înșivă suferiți de efectele mai puțin plăcute ale criticii, adesea s-ar putea să vă fie la îndemână și poate veni de la sine să-i criticați pe ceilalți. Acest lucru se poate explica fie prin dezvoltarea unui mecanism de apărare rezultat din stima de sine scăzută, fie printr-o extindere a propriilor tendințe autocritice la cei din jur.
4. Neasumarea riscurilor
Încrederea scăzută în sine poate să ne îndemne să rămânem mai degrabă pe calea cunoscută, drumul bătătorit, chiar dacă nu foarte bun, avantajos, dar cel puțin cunoscut, decât să încercăm să mergem pe unul nou, poate cu mai multe perspective, dar care nu ne este familiar, unde riscăm eșecul, ne putem confrunta cu teama exacerbată de a fi respins de ceilalți. Evident că uneori fiecare din noi – fie din comoditate sau alte cauze – căutăm să facem lucrurile așa cum le-am mai făcut și asta este în regulă, dar dacă în mod regulat ne ferim de provocări, de noi oportunități, nu ne asumăm riscuri, atunci merită să avem în vedere și să investigăm temerile profunde din interiorul nostru.
5. Comportament defensiv
Majoritatea oamenilor care nu sunt siguri de propria valoare își duc viața în defensivă. Dacă încă din copilărie ai învățat că în fiecare moment poți primi câte un feedback negativ, o critică referitoare la comportamentul, acțiunile sau personalitatea ta, e foarte probabil să ajungi într-o stare constantă de vigilență. Acest lucru îți consumă foarte multă energie și poate duce la o anxietate permanentă, la un stres cronic, care poate lăsa o amprentă durabilă asupra stării tale de bine. Adesea te poți trezi că efectiv fugi atât de confruntarea cu propriile tale temeri și presupuse slăbiciuni, cât și de confruntarea cu alți oameni, care te-ar putea pune față în față cu slăbiciunile lor. Cu timpul poți îndepărta oamenii de tine, deoarece poți părea că interpretezi totul ca pe un atac.
Acestea sunt doar câteva din aspecte psihologice și comportamentale care pot apărea ca urmare a faptului că ai fost crescut de părinți prea critici. Desigur e posibil să nu le identifici pe toate. Dacă însă cele mai multe dintre ele ți se potrivesc, iar istoricul tău emoțional confirmă acest lucru, te pot ajuta în identificarea unor blocaje emoționale și a modului de gândire dezadaptativ.
Iar dacă ești pregătit, emoțional și financiar, poți apela chiar la un psihoterapeut care te va călăuzi în drumul tău către tine însuți.