„Ceea ce contează nu sunt trăsăturile caracterului nostru sau dorințele și instinctele în sine, ci mai degrabă poziția pe care o luăm în ceea ce le privește, iar capacitatea de a lua o astfel de poziție este cea care ne face să fim ființe umane.“ (Victor Frankl)


De curând am fost într-o excursie în Turcia. Pe lângă vizitarea unor obiective turistice, tururile ghidate sunt combinate și cu vizite la anumite manufacturi, fabrici, magazine de prezentare, outleturi. De regulă turiștii au la dispoziție în jur de o oră și jumătate ca să poată negocia un preț bun la produsele pe care doresc să le achiziționeze, fie că au sau nu au nevoie de ele. Și pentru că și timpul presează, adesea se grăbesc să achiziționeze multe lucruri la un preț cât de cât decent. Din câte am observat, există două categorii de persoane: cei care din momentul în care intră pe ușă nici nu văd, nici nu aud, intră de la sine într-o transă naturală, timpul pare că zboară și de regulă întârzie la autocar, spre „bucuria“ celeilalte categorii de oameni, care abia așteaptă să se termine shoppingul, nu vor sau nu au bani să cumpere nimic, ci doar să continue circuitul cultural. Prima categorie de oameni sunt cumpărătorii compulsivi sau impulsivi, cumpără tot ce li se pare de neratat, pot fi ușor manipulați, iar dacă cumva s-a terminat produsul recomandat de ghid, sunt capabili chiar să plângă.
E foarte probabil ca în viața de zi cu zi să cădem cu toții în capcana cumpăratului impulsiv. Cu toate că acasă am pregătit minuțios un budget decent pentru cumpărăturile din mall, se întâmplă ca o cheltuială neplanificată să se strecoare în timpul vizitei la magazinele din mall. Același lucru ni se poate întâmpla și când ne uităm ore-n șir la oferta magazinelor online. De fapt nu este nimic în neregulă cu acest lucru în sine, deoarece uneori cu toții avem dorința neașteptată și impulsivă de a cumpăra. Problema este când aceasta devine o nevoie patologică și oricât ne-am strădui, nu ne putem opri să facem din ce în ce mai multe cheltuieli excesive. Întrebarea este ce putem face în acest sens?
Cu toate că deja în secolul al XX-lea Kraepelin a considerat dependența de cumpărături ca fiind o tulburare numită oniomania, specialiștii în adictologie au început să o studieze mai pe larg doar în ultimile decenii. Cumpărăturile patologice practic fac parte, alături de cleptomanie, din spectrul compulsivitate-impulsivitate. Factorii compulsivi includ obsesia și repetiția, în timp ce impulsivitatea se referă la pierderea controlului și ignorarea consecințelor negative. În timp ce majoritatea oamenilor consideră că a face cumpărături impulsive este un lucru normal, și circa jumătate dintre ei îl vor experimenta în timpul vieții, obsesia de a cumpăra poate fi deja considerată patologică.
Cred că este interesant și chiar util să aflăm dacă suntem un cumpărător impulsiv sau mai degrabă compulsiv.
În cazul unui cumpărător impulsiv, acesta cumpără fără planificare prealabilă și ținând cont de consecințele financiare. El se decide pe moment, lăsându-și rațiune, logica la o parte. Este oarecum o pierdere temporală a controlului, dar după o singură greșeală, capacitatea de control este restabilită.
În schimb, în cazul unui cumpărător compulsiv, cumpărăturile servesc ca strategie de adaptare, de coping. Scopul este reducerea anxietății, tensiunii interne, emoțiilor negative. La baza acestui lucru se află prăbușirea completă a autoreglării.
În DSM IV tulburarea nu este enumerată separat, ci ea este încadrată categoria „Tulburările controlului impulsului neclasificat în altă parte“.
Criteriile de diagnostic al acestei tulburări de cumpărare compulsivă sunt următoarele:
1. o dorință irezistibilă, incontrolabilă și recurentă de a cumpăra într-o formă extremă
2. nu se ține cont de consecințe
3. este repetitiv
4. apare ca un răspuns la evenimente și emoții negative
5. foarte greu de oprit
6. în cele din urmă conduce la consecințe dăunătoare

Prin urmare, putem spune despre cumpărătorii compulsivi că ei încearcă să-și atenueze tensiunea internă prin cumpărături, ceea ce duce la cheltuieli excesive pe produse care nu sunt cu adevărat necesare. S-a arătat că circa 30% din mărfurile cumpărate compulsiv nu sunt folosite deloc, ba mai mult, circa jumătate dintre cumpărătorii compulsivi nici măcar nu au scos produsul din ambalaj. În cazul acestor persoane accentul nu se pune pe acumularea, strângerea cât mai multor produse, ci pur și simplu e vorba despre plăcerea de a face cumpărături, după care majoritatea lor returnează bunurile în cauză, le dăruiesc altora sau pur și simplu le aruncă la gunoi.
Potrivit unor studii recente, cumpărăturile patologice apar mai des în rândul femeilor. Cercetătorii explică acest lucru printre altele prin faptul că femeile încearcă să fie mai independente atât la nivel relațional, cât și social prin cumpărături.
De regulă această tulburare rareori apare singură, ea este asociată cu alte tulburări psihice, ca de exemplu tulburări de anxietate, depresie și alte dependențe de substanțe sau tulburări de alimentație sau chiar tulburări de personalitate (borderline).
În societatea de consum de astăzi, în care perspectiva materialistă este un factor important, trebuie luați în considerare și factorii sociali și culturali. Aici trebuie menționat și rolul reclamelor, care își pune amprenta pe cultura shoppingului. Serviciile simplificate cu carduri de credit oferite de bănci facilitează, de asemenea, achizițiile compulsive. Ne aflăm la începutul lui decembrie și de aproape o lună toate magazinele au fost „îmbrăcate“ în haine de sărbătoare, peste tot se aude muzică de Crăciun, reclame peste reclame, fel și fel de oferte au condus la comercializarea sărbătorilor (acum al Crăciunului, dar la fel se întâmplă și de Paști sau Ziua Îndrăgostiților) și astfel a fost mutat accentul de la esența sărbătorilor către consum.
Conform abordării psihodinamice, indisponibilitatea emoțională a oamenilor importanți din copilăria mică se poate afla în spatele acestei tulburări. Cu ajutorul cumpărăturilor compulsive, persoana adultă se străduiește să reducă sentimentul de goliciune interioară.
O altă posibilă explicație ar fi utilizarea frecventă a recompense de către părinți. În schimbul unei bune purtări, părinții i-au cumpărat copilului ceva, așa că banii și cadourile au devenit un mijloc de recompensă. Iar copilul, ajuns la vârsta adultă, încearcă și el să se răsplătească în acest fel.
Putem spune că sunt o mulțime de factori care pot contribui la apariția tulburării, iar tratamentul acesteia poate fi eficient dacă se apelează la ajutorul unor specialiști, soluția este deci fie farmacoterapie, fie psihoterapie sau aceste două împreună. Soluție există, important e să-ți și dorești. Oricum, beneficiile aduse de vindecare sunt mai mari decât costurile, atât materiale cât și psihologice ale acestei tulburări.