Skip to content

Alegerea partenerului

La începuturi alegerea partenerului de cuplu constituia o problemă vitală. Supraviețuirea speciei era strâns legată de conceperea urmașilor sănătoși, puternici. Astfel că bărbatul prefera o femeie sănătoasă, care poseda caracteristici feminine ce indicau sănătate, fertilitate, tinerețe. Iar femeile alegeau bărbați puternici, sănătoși, de încredere, care să le poată proteja atât pe ele, cât și toată familia. De-a lungul timpului, alegerea partenerului a cunoscut diferite etape, o perioadă foarte îndelungată sarcina alegerii partenerului „ideal“ a fost încredințată părinților (sau mai bine zis a fost confiscată de părinți), cu scopul de a spori averea și a asigura supraviețuirea liniei familiale. În aceste condiții, la aranjarea căsătoriei calculul economic era un criteriu foarte important.

Alegerea partenerului

Din fericire, în cultura noastră europeană părinții „au scăpat de această grijă“. Afectivitatea a devenit - sau cel puțin ar trebui să devină – criteriul normativ al căsătoriei, alegerea partenerului ajungând să fie considerată liberă. Selecția este bazată pe anticiparea că celălalt este persoana cea mai potrivită pentru sine.
Se pune întrebarea firească: „Cum ne alegem partenerul, pe ce ne bazăm când decidem cu cine ne căsătorim?“
O serie de cercetări psihologice și sociologice din întreaga lume încearcă să răspundă la această întrebare. În alegerea cuplului, sau în alegerea maritală, factorii geografici, culturali și sociali joacă roluri foarte importante. Apartenența la același mediu, profesiune sunt criterii recunoscute chiar și de specialiști.
S-a arătat că printre criteriile de alegere a partenerului se află și cele psihomorfologice. De pildă, persoanele mai scunde au tendința de a se căsători între ele. Totodată s-a constatat că există o corelație ridicată între nivelul de inteligență al soților, forma mâinii, culoarea ochilor, pigmentația pielii, chiar și în ceea ce privește predispoziția similară în interacționarea patologică.
Plecând de la teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud, unii autori consideră că, în afara concordanței valorilor și normelor socio-culturale, există, pe de o parte și un sistem de norme personale în ceea ce privește așteptările de rol conjugal, pe care le-am dobândit în urma experiențelor relațiilor din familia noastră de origine, pe de altă parte și un sistem al forțelor inconștiente. Acestea din urmă creează felul în care comunicăm, din punct de vedere afectiv, cu partenerul, generează schimburi, oferte sau recompense sexuale, afective și spirituale. În urma acestora pot să apară structuri de cuplu bazate atât pe similaritate, cât și pe complementaritate. Aparent paradoxal, cercetările au arătat că, în cazul cuplurilor bazate pe similaritate psihologică, există o tendință mai mare spre aplatizarea relației, în cazul cărora încă de la începutul iubirii se produce o puternică identificare. Cu timpul intervine monotonia, plictiseala. În schimb, cuplurile formate prin complementaritate au o longevitate mai mare. Aceste cupluri sunt mai dinamice, nefiind lipsite nici de crizele de interadaptare mai tumultoase sau mai puțin tumultoase. În aceste cazuri partenerii se află în situații de relație care au menirea să resuscite noi resurse din ambele părți, iar partenerii își dau seama că se pot bucura și sunt necesari unul altuia.
Cu toate acestea, motivațiile conștiente și inconștiente ale alegerii partenerului continuă să rămână o ecuație cu multe necunoscute...