Cred că nimeni n-ar putea descrie mai credibil evadarea într-o sinucidere lentă decât Charles Bukowski, un împătimit al alcoolului și al pariurilor. Bazat pe elemente autobiografice, scenariul filmului "Stâlp de cafenea" ("Barfly") ne prezintă un autor incapabil să trăiască și să creeze într-o colivie aurită, el simțindu-se în largul lui doar în baruri, printre semenii lui, alcoolicii.


Pentru veridicitate, în film rolurile acestora nu sunt interpretate de actori, ci chiar de către cei care frecventează des astfel de localuri. Pentru o scurtă secvență, apare însăși Bukowski sprijinindu-se de tejghea.

În bar e o lumină caldă care-i conferă o atmosferă pseudo-familială, iar când cineva intră sau iese din local, prin ușă pătrunde o lumină rece, puternică și violentă, simbolizând realitatea de care fug alcoolicii. Cu toate că la acea vreme nu băuse strop de alcool, geniul actoricesc al lui Mickey Rourke îl ajută să intre în pielea tânărului Bukowski cu o asemenea forță, încât cu câțiva ani mai târziu, la moartea lui Bukowski, lângă necrologul din The New York Post a apărut poza lui Rourke dintr-o scenă din filmul "Barfly".
În momentul filmărilor, Faye Dunaway, trecută deja de prima tinerețe, se afla într-un impas profesional. Pentru relansarea carierei sale a venit la fix rolul iubitei lui Bukowski, alcoolică și puțin nebună, rol interpretat fără cusur, actrița a redat perfect oscilațiile bruște de dispoziție, atât de specifice alcoolicilor.



Deși tratează un subiect foarte grav, filmul o face cu mult umor, boem și cu un farmec aparte. Însă pentru ca experiența să fie totală, recomand să citiți și cartea care descrie complicata naștere a acestui scenariu și a filmului: