O fată de 12 ani (căreia să-i spunem Maria), era o „pacoste“ atât pentru părinții ei, cât și pentru profesori. Nu era deloc atentă nici acasă, nici în clasă. Părea că este „ruptă din context“. Ea uita să-și facă lecțiile, îi deranja pe ceilalți copii din clasă, vorbea fără să fie întrebată. Își uita adesea caietele, cărțile acasă, pierdea creioane, stilouri, bani, chiar și cheia de acasă. Era un copil hiperactiv și din istoricul ei se contura că acest lucru era probabil modul ei de a reacționa la stresul din viața sa.


Părinții Mariei au divorțat când ea avea aproape șase ani. Ea a rămas în custodie comună, o săptămână stătea la mama, iar alta la tata. După un timp ambii părinți s-au recăsătorit și au avut câte un copil din aceste mariaje. Cei doi părinți s-au dovedit a fi implicați și iubitori. Cu toate că în viața Mariei nu a avut loc nicio traumă majoră, existau multe lucruri stresante, au avut loc multe evenimente, schimbări care au afectat-o.
Violet Oaklander afirmă că, pentru a supraviețui, a crește, a face față necesităților, „fiecare copil dezvoltă un anumit proces [...], un fel de a fi“.
Maria a ales acest mod de „rupere din context“, tocmai pentru a se proteja împotriva neplăcerilor provocate de anumite situații și sentimente. Cu trecerea timpului, dacă nu este ajutată de părinți, de psihoterapeut, poate și de medicație, deci în lipsa intervenției, ea ar putea să recurgă la alte moduri, să-i spunem mai adolescentine, de a se rupe din context, cum ar fi de pildă să ia droguri, iar mai târziu, ca adult, să bea alcool.
Divorțul, separarea sunt schimbări care afectează puternic orice copil. Copiii se învinovățesc adesea pentru orice lucru cu consecințe neplăcute care le afectează viața. Asta se întâmplă și în cazul divorțului.
Cu siguranță că Maria nu a reușit să înțeleagă acest sentiment vag, de vinovăție, iar evenimentele care au urmat divorțului, ca recăsătoria, nașterea fratelui sau surorii vitrege, faptul că trebuia să se ducă de colo-colo ca să locuiască cu câte un părinte, au condus la un amalgam de sentimente. Pe de o parte ea era bucuroasă, fericită că își vede câte un părinte, o soră sau un frate, dar totodată e posibil să fi apărut și gelozia, furia, tristețea.
„Sentimentele amestecate le produc confuzie copiilor, iar aceștia vor încerca să le evite și să le îndepărteze. Ei le pot manifesta pe cele bune, din moment ce acestea aduc aprobarea adulților. Dar sentimentele negative fierb la foc mic în interiorul lor și cauzează o diversitate de simptome și comportamente inadecvate. Părinții trebuie să știe că au nevoie să găsească moduri de a-i ajuta pe copii să exprime acele sentimente negative, rele, urâte, fără să-l facă pe copil să se simtă că este rău sau să se simtă vinovat că le exprimă.“ (Violet Oaklander)
În cazul în care aceste sentimente nu sunt exprimate, corpul încearcă să se debaraseze de energia blocată și astfel copilul începe să se comporte în mod problematic.
Cred că simptomele de ADHD ale Mariei se datorează tocmai presiunii făcute de organismul ei, care tinde în permanență spre starea de echilibru, și împinge afară sentimentele blocate.
Deși întâmpină o serie de dificultăți: adulți sunt nerăbdători cu astfel de copii hiperactivi, țipă la el, nu are mulți prieteni, adesea se simte umilit de etichetele care i se pun, se simte prost că nu poate învăța la fel ca ceilalți, imaginea lui de sine aste de regulă una foarte slabă, „dar el se luptă să supraviețuiască într-o lume care îi pare dură și nedreaptă“ (Violet Oaklander).