Se spune că pentru a deveni un liber profesionist cu normă întreagă îți trebuie în primul rând să ai un scop precis, clar, bine definit. Iar pentru a te lansa în așa ceva e bine ca încă de la început să știi câte ore ești dispus să lucrezi și câți bani dorești sau mai bine zis trebuie să îți aducă acest timp petrecut muncind ca freelancer, astfel încât acest stil de muncă să fie viabil pentru tine.


Deoarece scopul oricărui liber profesionist este să-și adune cât mai repede clienți, experții spun că pentru a porni ca liber profesionist ai nevoie de trei strategii principale:
• Trebuie să oferi ceva;
• Ai nevoie de cineva care să fie interesat de oferta ta;
• Îți trebuie o modalitate de a capta atenția lor, astfel încât să devină interesați de oferta ta.
Cred că multor persoane le este frică să pornească pe acest drum tocmai pentru că se tem de riscuri. Potrivit expertului în marketing pe internet Mike Shreeve, există evident riscuri în a fi liber profesionist, dar nu este mai riscant decât a avea un loc de muncă tradițional, unde totul se joacă pe o singură carte. Nu este exclus ca mâine să ne pierdem locul de muncă și atunci, neavând alternativă, ne confruntăm cu o traumă.
Pierderea locului de muncă produce o traumă similară cu cea produsă de divorț sau chiar moartea cuiva apropiat. Stadiile acesteia sunt: șocul, negarea, furia, depresia, acceptarea. Depresia apare aproape inevitabil în momentul în care realitatea pierderii slujbei este în final percepută și se poate manifesta prin anxietate, insomnie sau izolarea de familie și/sau prieteni. Această stare poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni. Dacă persistă mai mult de trei săptămâni, este indicat să apelați la un ajutor specializat.
Ultimul stadiu este acceptarea. Timpul necesar acceptării pierderii slujbei variază de la o persoană la alta. În acest stadiu oamenii încep să gândească în perspectivă și să-și facă planuri alternative.
Pentru a nu fi nevoiți să ne confruntăm cu aceste „neplăceri“, este bine să avem întotdeauna un plan de acțiune suplimentar, complementar – așa-zisul plan B.
Lucrând ca angajat atât în sectorul privat, cât și în sectorul de stat, multă vreme am evitat să-mi asum riscul și provocarea de a mă lansa ca freelancer.
Nu zic că mi-a fost ușor, dar cred că a meritat. Ca liber profesionist trăiesc fiecare clipă cu intensitate maximă, mă bucur chiar și de cele mai mici și neînsemnate succese, și, cu toate că nu mă gândesc la venituri, ci mai degrabă la rezultate, nici banii nu mă ocolesc.
Între timp mi-am dat seama de câteva diferențe majore între felul de a fi al angajatului și al liber profesionistului.
Cred că în primul rând este vorba de mentalitate. Mentalitatea unui freelancer e total diferită de cea a unui angajat și, trebuie să recunoaștem, rezultatele sunt pe măsură.
Venitul este un aspect foarte important al fiecăruia dintre noi. Pe când veniturile angajatului sunt de cele mai multe ori constante, fără a exista o corelație sănătoasă și foarte necesară între rezultatele obținute și salarizare, în cazul unui liber profesionist, salariul său depinde de rezultatele muncii lui. Astfel el va fi stimulat în permanență să obțină rezultate cât mai bune, să se pregătească, să studieze, să analizeze etc. încontinuu, căci orice greșeală sau neglijență se va reflecta direct în încasări.
Potrivit mentalității angajatului, salariul (venitul lunar) vine oricum, este în general constant și nu stimulează performanța, iar dacă se întâmplă ca stimulentul material să atingă totuși o valoare măricică, evident că vor fi recompensate mai degrabă cei angajați pe bază de pile, și nu cei care sunt mai conștiincioși și își fac treaba. Prin urmare, angajatul devine tot mai nepăsător și indolent în privința nevoilor celor pe care este plătit să-i servească. Astfel acesta va munci fără tragere de inimă, doar cât să nu fie pedepsit sau, în caz extrem, dat afară.
În schimb liber profesionistul trăiește din banii proveniți de la clienții săi. Astfel că principala sa preocupare este satisfacția clienților. Deci scopul oricărui liber profesionist va fi să ofere servicii de calitate, ceea ce va duce la creșterea numărului de clienți mulțumiți și, în mod automat, la creșterea venitului.
Dacă tot suntem la venituri, să vedem cum stă treaba și cu impozitul. Robert T. Kyiosaki (autorul cărții „Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie“, apărută la Editura Curtea Veche, nu degeaba ajunsă la ediția a IV-a în limba română) explică diferențele dintre angajații cu veniturile gata impozitate și antreprenorii sau liber profesioniștii care cheltuie o parte din veniturile obținute și plătesc impozit doar pe ceea ce a rămas necheltuit, în litera Codului Fiscal. În ceea ce privește angajatul, el nu are această posibilitate, deoarece impozitul său este reținut chiar înainte ca banii săi să fie virați în cont. Prin creșterea numărului de liber profesioniști crește și consumul, iar odată cu creșterea consumului apar noi locuri de muncă. Deci chiar și societatea are de câștigat de pe urma noastră.
Consider că un aspect foarte important este legat de atitudinea față de muncă. Pe când de regulă angajatul se preface că muncește („muncesc cât să nu fiu dat afară“), iar angajatorul de regulă se face că îl plătește („îi dau doar atâți bani cât să nu plece“) insatisfacția muncii este inevitabilă. Relația angajat-angajator se degradează pe zi ce trece, iar angajatul nu va simți nicio plăcere în a munci, el va fi în permanență obosit, lipsit de energie, morocănos, nemulțumit. Un liber profesionist în schimb se va implica la maxim, el va pune pasiune în ceea ce face, își va fructifica creativitatea și entuziasmul. Nivelul său energetic va crește pe măsură ce muncește și clienții se simt mulțumiți.
Angajatul este cu atât mai nemulțumit de munca lui, cu cât șefii lui sunt incapabili să-i aprecieze munca și energia investită. Iar această insatisfacție va contribui pe de o parte la scăderea calității muncii, pe de altă parte persoana respectivă poate ajunge depresivă. În schimb liber profesionistul este motivat de satisfacția lucrului bine făcut, iar pe măsură ce va fi mai mulțumit, va fi deschis la soluții noi, la perfecționare continuă, așa cum este și în cazul nostru, al psihologilor, unde există numeroase cursuri de formare continuă.
Și de aici provine și diferența în ceea ce privește motivația.
În cazul angajatului, motivația lui este de a-și economisi cât mai mult propria energie, astfel încât va pierde vremea sau va trage chiulul. El se va preface că muncește, doar frica de pedeapsă îl va mai putea determina să pară „activ“. Cu timpul însă își va da seama că frica lui este total nejustificată, căci șefii nu au o reală putere asupra lui. Și atunci apare indiferența. În cazul în care nu reușește să se detașeze, rămânând blocat în frică, va avea de suferit modul de a gândi și capacitatea de procesare a informației. Din frică ajung să facă lucrurile în mod din ce în ce mai disfuncțional.
În cazul unui freelancer putem vorbi despre o motivație intrinsecă. Motivația vine din interior, din simpla dorință de a reuși și a face lucrurile cât mai bine posibil, astfel încât să obțină aprecierea și mulțumirea clienților. Un client mulțumit va contribui la creșterea gradului de satisfacție al oricărui liber profesionist, care la rândul său va fi din ce în ce mai motivat la creșterea propriului nivel de competență.
O mare diferență este și în privința programului, implicit al timpului liber. În cazul angajatului, care petrece 8 ore la muncă sau chiar mai mult, important este să fie prezent. Timpul petrecut la muncă, și nu rezultatul sau eficiența muncii este cel care primează. În multe locuri există sisteme electronice pe bază de card, care monitorizează ora de intrare și cea de ieșire a angajatului din incintă, dar ce face acolo e mai puțin important. În mod automat se produce scăderea interesului pentru rezultate.
Planificarea orelor de muncă și alegerea programului au avut un cuvânt greu de spus în decizia de a deveni liber profesionist.
Freelancerul este liber, în funcție de necesități, să-și aleagă singur cât și când să muncească. Echilibrul între muncă și timp liber va fi ales autonom, fără ca acest lucru să fie impus din exterior. De pildă eu am ales să fac o pauză la prânz, după modelul siestei din țările mediteraneene. Îmi programez clienții astfel încât să fim mulțumiți cu toții. Consider că pentru mine libertatea de a alege este extrem de importantă, căci în felul acesta devine posibilă menținerea unui echilibru între o viață împlinită atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.