Unul din nenumăratele ghiduri de călătorie despre Italia pe care le-am colecționat de-a lungul timpului începe cu: „Henry James spunea că Italia este «de o frumusețe cu totul aparte, atât de mare, încât, prin comparație, nicio altă țară nu ar mai merita atenție».“


Două persoane foarte dragi mie m-au făcut ca întâlnirea cu această țară minunată să mă marcheze pentru totdeauna – una mi-a făcut cunoștință cu zona de Nord, cealaltă, cu zona de Sud. Se vorbește adesea despre discrepanța, mai ales economică, dar și culturală, dintre nordul și sudul Italiei. Prin bunăvoința acestor două persoane am reușit să cunosc și să îndrăgesc ambele părți ale ei. Italia pentru mine înseamnă atât lumea omului de rând, cea a patiserului, a sculptorului de linguri din lemn de măslin, a celui care înrămează tablouri, a vânzătorului de ziare și de legume, dar mai înseamnă și lumea în care arta este prezentă la tot pasul, deși nu lipsește nici kitsch-ul, creatorii de modă, dintre care unii controversați, reprezentanții bisericii, împreună cu nelipsitele scandaluri, politicienii, dintre care unii chiar foarte corupți, sindicatele, cu toate bune și rele, birocrația statului, în care cetățenii se simt uneori foarte neputincioși în fața indiferenței statului, marii oameni de afaceri, Mafia și multe altele. Societatea italiană combină anarhia și comoditarea, fiind în acelați timp haotică și ridicolă. Se spune că italienii nici nu există, că aceia despre care se spune că sunt italieni se consideră piemontezi, toscani, venețieni, sicilieni, calabrezi etc.
După scriitorul Emilio Flaiano, a fi italian e o adevărată profesie, doar că nu presupune vreo școală – pur și simplu „te naști așa“.
Dar, indiferent de locul în care s-au născut, italienii au un deosebit atașament față de casă, familie și oraș. Scriitorul Tim Parks formulează foarte frumos: „Când un italian părăsește un loc, o face cu intenția de a se reîntoarce victorios și reabilitat.“
Se pare că imaginea bărbatului italian cel veșnic îndăgostit, pasional, puternic în pat, năvalnic, cuceritor este mai degrabă un mit. Principala caracteristică a bărbatului italian este atașamentul față de mamma, o legătură deosebit de puternică, care îi marchează întreaga viață. Chiar și la maturitate, bărbatul italian simte nevoia arzătoare de a primi afecțiune, de a fi înțeles și iubit, oferind puțin în schimb.
Cu toții cunoaștem imaginea clasică a mamei italiene extrem de protectoare și sâcâitoare, generoase și geloase. Piatra de temelie a societății italiene (mai cu seamă a celei tradiționale) rămâne în continuare familia, în care mammismo, cultul mamei deține un rol important. „Icoana“ mamei influențează relațiile sentimentale și chiar alegerea viitoarei soții.
Potrivit lui Luigi Barzini, „cei din sud urmăresc să facă bani pentru a conduce, cei din nord, să conducă, pentru a face bani“. În nordul Italiei valorile morale sunt mai apropiate de cele ale Europei de Nord, în schimb în sudul Italiei rămân în vigoare valorile mult mai tradiționale. Cu toate acestea, pe tot cuprinsul Italiei aparențele par să fie mai importante decât însăși realitatea. Discreția contează foarte mult. De exemplu, prin ținerea în secret a relațiilor de dinainte de căsătorie asigură păstrarea onoarei familiei.
Chiar și acum, după mai bine de 20 de ani, țin să-i mulțumesc sorei mele care a făcut posibilă întâlnirea mea și a familiei mele cu Italia de Nord – în 1995 am avut șansa să vizităm o serie de orașe mărețe: Milano, Veneția, Florența și Pisa.
Totodată îi sunt foarte recunoscătoare și prietenei mele stabilite în Calabria pentru oportunitatea oferită pentru prima dată în 2010 de a face cunoștință cu sudul Italiei: Reggio Calabria, Lazzaro, Pentedattilo, Scilla.
Mulțumesc pentru că m-ați oferit posibilitatea de a mă îndrăgosti de acestă țară minunată. Ori de câte ori am posibilitatea, mă întorc cu drag în piazza orașelor sau satelor, unde, în Sud, ele sunt pline de bărbați care fumează și joacă cărți; iar în Nord, bărbații sunt tot acolo, dar mai sunt și femei și turisti pe lângă ei.