Skip to content

Borcanul de recunoștință

„Recunoștința este atunci când memoria este stocată în inimă și nu în minte.“ (Lionel Hampton)
Potrivit DEX, recunoștința înseamnă „obligație morală pe care cineva o simte față de cel ce i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite, gratitudine“. Mai simplu, putem spune că recunoștința se referă la exprimarea aprecierii.

Borcanul de recunoștință

Prin recunoștință putem să învățăm să apreciem, să prețuim ceea ce este bun în viața noastră, putem aprecia oamenii, lucrurile, evenimentele și experiențele pe care le întâlnim în viața de zi cu zi și, potrivit numeroaselor studii, practicarea recunoștinței ne poate aduce beneficii atât asupra psihicului, cât și asupra corpului.
Potrivit psihologilor, recunoștința este un răspuns emoțional pozitiv la primirea unui beneficiu de la cineva sau în urma unor experiențe sau evenimente.
De-a lungul timpului s-au făcut numeroase studii care au arătat beneficiile practicării recunoștinței. Studiile din domeniul neuroștiinței arată că pe măsură ce învățăm să fim recunoscători și să practicăm recunoștința zi de zi, sănătatea noastră mentală și fizică se îmbunătățește pe zi ce trece. Practicând recunoștința, creierul nostru eliberează mai mulți neurotransmițători precum dopamina, serotonina și oxitocina, care au un efect benefic asupra stării noastre de bine și diminuează prezența hormonului de stres, cortizolul.
Neurologul Alex Korb este de părere că „atunci când te simţi recunoscător se activează regiunea trunchiului cerebral care produce dopamina. În plus, atunci când ești recunoscător față de alții, crește activitatea în circuitele sociale de dopamină și astfel interacțiunile sociale sunt mult mai plăcute. De asemenea, sentimentul de recunoștință ajută și la creșterea serotoninei. Atunci când încerci să te gândești la lucrurile pentru care ești recunoscător, te forțezi să te concentrezi doar la aspectele pozitive din viața ta, acest lucru crescând producerea de serotonină din cortexul cingular anterior.“
Melody Beattie consideră că practicând recunoștința obținem schimbări în ceea ce privește realitatea cotidiană. Aceasta prezintă într-un mod foarte sugestiv ce ar putea să însemne recunoștința: „Recunoștința deblochează plinătatea vieții – transformă ceea ce avem în suficient și chiar mai mult. Transformă negarea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate. Poate transforma o masă într-o sărbătoare, o casă în acasă, un străin într-un prieten. Recunoștința dă sens trecutului, aduce pace în prezent și creează o viziune pentru mâine.“
Într-un studiu recent a fost examinat creierul participanților cărora li s-a adresat întrebarea: cât de recunoscători s-ar simți în cazul ipotetic în care persoane străine le-ar salva viața? Cercetătorii au ajuns la un rezultat surprinzător: atunci când participanții au nutrit sentimente de recunoștință, în creierul lor au fost activate zone din cortexul prefrontal medial (zona lobilor frontali ai creierului, unde se întâlnesc cele două emisfere cerebrale). Această structură a creierului este asociată cu empatia (adică se activează atunci când empatizăm cu starea mentală a altuia) și cu înțelegerea perspectivelor altor persoane și sentimente de ușurare.
Prin urmare, practicarea recunoștinței poate avea un impact pozitiv asupra noastră, are o contribuție substanțială la crearea stării de bine.
Există multe modalități de a exersa recunoștința. Putem să scriem o scrisoare, un mesaj, un e-mail în care să ne exprimăm recunoștința față de o anumită persoană.
În cartea Mindfulness în psihoterapie, se arată că în cadrul unui studiu desfășurat la Universitatea Pennsylvania, „s-a descoperit că scrierea unei scrisori de recunoștință unei persoane importante din trecut producea îmbunătățiri perceptibile în direcția stării de bine, iar aceste efecte persistau vreme de până la 6 luni.“
Un exercițiu interesant este cel oferit de Yalom intitulat „Vizita de recunoștință“, o metodă împrumutată din psihologia pozitivă. Întrucât majoritatea sentimentelor de recunoștință orientate către o persoană sunt dezvăluite postum, fără ca persoana vizată să le poată auzi, acest exercițiu își propune ca recunoștința să fie aplicată încă din timpul vieții celui căruia i se adresează. Exercițiul este foarte simplu: „Gândiți-vă la cineva care mai este în viață și față de care simțiți o mare recunoștință pe care nu ați exprimat-o însă niciodată. Timp de zece minute scrieți o scrisoare de recunoștință adresată acestei persoane... Ultima etapă este o vizită pe care trebuie să i-o faceți acelei persoane în viitorul apropiat și să-i citiți cu voce tare această scrisoare.“
O altă modalitate de a ne consolida capacitatea de recunoștință este să ținem un jurnal ale recunoștinței sau să ne folosim de un caiet de gratitudine. E foarte simplu, nu trebuie decât să alegem o agendă sau un caiet, pe care să îl avem la îndemână și în care să notăm zilnic sau ori de câte ori simțim nevoia până la cinci lucruri pentru care ne simțim recunoscători. Pot fi lucruri, evenimente, experiențe de o importanță majoră sau la fel de bine pot fi și de o importanță relativ mai mică. E de preferat să le scriem, nu doar să le gândim. Scopul exercițiului este să ne amintim de o experiență pozitivă, să retrăim amintirea unei persoane dragi sau a unei experiențe care ne-a dat o stare de bine, care ne-a făcut să ne simțim fericiți la un moment dat, apoi să ne bucurăm de toate emoțiile pozitive care vin cu această formă de exprimare a recunoștinței.
Pentru că ne aflăm la început de an, cred că este binevenit să folosim și un borcan de recunoștință. Acesta face parte din tehnicile de care ne putem folosi să exersăm recunoștința într-un mod foarte simplu.
Avem nevoie de un borcan sau recipient, mici bucăți de hârtie colorată sau albă și ceva cu care să scriem.
Odată ce am ales borcanul, este foarte important să găsim un loc plăcut și un moment al zilei în care să fim calmi și liniștiți. În această atmosferă de relaxare, ne conectăm cu lumea noastă interioară, ne aducem aminte de situațiile, experiențele, factorii din cursul zilei care ne-au făcut să ne simțim recunoscători. Apoi notăm totul pe o bucată de hârtie, adăugăm data, împăturim hârtia și o așezăm în borcan. Experții recomandă efectuarea acestei practici chiar înainte de culcare, dar la fel de bine poate fi orice alt moment al zilei. Ceea ce contează cu adevărat este să stabilim o anumită oră din zi sau o anumită ora din ziua aleasă și să ne facem un obicei din a ne așterne gândurile pe hârtie, astfel încât să devină un ritual. Pentru că avem nevoie de ritualuri, după cum afirmă și filosoful Byung-Chul Han: „Ritualurile dau stabilitate vieții. Îl stabilizează datorită omogenității lor, repetării lor.“ Ritualurile sunt tipare care, repetate în timp, devin ancore care ne fac să ne simțim în largul nostru, ne dau o stare de siguranță.

Bibliografie:
Beattie M., Renunță la codependență, Editura Adevăr Divin, 2009
Germer Ch. K., Mindfulness în psihoterapie, Editura Trei, 2016
Korb A., Spirala ascendentă – Cum folosim neuroștiinta pentru a schimba cursul depresiei, Editura Herald, 2020
Yalom I., Privind soarele în față, Editura Vellant, 2011