Skip to content

Arta de a asculta

Deseori ne putem confrunta cu situația în care un prieten, o cunoștință, un membru al familiei sau poate un coleg se află într-o situație dificilă și își descarcă sufletul în fața noastră. Fie că este vorba de o inimă frântă, de un conflict la locul de muncă sau chiar de tensiuni în familie, pentru că persoana respectivă are nevoie de noi, ne dorim să o ascultăm, să simtă sprijinul nostru. Întotdeauna contează foarte mult modul în care suntem prezenți. Putem oare să-l ascultăm pe celălalt cu inima deschisă, fără prejudecăți sau pur și simplu începem să dăm sfaturi care, credem noi, vor schimba lumea, punând pe primul loc propriile noastre opinii și orgolii? În astfel de cazuri, e foarte posibil să facem mai mult rău decât bine. Oare putem ajuta o persoană disperată dacă ne raportăm la ea în mod adecvat?

Arta de a asculta

În cazul în care cineva apropiat nouă se află într-o situație dificilă, este normal să apeleze la noi pentru sprijin. Adesea se poate întâmpla să ne simțim blocați, pur și simplu ascultăm ore întregi ceea ce ne spune, încercând să ajutăm, dar fără să știm ce să spunem sau ce sfaturi să-i dăm. Sunt și situații în care în trecut chiar și noi ne-am confruntat cu o problemă similară, iar atunci încercăm adesea să impunem celeilalte persoane propriile noastre opinii și experiențe. Este vorba cu adevărat despre ajutor dezinteresat și ascultare autentică? Sau ne propunem să oferim cele mai bune sfaturi și tot timpul ne gândim la rolul nostru în acest proces?
În astfel de situații ar putea fi foarte important să ne amintim faptul că acum nu este vorba despre noi! Nu este momentul nici pentru împărtășirea experiențelor noastre din trecut și a lecțiilor învățate, și nici de a oferi sfaturi legate despre cum să-și trăiască viața.
În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că persoanele care se confruntă cu o problemă și apelează la noi au nevoie să fie ascultate. Acest lucru este foarte important pentru că, până ajunge la noi, persoana a devenit din ce în ce mai tensionată, nu a reuși încă să se exprime și nici nu îi este încă foarte clar ceea ce simte exact. Discuțiile pot ajuta o persoană să își clarifice anumite probleme care au apărut și, cel mai important, să se confrunte cu propriile sentimente. Iar sarcina noastră, în calitate de ascultători și susținători, este să fim empatici cu ea. Iar cel mai simplu mod de a face acest lucru este să ne punem în locul celeilalte persoane.
Viața e plină de provocări, iar sarcina noastră este să le rezolvăm. Adesea putem simți că ne confruntăm cu o problemă aparent fără speranță, pe care tot noi trebuie să o rezolvăm. Deși în astfel de situații avem nevoie ca familia, prietenii să fie alături de noi, dar în nici un caz nu vrem să ni se dea lecții, să ni se impună ceva, pentru că, oricât de apropiați am fi de unii sau alții, nimeni nu va înțelege niciodată pe deplin situația noastră.
Chiar și atunci când primim o serie de „sfaturile bune, folositoare“ putem avea impresia că nu am fost ascultați. Totodată, ținând cont de starea noastră emoțională deja instabilă, pot apărea chiar și conflicte dacă suntem supuși unor critici. La urma urmei, indiferent de ceea ce spune cineva, în cele din urmă depinde de noi să găsim o soluție.
Întrebarea este cum putem ajunge să fim un bun ascultător?
Thomas Gordon, psiholog nominalizat la premiul Nobel pentru pace, care a ținut și o serie de traininguri de parentaj, dar și cursuri care să-i învețe pe profesori, lideri sau alt tip de formatori să fie mai atenți, mai receptivi cu cei cu care interacționează, este de părere că ascultarea activă joacă un rol foarte important în toate relațiile.
Potrivit psihologului clinician Thomas Gordon, există mai multe niveluri de ascultare. Primul nivel de ascultare este cel în care auzim vocea celuilalt, dar în realitate nu ascultăm ceea ce spune și nici nu ne lasă o impresie profundă.
În cazul celui de-al doilea nivel ne ascultăm mai ales pe noi înșine și ne concentrăm asupra sentimentelor și gândurilor noastre interioare induse de cealaltă persoană. Acesta este momentul în care ne punem întrebări de genul: „Ce ar trebui să spun?“, „Cum ar trebui să răspund?“ și „Care sunt sentimentele mele în legătură cu ceea ce am auzit?“
Deși avem impresia și chiar suntem convinși că suntem buni ascultători, în realitate însă ne concentrăm doar pe noi înșine și nu pe cealaltă persoană. În astfel de cazuri, intenția noastră este să controlăm sentimentele și gândurile celui ascultat, ceea ce poate întări ideea că nu îl acceptăm. Acești factori de blocaj sunt numiți de Gordon bariere de comunicare.
Printre cele „12 bariere ale comunicării“ explicate de Thomas Gordon nu este surprinzător să găsim: a solicita, a amenința, a face morală, a da soluții de-a gata, a judeca, a dezaproba, a critica.
Chiar înainte ca Gordon să fi formulat aceste bariere ale comunicării, cu siguranță că eram conștienți de faptul că a comunica înseamnă a evita să ridiculizezi, să umilești, să interpretezi, să analizezi comportamentele altora sau să schimbi subiectul, ignorându-l pe celălalt, să interoghezi, să investighezi, sau chiar faptul de a schimba subiectul.
Ne trezim uneori că dăm sfaturi, sugestii de soluții – de exemplu, atunci când se dau persoanei instrucțiuni specifice sau sfaturi despre ce să facă în viitor: „Cred că ceea ce ar trebui să faci este...“
O altă barieră ar fi lauda, lingușirea – de exemplu, când confirmăm tot ceea ce spune el sau ea: „Te-ai descurcat foarte bine, ai perfectă dreptate.“
Sau e la fel de nociv să ne folosim de interpretări, analiză, diagnosticare – de exemplu, încercarea de a ajunge la un fel de înțelegere despre cealaltă persoană și de a i-o exprima: „Ai un complex de persecuție.“
Uneori nu ne putem abține nici de la interogare – de exemplu, întrerupem ceea ce spune și îl întrebăm tot ce ne vine în minte: „De ce ai făcut asta? Ai vorbit serios?“
Nu este utilă nici gluma sau diversiunea – de exemplu, încercăm să minimalizăm, să banalizăm ceea ce s-a întâmplat, apoi să distragem atenția persoanei care împărtășește: „Asta îmi amintește de...“
Al treilea și cel mai înalt nivel este ascultarea activă. Acesta este momentul în care ne deschidem complet și devenim receptivi la cealaltă persoană, încercând să ne reducem la tăcere. Primul pas pentru a practica acest lucru este să poți distinge când este „problema mea“, când este „problema ta“ și când este „problema noastră“. În cazul „problemei tale“, putem recurge la instrumentarul din mindfulness, care se bazează pe concentrarea exclusivă asupra celeilalte părți, creând astfel un mediu liniștitor și de acceptare în care acesta poate trece de la centrarea pe problemă la găsirea de soluții. Este important să ascultăm în liniște, să nu întrerupem vorbitorul și să păstrăm contactul vizual.
E foarte important să devenim conștienți de latura emoțională a problemelor noastre, căci doar așa o putem rezolva singuri. Oamenii tânjesc să fie ascultați și să își împărtășească dificultățile, deoarece nu sunt conștienți de propriile emoții și, prin urmare, nu sunt capabili să le includă în evaluarea situației. Așadar, cheia este să fii conștient de emoțiile tale! În plus față de ascultarea activă, îi putem ajuta să facă acest lucru prin ceea ce se numește oglindire. În psihologie, vorbim de reflecție atunci când terapeutul rezumă semnificația psihologică a ceea ce a fost spus și o transmite pacientului.
Așadar, a asculta este un lucru foarte dificil. Cu toții putem deveni buni ascultători, dacă învățăm să ne mutăm atenția de la noi înșine și de a da repede răspunsuri, la tăcere și de a ne focusa pe celălalt. Cu toate acestea, merită să exersăm ascultarea activă și comunicarea mindful, pentru că este o modalitate mult mai eficientă de a-i ajuta pe cei apropiați decât să jucăm rolul de experți...