Pe lângă satisfacerea unor nevoi fizice de bază, ca să se simtă bine, fiecare persoană are nevoie și de satisfacerea unor nevoi psihice fundamentale. La fel ca cele corporale, și nevoile noastre psihice rămân neschimbate pe parcursul întregii noastre vieți. Nu există vreo problemă psihică care să nu aibă legătură cu una sau mai multe din aceste nevoi psihice fundamentale. Ținând cont de acest lucru, problemele noastre de zi cu zi devin mult mai clare și mai previzibile. Dacă o persoană este privată de satisfacerea nevoilor psihice, ea va experimenta, printre altele, și stresul.


Conform studiilor realizate de renumitul cercetător în psihoterapie Klaus Grawe, stima de sine generală a fiecărei persoane este influențată în mare măsură de satisfacerea în copilărie a celor 4 nevoi psihologice de bază. Recunoscându-le, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine și putem deveni părinți mai conștienți pentru copiii noștri.
După cum bine știm, feedbackul inițial din partea părinților joacă un rol important în formarea imaginii de sine a copiilor. Pe lângă prezența fizică și satisfacerea nevoilor fizice, în formarea imaginii de sine o importanță fundamentală o are disponibilitatea emoțională. În cazurile bune, compasiunea și comunicarea părinților sunt sursa principală a experienței de succes a copilului, care se imprimă inițial în subconștient sub formă de sentimente și apoi de gânduri, oferind astfel o direcție pozitivă pentru dezvoltarea personalității. Cu toate acestea, prezența emoțională inadecvată a părinților sau a persoanelor care îl au în grijă, și automat lipsa satisfacerii nevoilor psihice fundamentale poate crea mai degrabă experiențe de eșec, decât de succes, care pot fi întipărite în conștiința copilului, influențând dezvoltarea stimei de sine.
În calitate de părinți, ne dăm seama de responsabilitatea uriașă care apasă pe umerii noștri. Cu toate acestea, nu trebuie să ne alarmăm prea tare, deoarece chiar și eșecurile timpurii (care uneori chiar nu pot fi evitate) pot fi rezolvate – chiar și după ani de zile – dacă reușim și ne dorim să le recunoaștem și îndrăznim să lucrăm asupra lor într-un mod conștient. Iar calea cea mai bună pentru a ne proteja copiii este să începem prin a lucra cu noi înșine, analizând cât de bine ne-au fost satisfăcute cele 4 nevoi psihologice de bază.
Rolul de părinte înseamnă schimbări constante, cărora nu este întotdeauna ușor să le faci față singur. Cu toții ne dorim, cel puțin la nivel conștient, să oferim tot sprijinul pentru copiii noștri, să le satisfacem toate nevoile de bază de care au nevoie pentru a crește și a se dezvolta sănătos.
Cred că este util să trecem în revistă nevoile psihice fundamentale:

1. Nevoia de apartenență
Această nevoie fundamentală ne însoțește de la naștere până la moarte. În calitate de nou-născuți, suntem deosebit de vulnerabili în fața mediului înconjurător, sugarul chiar nu poate supraviețui în absența sentimentului de apartenență. În cazul bebelușilor, contactul corporal și atingerea întărește legătura dintre mamă și copil. Dar și dincolo de îngrijirea fizică, printre nevoile noastre sufletești fundamentale se numără dorința de afiliere, apartenență și comuniune.
Nevoia de apartenență joacă un rol foarte important în nenumărate situații, și aici nu vorbim doar de relațiile de dragoste și de familie. Nevoia de apartenență poate fi satisfăcută de pildă când ne întâlnim cu prietenii, când petrecem pauza cu colegii, când ne afișăm în public sau când scriem o scrisoare.
Nevoia de apartenență a copilului poate fi ignorată de părinți prin neglijare, respingere sau chiar abuz. În cazul în care unui copil nu îi este satisfăcută nevoia de apartenență, îi poate afecta, uneori chiar în mod grav, dezvoltarea lui psihică. În majoritatea cazurilor are de suferit capacitatea de atașament al copilului, care, ajuns la maturitate, fie evită legăturile strânse sau le distruge, fie dezvoltă un comportament prin care pur și simplu se agață de partener.
În cazul fericit, în care copilul stabilește o bună legătură de atașament cu persoana importantă din viața lui ( de regulă mama) atunci se naște o legătură securizantă, care la maturitate, când la rândul lui devine adult, îl ajută să se atașeze de alții.

2. Nevoia de autonomie și control
Copiii, la fel ca adulții, au nevoie de autonomie. Copiii se străduiesc instinctiv să devină independenți de părinții lor și să acționeze independent cât mai curând posibil. Autonomia înseamnă control, iar controlul înseamnă siguranță. Deci dorința de siguranță este strâns legată de nevoia de autonomie. Nevoia de autonomie este, de asemenea, un sentiment de putere asupra propriei persoane și a mediului înconjurător, ceea ce ajută la evitarea sentimentelor de neputință și neajutorare.
Satisfacerea nevoii de autonomie a copiilor este asigurată de limitele impuse de părinți. În cadrul limitelor, copiii pot încerca să fie independenți în condiții de siguranță și în afara cărora părinții le oferă o ancoră stabilă. Pe de altă parte, restricțiile excesive pot crea îndoieli în ceea ce privește abilitățile copilului sau chiar revoltă împotriva părinților.
Din păcate, nevoia fundamentală a copilului de a se dezvolta autonom uneori poate fi împiedicată sau ignorată chiar de părinți.
Părinții hiperprotectivi, care exercită un control puternic, care stabilesc limite mult prea rigide, cei care dau copiilor prea multe directive, afectează dezvoltarea sănătoasă a copiilor.
Copilul internalizează această nevoie excesivă de control a părinților (anxietatea lor) și la maturitate ajunge să se îndoiască de capacitățile sale, se va limita, nu va aspira la mai mult, se plafonează.
În cazul în care părinții îndepărtează (cu bune intenții) prea multe piedici din calea copilului, ajungând adulți, aceștia fie nu se vor simți autonomi, ci dependenți de o persoană, care să le preia responsabilitățile, fie, la polul opus, aceștia se delimitează radical de educația primită de la părinți, și intră într-un tipar prin care rămân liberi și independenți, exercitând adesea, într-o formă excesivă sau chiar abuzivă, cât mai multă putere, prin activarea așa-numitei sete de putere.

3. Nevoia de satisfacere a plăcerii
O altă nevoie fundamentală a copiilor – precum și a adulților — este cea de satisfacere a plăcerilor. Plăcerea poate fi resimțită prin diferite canale ale percepției, de exemplu: un spectacol de teatru sau film, alimente, sport, sex etc. Atât plăcerea, cât și neplăcerea sunt strâns legate de emoțiile noastre și reprezintă componente foarte importante ale sistemelor noastre motivaționale.
Tindem în permanență să ne îndeplinim plăceri și să evităm neplăceri.
Este deosebit de important, chiar vital să învățăm reglarea senzațiilor de plăcere și neplăcere. Avem nevoie să dobândim capacitățile necesare pentru tolerarea frustrării, amânarea recompensei și renunțarea la instincte, iar prin educația copilului putem ajunge la performanța în care acesta să poată face față sentimentelor de plăcere și neplăcere.
Este nevoie de o cale de mijloc, căci unii părinți le refuză prea mult copilului îndeplinirea dorințelor, în schimb alții își alintă prea mult copiii.
Există legături, influențe puternice între satisfacerea nevoilor psihice de bază.
Astfel, în cazul nou-născuților există o strânsă legătură între împlinirea plăcerilor copilărești și nevoia de apartenență. Copilul mic resimte exclusiv sentimente de plăcere sau de neplăcere (foame, frig, sete, căldură etc.) iar sarcina mamei sau a persoanei care îl îngrijește este să evite aceste sentimente de neplăcere, făcându-i pe plac, obținându-se astfel, simultan, senzația de plăcere. În caz că persoana respectivă nu face acest lucru într-o măsură suficientă, atunci nici nevoia de apartenență a copilului nu va fi satisfăcută.
Dacă unui copil nu îi sunt satisfăcute suficient nevoia de plăcere și, în același timp, nevoia de autonomie, acest lucru poate face ca, la maturitate, adultul din el să adopte stilul educațional părintesc, dezvoltând norme care îi interzic să se bucure de viață și să aibă un comportament compulsiv. Sau, la polul opus, delimitându-se de părinți, acesta se abandonează inconștient și lipsit de măsură în satisfacerea dorințelor.
Nici răsfățul nu e sănătos, căci dacă un copil e răsfățat, atunci și la maturitate îi va fi greu să-și înfrâneze poftele.
Găsirea unui echilibru între îndeplinirea plăcerilor și renunțarea la satisfacerea imediată a poftelor este însă, pentru majoritatea oamenilor, o provocare cu care se confruntă zilnic, mai ales acum, când tentațiile sunt atât de mari, variate și la îndemână.
Avem nevoie de dezvoltarea disciplinei, care este una dintre cele mai importante condiții ale unei vieți de succes și este extrem de forțată în vremurile noastre, caracterizate de nenumărate posibilități de alegere și de abundență.

4. Nevoia de încredere în sine si de recunoaștere
Nevoia noastră înnăscută este de a fi apreciați, iar aceasta este strâns legată de nevoia noastră de apartenență, căci, dacă persoana respectivă nu ne apreciază, chiar nu putem lega nici o legătură cu ea. Sentimentul de apartenență față de o persoană este și o formă de iubire și recunoaștere. Nevoia de recunoaștere este asociată și cu faptul că, în perioada copilăriei mici, din comportamentul părinților noștri ne dăm seama dacă suntem doriți sau nu. Chiar și la maturitate, avem nevoie de recunoaștere din partea semenilor noștri, pentru că suntem condiționați să resimțim încredere în noi înșine.
E bine de reținut faptul că sentimentul de încredere în forțele noastre influențează măsura în care avem nevoie de încurajarea celor din jur. Oamenii care au o încredere în sine nu foarte ridicată, stabilă, depind adesea mai mult de recunoașterea din exterior decât cei cu o încredere în sine ridicată, adică siguri de ei.
Sentimentul de încredere în forțele proprii constituie baza psihicului nostru; din el se hrănesc resursele noastre psihice, dar în cazul în care este rânit apar și diversele probleme.

Scopul examinării celor 4 nevoi psihologice de bază din copilărie nu este, în primul rând, acela de a ne califica părinții (căci nimeni nu este perfect), ci de a ne înțelege propriul comportament. Acest lucru ne conduce la o mai bună aotocunoaștere, la conștientizare de sine, care ne ajută să putem face alegeri mai conștiente cu privire la modul în care reacționăm, în locul reacțiilor instinctuale, și să fim capabili de schimbare. În cadrul exercitării rolului de părinte, în creșterea copiilor ne confruntăm adesea cu dificultăți care își au originea în probleme nerezolvate, referitoare la autocunoaștere. Iar datoria și dorința noastră ca părinți responsabili este să le dăm un exemplu de auto-reflecție, să le pregătim pentru viață și de a face față cu brio tuturor sarcinilor, uneori dificile, pe care le implică acest lucru.