„Vreau să te iubesc fără să mă agăț de tine. Vreau să te apreciez fără să te judec. Să cooperez cu tine fără să te împovărez. Să te chem fără să am pretenții. Să te părăsesc fără să am remușcări. Să te critic fără să te trag la răspundere. Și să te ajut fără să fiu un intrus.“
Acestea sunt cuvintele Virginiei Satir, care este adesea numită „mama terapiei familiale“. Cariera sa, întreaga activitate profesională lăsată moștenire au influențat în mod substanțial abordarea sistemică a terapiei familiale.


Virginia Satir, unul dintre cei mai de seamă psihoterapeuți americani, este cunoscută pentru contribuțiile sale remarcabile la terapia familiei, care pun accent pe constelațiile sistemice familiale. Ea a inițiat primul program de formare în terapia familiei, iar ideile sale au stat la baza apariției NLP-ului.
Virginia Satir (1916-1988) s-a născut în Neillsville, Wisconsin. Fiind un copil inteligent și extrem de curios, a învățat să citească la vârsta de trei ani – iar această curiozitate a păstrat-o pe tot parcursul activității sale terapeutice ulterioare.
Satir și-a început studiile la Milwaukee State Teachers College, unde, după obținerea diplomei, a lucrat ca profesoară timp de șase ani. În această perioadă, a pus accent pe construirea unor relații strânse cu părinții elevilor săi, observând impactul crucial pe care acest lucru îl avea atât asupra copilului, cât și asupra familiei sale. În plus, a vizitat în mod regulat familiile elevilor săi cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea și nevoile individuale ale acestora.
Virginia Satir și-a dat seama treptat că familia în sine constituie pentru copil un microcosmos. Considera că „dacă vindecăm familia, putem vindeca lumea“. Această atitudine avea să-i modeleze mai târziu întreaga carieră profesională.
Virginia Satir și-a continuat studiile la secția de asistență socială de la Universitatea din Chicago. Ca urmare a îmbogățirii permanente a cunoștințelor sale profesionale, a ajuns să aprecieze rolul crucial al mediului și dinamicii familiei în viața zbuciumată a individului, precum și dificultățile și mecanismele de recuperare și vindecare.
La începutul anilor ’50, Virginia Satir și-a deschis un cabinet privat, unde s-a ocupat de numeroase cazuri care fuseseră abandonate de alți profesioniști. Tratându-și pacienții în cadrul sistemului familial, ea a obținut acces la realitatea completă și unică a individului, la mediul său fizic și emoțional și la o perspectivă unică.
„Familia poate fi locul unde găsim iubire, înțelegere și sprijin, chiar și atunci când am pierdut tot restul; este locul unde ne putem reîmprospăta forțele și reîncărca bateriile pentru a face față mai bine lumii exterioare. Dar, pentru milioane de familii cu probleme, acesta rămâne doar un vis“, afirmă psihologul american.
Abordarea lui Satir pune accent pe rolul mediului înconjurător al individului. Ea era convinsă că simptomul fiecărui pacient era, de asemenea, un indiciu că dezvoltarea sa se lovise de o barieră și că rădăcina acestei bariere se află în mediul înconjurător al individului, care era baza supraviețuirii sale. Acest mediu de supraviețuire este însuși sistemul familial, care încearcă să-și mențină propria unitate și dinamică într-un ciclu continuu de mișcare constantă, ale cărui efecte au o influență reciprocă asupra tuturor membrilor sistemului.
Așadar, membrii sistemului familial interacționează din toate direcțiile, și toți sunt afectați de schimbările, procesele, stimulii externi și influențele care afectează sistemul.
În concepția lui Satir, familia este o entitate complexă, iar acest lucru constituie principiul de bază al terapiei sistemice de familie. Așadar problemele sau dificultățile individului sau ale mai multor membri pot fi rezolvate prin interacțiunea reciprocă a membrilor familiei.
Conform abordării lui Satir, factorii de interacțiune apar într-un mod complex.
În cadrul Modelului Ierarhic sunt abordate chestiuni legate de sistemul ierarhic din cadrul familiei, dominarea și submisivitatea, precum și subordonarea și superioritatea. Rolurile apărute în cadrul sistemului modelează și mai mult dinamica familiei, afectând în același timp stima de sine a membrilor sistemului.
În cadrul Modelul de Creștere, Satir explică faptul că individul este mai mult decât rolurile pe care le joacă. În ceea ce privește valoarea lor, toți membrii familiei sunt egali și, în mod ideal, conformismul nu își are locul în această dinamică. Unitatea familială optimă poate fi susținută prin sprijinirea creșterii celuilalt.
„Cât de diferit este să fii într-o familie care favorizează creșterea! Simt imediat viața, autenticitatea, onestitatea și iubirea. Simt că inima și sufletul sunt la fel de prezente ca și capul. Oamenii își arată iubirea, inteligența și respectul pentru viață. Simt că dacă aș trăi într-o astfel de familie, cei din jur m-ar asculta și eu aș fi interesată să îi ascult pe ei; aș fi apreciată și i-aș aprecia și eu pe ceilalți. Mi-aș arăta deschis afecțiunea, dar și durerea sau dezaprobarea. Nu m-aș teme să îmi asum riscuri, pentru că toți cei din familia mea ar înțelege că anumite greșeli sunt legate de asumarea unor riscuri – iar greșelile mele sunt un semn al creșterii mele“ – afirmă psihoterapeutul american.
În abordarea sa, Virginia Satir face distincție între sistemele familiale deschise și închise. Într-un sistem închis, stima de sine a membrilor este mai scăzută, modul de comunicare este, de obicei, indirect, neclar și mai negativ, cu o puternică lipsă de flexibilitate. Într-un sistem deschis, membrii au o stimă de sine mai mare, un stil de comunicare directă, clară și deschisă și un grad mai mare de flexibilitate.
Pornind de la vasta sa experiență clinică, Satir a subliniat, de asemenea, legătura unică care apare în procesul terapeutic. A arătat rolul crucial al interacțiunilor din timpul terapiei, al unicității comunicării și posibilității de creștere comună. Prin abordarea sa umanistă, Satir s-a concentrat pe această creștere interioară, iar prin empatia și dedicarea sa profesională, a avut încredere deplină în potențialul de dezvoltare al pacienților săi.
Totodată, Satir s-a concentrat pe trăsăturile de personalitate ale terapeutului – considera că nu tehnicile folosite și modalitatea terapeutică aleasă contează, ci conexiunea individuală dintre pacient și terapeut, întruchiparea și umanizarea procesului, care reprezintă motivul terapeutic crucial.
Virginia Satir credea cu tărie în bunătatea umană, în faptul că la naștere toți suntem buni și că trebuie să accesăm această bunătate în noi înșine pentru a ne câștiga liniștea sufletească și pentru a ne găsi adevărata valoare interioară.
Pe lângă acestea, ea a ținut cont în mod constant de importanța calității și aspectului interacțiunii dintre individ și mediul înconjurător, ținând cont și de contextul specific al interacțiunilor. Satir a considerat că o comunicare congruentă și clară între individ și mediul său înconjurător este de o importanță capitală, calitate pe care a legat-o de stima de sine.
Credea cu tărie că acceptarea de sine se obține prin asumarea responsabilității. Acceptându-ne așa cum suntem, ne putem raporta la mediul înconjurător în mod corect.
Virginia Satir a considerat că scopul principal al terapiei este obținerea păcii interioare prin acceptarea individului în raport cu el însuși și cu mediul său. În activitatea sa terapeutică, Satir a folosit pe scară largă diverse tehnici de respirație, exerciții de meditație și tehnici de imagerie vizuală.
A crezut cu tărie că toți oamenii sunt la fel de capabili de schimbare și de creștere. Cu toate că metoda sa a fost uneori criticată sau considerată inadecvată, cariera sa vastă, de aproape jumătate de secol, a dovedit succesul și validitatea metodei sale. Prin abordarea sa sistemică, Satir a ajutat sute de oameni și familii, deschizând noi drumuri pe terenul complicat și accidentat al modelării destinelor umane.
„Dacă, după cum sper, cât mai mulți oameni pot înțelege ce înseamnă să fii cu adevărat și pe deplin uman și pot inventa metode pentru a transforma asta în realitate, atunci viitorul familiei este luminos. Din ce în ce mai mulți oameni știu ce înseamnă să fii complet și autentic, să iubești și să fii iubit, să fii eficient și responsabil, să simți că lumea este un loc mai bun pentru că ei trăiesc aici.“