În medicină stresul este asociat de regulă cu evenimente extrem de tulburătoare, dar oarecum izolate, cum ar fi moartea unei persoane dragi, pierderea locului de muncă, destrămarea căsătoriei, apariția unei boli etc. Aceste evenimente majore sunt pentru mulți surse puternice de stres, dar există tensiuni cronice în viața de zi cu zi care sunt mai insidioase și mai dăunătoare în consecințele lor biologice pe termen lung. Stresul generat intern își face simțit efectele fără a da în niciun fel impresia că este ieșit din comun. Pentru cei obișnuiți cu niveluri ridicate de stres încă din copilărie, absența stresului este cea care creează neliniște, evocând plictiseala și un sentiment de lipsă de sens. „Oamenii devin dependenți de propriii hormoni de stres, adrenalină și cortizol“, a observat Hans Selye. Pentru astfel de persoane, stresul se consideră de dorit, în timp ce absența lui se dorește evitată.


Potrivit psihiatrului Gabor Maté, stresul nu este o chestiune subiectivă, ci constă dintr-o multitudine cuantificabilă de evenimente fiziologice ale organismului, care implică creierul, sistemul imunitar, aparatul hormonal, și multe alte organe. Renumitul János Selye, medic de origine maghiară și fondator al teoriei stresului, cel care a inventat chiar cuvântul în utilizarea sa actuală,
a considerat stresul ca pe un proces biologic, o serie amplă de evenimente din organism, indiferent de cauză sau de conștientizarea subiectivă: „Stresul constă în modificările interne – vizibile sau nu – care apar atunci când organismul percepe o amenințare la adresa existenței sau a stării de bine.“
În literatura de specialitate se vorbește despre trei factori care conduc la stres: incertitudinea, lipsa de informații și pierderea controlului. Toate sunt prezente în viața persoanelor cu boli cronice.
Cercetătorii consideră că stresul se poate acumula până la punctul în care nu mai poți face față și te îmbolnăvești. Atunci când suntem copleșiți de evenimentele vieții, de viața prea tumultoasă, alertă și nu reușim să facem față problemelor noastre, automat se activează mai puține capacități și resurse pentru a rezista bolii.
Totodată medicii au observat faptul că oamenii se îmbolnăvesc mai ușor atunci când au fost expuși la un nivel ridicat de stres. S-a constatat de asemenea că după un șoc emoțional major mulți pacienți sufereau de boli legate de starea lor emoțională (probleme cardiace, dureri de cap, hipertensiune arterială), în plus la ei apăreau și dureri de spate și boli infecțioase mai frecvente, ba chiar și accidente. În anii 1960, toate aceste observații au fost studiate și evaluate de Dr. Thomas H. Holmes și colegii săi de la Washington Medical School. Aceștia au dezvoltat un instrument pentru a măsura în mod obiectiv gradul de stres sau de competență emoțională din viața unei persoane.
Dr. Holmes și Dr. Rahe au cuantificat evenimentele stresante și, prin însumarea scorurilor acestor evenimente, au putut determina cantitatea de stres pe care o persoană a experimentat în decursul unui an. În scala construită de aceștia sunt incluse evenimente pe care noi toți le considerăm stresante, cum ar fi moartea, șomajul, divorțul, boala etc. Pe lângă aceste evenimente negative, scala include și evenimente care fac parte din viață, așa-numitele crize normative, cum ar fi o sarcină, o promovare la serviciu, obținerea unui rezultat remarcabil precum și alte schimbări pozitive din viața cotidiană. Pentru că, așa cum spunea János Selye, stresul este răspunsul nespecific al organismului la orice fel de solicitare. Astfel putem afirma că stresul poate însoți atât experiențele plăcute, cât și pe cele neplăcute, iar nivelul de stres nu poate fi niciodată redus la zero, chiar și în cel mai liniștit mediu, pentru că asta ar însemna moartea. Potrivit renumitului medic, mai puțin important sau chiar neimportant dacă factorul de stres (stresorul) în sine este plăcut sau neplăcut, căci efectul său depinde de măsura în care angajează capacitatea de adaptare a organismului. Astfel putem sublinia faptul că orice activitate normală poate provoca un stres semnificativ fără consecințe dăunătoare. Suferința este ceea care este dăunătoare. Iar marea artă sau soluția este întotdeauna modul în care ne putem adapta la schimbare.
Analizând scala Holmes, ne dăm seama că medicii au reușit să prezică boli cu o precizie statistică semnificativă.
Aproape jumătate dintre persoanele care au obținut un scor de minim 300 sau peste într-un an s-au îmbolnăvit în timpul perioadei de observație, în timp ce doar 9 la sută dintre persoanele care au obținut un scor sub 200 s-au îmbolnăvit în această perioadă.
O întrebare esențială, mai ales în zilele noastre este: cum ne afectează stresul organismul?
Sistemele noastre nervoase au fost concepute în primul rând pentru a se mobiliza, iar reacțiile la stresori sunt răspunsurile de tipul „luptă, fugi sau îngheață“ pe care le folosim pentru a face față acestor provocări. La animale, acest răspuns poate fi chiar automat. Ei fac față cu succes amenințării, fug în cazul amenințărilor, iar în cazul în care „îngheață“, încep să se agite instinctiv, iar după ce amenințarea a trecut, „scuturându-se“ de această stare. Ei nu devin traumatizați. În schimb noi, oamenii suntem prea civilizați pentru asta și prea inteligenți, pentru că avem o nouă parte a creierului, neocortexul, care împiedică impulsul instinctiv să își urmeze cursul, eliberând energia de supraviețuire și revenind la funcționarea normală. În societatea noastră modernă, de multe ori nici măcar nu avem șansa de a experimenta aceste reacții, așa că ele rămân „blocate“, cu consecințe devastatoare.
Dar răspunsul la stres poate fi înțeles nu numai ca reacție a organismului la amenințare, ci și ca o încercare de a menține homeostaza în fața amenințării. În cadrul unei conferințe despre stres la National Institutes of Health (SUA), cercetătorii au folosit ideea de mediu intern stabil pentru a defini stresul „ca stare de dizarmonie sau de homeostază amenințată“. Conform acestei definiții, un factor de stres este „o amenințare reală sau percepută care tinde să perturbe homeostaza“. Ce au în comun toți factorii de stres? În cele din urmă, toți reprezintă absența unui element pe care organismele îl consideră necesar pentru supraviețuire – sau amenințarea pierderii ei. Amenințarea pierderii hranei este un factor de stres major. La fel este – pentru oameni – amenințarea pierderii iubirii. „Se poate spune fără ezitare că cei mai importanți factori de stres sunt cei emoționali“, a scris Hans Selye.
După psihiatrului Gabor Maté, deși pare paradoxal, stresul, care este un mecanism fiziologic vital pentru viață, poate fi o cauza unor boli. În primul rând trebuie să distingem stresul acut de stresul cronic. Stresul acut reprezintă reacția imediată și pe termen scurt a organismului la amenințare. Stresul cronic înseamnă activarea mecanismelor de stres pe lungi perioade în care o persoană este expusă la factori de stres de care nu poate scăpa, fie pentru că nu îi recunoaște, fie pentru că nu are niciun control asupra lor. Descărcările sistemului nervos, producția hormonală și modificările imunitare constituie reacțiile de luptă-sau-fugi care ne ajută să supraviețuim pericolului imediat. Aceste răspunsuri biologice sunt adaptabile în situațiile de urgență pentru care natura le-a proiectat. Dar aceleași reacții de stres, declanșate cronic și fără rezoluție, produc pagube și chiar daune permanente. Nivelurile cronic ridicate de cortizol distrug țesutul. Nivelurile cronic ridicate de adrenalină cresc tensiunea arterială și afectează inima. Există documentație stufoasă privind efectul inhibitor al stresului cronic asupra sistemului imunitar.
Stresul cronic – stresul neeliberat și stocat în organism – joacă un rol important în dezvoltarea multor boli.

Scala de stres Holmes și Rahe este un instrument simplu, practic și foarte fiabil pentru măsurarea nivelului de stres. Acesta conține 43 de elemente, fiecare dintre ele corespunzând unui eveniment stresant. Fiecărui eveniment îi corespunde un număr care indică măsura în care evenimentul poate afecta o persoană, în conformitate cu studiile efectuate. Scala de stres a lui Holmes și Rahe variază de la unu la o sută. Cu cât numărul este mai mare, cu atât este mai probabil ca evenimentul să afecteze sănătatea. De asemenea, dacă numărul este mic, probabilitatea de stres este scăzută.
Accesând linkul de la finalul acestui articol, vă puteți afla unde vă aflați pe scala Holmes–Rahe.
Există o serie de factori diferiți care pot influența capacitatea noastră de a reacționa în mod adecvat la o situație amenințătoare și de a evita efectele nocive ale stresului, cum ar fi:
1. evenimentul în sine (intensitate, durată),
2. circumstanțele din viața noastră în momentul traumei (sănătate, stres, alimentație),
3. caracteristicile noastre fizice (forță, rezistență),
4. abilitățile noastre învățate (copiii încă nu pot face față unei situații amenințătoare),
5. resurse externe și interne (adăpost, prieten util, experiență).

Totodată, modul în care reacționăm la o situație stresantă depinde și de starea sistemului nervos, de toleranța la stimulii pe care îi primim. Nivelul de stres emoțional cauzat de evenimente externe depinde, de asemenea, de modul în care individul interpretează sau face față evenimentului.
Așadar doar pentru că aveți un scor ridicat pe această scală a stresului nu înseamnă automat că sunteți bolnav – nu trebuie să vă stresați (și) din această cauză.
Trebuie să precizăm și faptul că 51%, adică majoritatea subiecților din experimente nu s-au îmbolnăvit. Acest lucru se datorează factorilor menționați mai sus precum și strategiilor individuale de adaptare.
Este deosebit de important să avem la dispoziție o serie de metode și resurse de gestionare a stresului. În afară de diverse tehnici – relaxare, practicarea sportului, mindfulness, terapie – una dintre cele mai importante plase de siguranță o reprezintă relațiile sociale de bună calitate.

Scala Holmes–Rahe