Uneori se întâmplă ca, deși ne dorim cu adevărat să facem schimbări în viața noastră, pur și simplu ne simțim incapabili să ne urnim din loc, să găsim soluții la problema noastră. Avem un blocaj, care ne face să ne pierdem elanul, ne secătuiește de toate puterile; demonii fricii încearcă să ne descurajeze, să ne saboteze.


Eric Berne, părintele analizei tranzacționale, descrie personalitatea umană și relațiile interpersonale din perspectiva celor trei stări ale eului: Eul Copil, Eul Părinte și Eul Adult.
O stare a eului se referă la un set de gânduri, emoții și sentimente, comportamente asociate și activate de o situație de viață. În fiecare persoană există aceste stări de la o vârstă foarte fragedă până la adânci bătrâneți.
Eul Copil se referă la sentimente, atitudini sau comportamente impregnate de experiențele pozitive sau negative din copilărie, el însumează emoțiile, plăcerile și neplăcerile, satisfacțiile și regretele, anxietățile și temerile, furia. Este starea prin care se exprimă spontan dorințele noastre, dar și emoțiile și sentimentele. Cuvintele care definesc cel mai bine Eul Copil sunt „Vreau, îmi place“. Eul Copil este cel care râde, plânge, deci se bucură, se întristează și/sau respinge, are fantezii, el poate fi egocentric, dar și manipulator.
Eul Părinte însumează trăiri, idei și comportamente preluate de la părinți sau alte figuri parentale semnificative pentru noi în copilărie. Acesta cuprinde valorile, regulile, normele, judecățile, cerințele, opiniile, pe care o persoană le-a interiorizat în copilăria sa. Părintele din noi este acea parte care dictează reguli conform cărora își dorește, se așteaptă să trăim.
Eul Adult este caracterizat de un set autonom de sentimente autentice, atitudini și comportamente adecvate situației prezente. Eul Adult caracterizează comportamentul logic, realist și rațional. Eul Adult este cel care se informează, compară, analizează, evaluează, reflectează, înțelege, planifică, învață, comunică și negociază, ia decizii, rezolvă probleme.
În cazul în care se activează starea Eul Copil, iese în evidență copilul din noi, reacționăm așa cum am fi reacționat când eram copii mici. Părintele imită reacția din trecut a unuia dintre părinții noștri (sau a figurilor parentale semnificative), iar adultul reprezintă perspectiva obiectivă. De regulă, în spatele blocajului care stă în fața schimbărilor noastre se află temerile noastre paralizante (anxietatea de separare, frica de abandon sau frica de dezaprobare), care își au originea în copilărie. În cazul în care oamenii sunt conduși de temerile lor, partea adultă a minții lor se retrage în fundal, lăsând copilul să iasă în evidență, considerând că acesta chiar are nevoie de părinții săi pentru a supraviețui. Iar în cazul copilului, abandonul înseamnă neputință, care duce inevitabil la moarte sigură. Cu siguranță fiecare din noi a simțit adesea că nu am putea supraviețui emoțional dacă am fi judecați de persoanele importante din viața noastră, partenerul, membrii familiei, prietenii etc. Cred că este foarte important să conștientizăm faptul că am crescut, suntem adulți puternici și că, așa cum nu depindem de părinți pentru a ne satisface nevoile noastre fizice, nici bunăstarea noastră emoțională depinde de aprobarea celorlalți.
Deoarece frica este una din emoțiile de bază, o emoție absolut normală, ea nu va dispărea complet din viața ta, scopul este însă nu te mai lupți cu demonii fricii și să nu lași să-ți controleze întreaga viață.
Cu siguranță uneori te gândești prea mult la temerile tale și asta te face să consumi prea multă energie pentru a lupta cu ele. Problemă reală nu este niciodată frica în sine, ci lupta împotriva ei. Primul pas ar fi, fie că-ți place sau nu, să accepți existența acestei emoții.
O strategie pentru a diminua efectele negative ale demonilor fricii este scoaterea lor din umbră (din străfundul gândurilor). Pentru a te mai relaxa, fă o listă cu temerile tale. La prima vedere pare un exercițiu banal, dar cu siguranță te va ajuta să-ți generalizezi temerile, astfel încât acestea să devină mai clare și mult mai puțin rușinoase.
Aproape toți avem tendința de a-i privi pe ceilalți din exterior și de a ne gândi că sunt mult mai încrezători și mai curajoși decât noi. În realitate însă, în spatele fiecărei persoane, care din exterior pare încrezătoare și sigură pe sine, se află aceleași temeri și nesiguranțe interioare.
Multe persoane folosesc adesea expresii, mantre care ne activează frica, de exemplu spunem „nu pot face asta“, „mi-e frică“, „este prea greu pentru mine“. Aceste mantre le repetăm la nesfârșit în mintea noastră până când suntem complet paralizați de frică. O soluție pentru a scăpa de demonii fricii ar fi înlocuirea acestor mantre cu frazele puternice și eliberatoare:

În timpul unei perioade de dezvoltare personală cu toții ne temem.
Această teamă dispare de îndată ce acționez pentru a mă apăra.
Să acționez și să-mi fie frică este mult mai bine decât să fiu sfâșiat de fricile mele.
Trebuie să fac primul pas chiar dacă-mi este frică.

Poți repeta aceste fraze în minte sau poate cu voce tare, de mai multe ori pe zi. Poți repeta propozițiile de mai sus ori de câte ori simți acea anxietate care te face să ți se strângă stomacul.
Totodată este foarte important să-ți stabilești obiective, chiar dacă nu te simți suficient de curajos, căci semnificația vieții, conform lui Viktor Frankl, constă în găsirea unui scop, în asumarea responsabilității pentru noi înșine și pentru ființa umană în sine.
Dacă aștepți până când te simți puțin mai bine, crezând că atunci vei fi mai motivat, este posibil să amâni la nesfârșit. Dar dacă-ți stabilești un obiectiv, la început nivelul curajului poate fi foarte scăzut, dar emoțiile vor atinge rapid nivelul motivației.
Știm cu toții că primul pas este adesea cel mai important. Primul pas te face să treci peste granița dintre vechi și nou, dintre stagnare și începerea unui proces ferm de schimbare.