Psihoterapeut Nitsch‑Petioky AnikóEfectul muzicii asupra creierului
Încă din cele mai vechi timpuri muzica a fost prezentă în viața oamenilor.
Oamenii au îndrăgit dintotdeauna muzica, investind timp atât în compunerea, cât și în ascultarea ei. Muzica reprezintă totodată și o bună modalitate de relaxare, însă nu se rezumă doar la atât. Numeroși cercetători au studiat efectul muzicii asupra creierului.
Primele speculații legate de efectul benefic al muzicii asupra funcțiilor neuronale datează din secolul al XVIII-lea, când Richard Brocklesby a publicat tratatul intitulat „Reflections on the power of music” („Reflecții asupra puterii muzicii”). Bazându-se pe terapiile menționate încă din Antichitate în scrieri colective (Asclepios) și pe opere ale unor pionieri ai medicinei (Herofil), Richard Brocklesby a arătat legătura dintre muzică și creier.
În zilele noastre, una dintre cele mai interesante domenii de cercetare a creierului este impactul muzicii asupra dezvoltării creierului. Există o sumedenie de studii care se ocupă cu efectele muzicii asupra sistemului nervos și a sufletului. Întrebarea des întâlnită este dacă creierul persoanelor cărora le place muzica clasică este cu adevărat mai dezvoltat? Iubitorii de muzică clasică vor fi încântați să afle că cercetări britanice și italiene recente arată că iubitorii de muzică clasică și cei cărora le place muzica pop se deosebesc prin dezvoltarea creierului lor. Cei din urmă sunt mai puțin avantajați...
Dr. Raj Persaud, cercetător la Spitalul Maudsley din Londra, a studiat schimbarea preferințelor muzicale la pacienții cu demență și a constatat că mulți dintre cei pasionați de muzica clasică au devenit, pe măsura accentuării deteriorării cognitive, fani ai muzicii pop. Acest lucru este confirmat și de alte cercetări din domeniul neuroștiințelor. Astfel, neurologul italian Dr. Giovanni Frisoni raportează în ultimul număr al unei reviste de prestigiu, că demența afectează în special lobul frontal al creierului – părțile care joacă rolul principal în procesele de gândire mai complexe. Aceste zone ale creierului controlează, de asemenea, și modificările gustului muzical.
Muzica pop încearcă să ajungă la un public cât mai larg posibil, iar afectarea lobului frontal poate elimina inhibițiile care îi îndepărtează pe oameni de muzica ușoară și îi determină să se bucure, să asculte genuri muzicale mai serioase. Gustul muzical, alegerea pieselor muzicale pe care le ascultăm, preferințele pentru un gen muzical este o chestiune deosebit de complexă, incluzând atât factori individuali, cât și sociali și culturali. Intenția lui Frisoni nu este nici pe departe să sugereze că iubitorii de muzică pop ar avea creierul afectat...
Cercetările lui Frisoni efectuate în Brescia au condus la rezultate similare și au confirmat rezultatele cercetărilor efectuate de Dr. Raj Persaud, și anume faptul că gusturile muzicale ale pacienților cu demență au fost complet schimbate. De exemplu, un avocat în vârstă de 68 de ani, fost fan al muzicii clasice, odată cu pierderea progresivă a memoriei și a facultăților mintale a început să asculte din ce în ce mai mult și la un volum foarte tare și deranjant muzică pop italiană, pe care anterior o eticheta ca fiind pur și simplu „gălăgie“.
Cu siguranță că pot exista și alte motive, explicații pentru această schimbare: afectarea părții drepte a lobului frontal, zona care gestionează noutățile, poate duce la ca pacientul să-și dorească să aibă parte de experiențe noi și în privința muzicii, iar muzica pop este cu siguranță o noutate semnificativă pentru cineva care până atunci a ascultat doar muzică clasică. De asemenea, este probabil ca să fi fost afectate și zonele din creier care procesează tonul, ritmul și familiaritatea.
Totodată, alte cercetări sugerează că muzica lui Mozart – despre care se știe deja că ușurează rezolvarea unor anumite teste de IQ – are un efect benefic și asupra persoanelor cu epilepsie. John Jenkins, cercetător de la Universitatea din Londra, a ajuns la concluzia că „Sonata pentru două piane în Re major“ (K.448) de Mozart poate ajuta la ameliorarea crizelor de epilepsie.
Potrivit cercetătorilor, efectul terapeutic al melodiei ar avea legătură cu sentimentul de surpriză pe care îl creează. Această sonată este cunoscută pentru efectele sale asupra unor activități ale creierului, dar cercetătorii încă încearcă să afle care este explicația. La acest studiu au participat 16 pacienți diagnosticați cu epilepsie care nu răspundeau la tratamentul cu medicamente. După ce li s-au aplicat niște implanturi intracraniene, aceștia au ascultat sonata, iar cercetătorii au monitorizat apariția IED, evenimente cerebrale scurte și traumatizante, suferite de obicei între episoadele de convulsii. „Scopul nostru este să definim un gen de muzică «antiepileptică» și să o folosim pentru a îmbunătăți viața celor cu epilepsie“, a declarat Robert Quon de la Dartmouth College, coautor al cercetării.
Rămânând tot la Mozart, alte studii au arătat, de asemenea, că muzica acestui geniu al muzicii este foarte benefică și pentru persoanele aflate în comă.
Este foarte probabil ca educația muzicală din copilărie să contribuie la modul serios la dezvoltarea receptivității pentru muzica clasică și să îmbunătățească astfel funcția creierului. Totodată este foarte posibil să existe diferențe inerente la nivel cerebral – unii muzicieni par să fi avut o afinitate față de un anumit gen de muzică încă de la naștere, unde mai târziu talentul lor a putut fi desăvârșit.
Dar atenție, iubitori de muzică clasică! Dacă într-o zi simțiți nevoia irezistibilă de a asculta și reasculta „Des-pa-cito", ar fi bine să consultați un neurolog...
Oamenii au îndrăgit dintotdeauna muzica, investind timp atât în compunerea, cât și în ascultarea ei. Muzica reprezintă totodată și o bună modalitate de relaxare, însă nu se rezumă doar la atât. Numeroși cercetători au studiat efectul muzicii asupra creierului.
Primele speculații legate de efectul benefic al muzicii asupra funcțiilor neuronale datează din secolul al XVIII-lea, când Richard Brocklesby a publicat tratatul intitulat „Reflections on the power of music” („Reflecții asupra puterii muzicii”). Bazându-se pe terapiile menționate încă din Antichitate în scrieri colective (Asclepios) și pe opere ale unor pionieri ai medicinei (Herofil), Richard Brocklesby a arătat legătura dintre muzică și creier.
În zilele noastre, una dintre cele mai interesante domenii de cercetare a creierului este impactul muzicii asupra dezvoltării creierului. Există o sumedenie de studii care se ocupă cu efectele muzicii asupra sistemului nervos și a sufletului. Întrebarea des întâlnită este dacă creierul persoanelor cărora le place muzica clasică este cu adevărat mai dezvoltat? Iubitorii de muzică clasică vor fi încântați să afle că cercetări britanice și italiene recente arată că iubitorii de muzică clasică și cei cărora le place muzica pop se deosebesc prin dezvoltarea creierului lor. Cei din urmă sunt mai puțin avantajați...
Dr. Raj Persaud, cercetător la Spitalul Maudsley din Londra, a studiat schimbarea preferințelor muzicale la pacienții cu demență și a constatat că mulți dintre cei pasionați de muzica clasică au devenit, pe măsura accentuării deteriorării cognitive, fani ai muzicii pop. Acest lucru este confirmat și de alte cercetări din domeniul neuroștiințelor. Astfel, neurologul italian Dr. Giovanni Frisoni raportează în ultimul număr al unei reviste de prestigiu, că demența afectează în special lobul frontal al creierului – părțile care joacă rolul principal în procesele de gândire mai complexe. Aceste zone ale creierului controlează, de asemenea, și modificările gustului muzical.
Muzica pop încearcă să ajungă la un public cât mai larg posibil, iar afectarea lobului frontal poate elimina inhibițiile care îi îndepărtează pe oameni de muzica ușoară și îi determină să se bucure, să asculte genuri muzicale mai serioase. Gustul muzical, alegerea pieselor muzicale pe care le ascultăm, preferințele pentru un gen muzical este o chestiune deosebit de complexă, incluzând atât factori individuali, cât și sociali și culturali. Intenția lui Frisoni nu este nici pe departe să sugereze că iubitorii de muzică pop ar avea creierul afectat...
Cercetările lui Frisoni efectuate în Brescia au condus la rezultate similare și au confirmat rezultatele cercetărilor efectuate de Dr. Raj Persaud, și anume faptul că gusturile muzicale ale pacienților cu demență au fost complet schimbate. De exemplu, un avocat în vârstă de 68 de ani, fost fan al muzicii clasice, odată cu pierderea progresivă a memoriei și a facultăților mintale a început să asculte din ce în ce mai mult și la un volum foarte tare și deranjant muzică pop italiană, pe care anterior o eticheta ca fiind pur și simplu „gălăgie“.
Cu siguranță că pot exista și alte motive, explicații pentru această schimbare: afectarea părții drepte a lobului frontal, zona care gestionează noutățile, poate duce la ca pacientul să-și dorească să aibă parte de experiențe noi și în privința muzicii, iar muzica pop este cu siguranță o noutate semnificativă pentru cineva care până atunci a ascultat doar muzică clasică. De asemenea, este probabil ca să fi fost afectate și zonele din creier care procesează tonul, ritmul și familiaritatea.
Totodată, alte cercetări sugerează că muzica lui Mozart – despre care se știe deja că ușurează rezolvarea unor anumite teste de IQ – are un efect benefic și asupra persoanelor cu epilepsie. John Jenkins, cercetător de la Universitatea din Londra, a ajuns la concluzia că „Sonata pentru două piane în Re major“ (K.448) de Mozart poate ajuta la ameliorarea crizelor de epilepsie.
Potrivit cercetătorilor, efectul terapeutic al melodiei ar avea legătură cu sentimentul de surpriză pe care îl creează. Această sonată este cunoscută pentru efectele sale asupra unor activități ale creierului, dar cercetătorii încă încearcă să afle care este explicația. La acest studiu au participat 16 pacienți diagnosticați cu epilepsie care nu răspundeau la tratamentul cu medicamente. După ce li s-au aplicat niște implanturi intracraniene, aceștia au ascultat sonata, iar cercetătorii au monitorizat apariția IED, evenimente cerebrale scurte și traumatizante, suferite de obicei între episoadele de convulsii. „Scopul nostru este să definim un gen de muzică «antiepileptică» și să o folosim pentru a îmbunătăți viața celor cu epilepsie“, a declarat Robert Quon de la Dartmouth College, coautor al cercetării.
Rămânând tot la Mozart, alte studii au arătat, de asemenea, că muzica acestui geniu al muzicii este foarte benefică și pentru persoanele aflate în comă.
Este foarte probabil ca educația muzicală din copilărie să contribuie la modul serios la dezvoltarea receptivității pentru muzica clasică și să îmbunătățească astfel funcția creierului. Totodată este foarte posibil să existe diferențe inerente la nivel cerebral – unii muzicieni par să fi avut o afinitate față de un anumit gen de muzică încă de la naștere, unde mai târziu talentul lor a putut fi desăvârșit.
Dar atenție, iubitori de muzică clasică! Dacă într-o zi simțiți nevoia irezistibilă de a asculta și reasculta „Des-pa-cito", ar fi bine să consultați un neurolog...