Copiii autiști au sosit pe lume cu o incapacitate înnăscută de a stabili contactul afectiv normal, determinat din punct de vedere biologic, cu alți oameni. Cuvântul „autism“ continuă să conducă la confuzii, deoarece numeroși oameni asociază sindromul autist cu un simptom, și anume faptul de a fi închis în sine. Însă această izolare socială nu trebuie considerată definitivă, deoarece, potrivit lui Leo Kanner, „se pot stabili în comportamentul social scheme de dezvoltare și destui copii cu autism încep să dovedească interes pentru oameni“.


Un număr mare de persoane cu autism, chiar dacă nu (mai) sunt închise în sine, continuă în mod straniu să sufere de singurătate. „Tocmai această caracteristică m-a determinat inițial să studiez autismul“, afirmă Theo Peeters, fondatorul Centrului de Educație în Autism din Belgia. „Cunoșteam singurătatea din literatură, din viața mea personală, însă aveam impresia că singurătatea în cazul autismului este de alt ordin, o singurătate care depășește cu mult obișnuita semnificație emoțională a cuvântului. Părea mai degrabă că această singurătate are mai mult de-a face cu faptul de a căuta un sens în haosul experiențelor, cuplat cu o singurătate «intelectuală». Mi s-a părut în același timp înfricoșător și fascinant, și mi-am dorit să înțeleg această «singurătate metafizică».“