Părinte „elicopter“ este o metaforă folosită atunci când dorim să descriem cât mai vizual părintele care pare să survoleze constant în preajma copilului, oferindu-i în mod permanent suport și sfaturi. Părintele elicopter supraveghează și protejează în mod excesiv copilul, anulându-i orice încercare de a se exprima liber și de a fi independent.


Părinții elicopter sunt cei care își controlează și își îndrumă în mod constant copiii, spunându-le în permanență cu cine să se joace, ce să facă cu o jucărie, cum să facă ordine după ce se joacă. Adesea ei sunt prea rigizi și au așteptări foarte mari de la copii, care reacționează în moduri diferite. Unii manifestă atitudini sfidătoare, alții frustrare, sau devin pur și simplu apatici.
Iată câteva atitudini tipice ale unui părinte-elicopter:
- Își menajează copilul în diferite situații și se străduiește să-i facă viața super-ușoară.
- Rezolvă probleme în locul copiilor, adesea îi face chiar și temele.
- Își ține copilul „în lesă“, nu-l lasă să facă nimic, de teamă să nu fie rănit.
- Adesea se comportă ca o servitoare personală pentru copil.
- Nu-i permit să greșească.

Iată câteva motive care conduc la manifestarea acestui tip de parenting:
1. Anxietatea unuia sau ambilor părinți îi pot împinge să preia mai mult control asupra vieții copilului lor, în încercarea de a-l proteja.
2. Teama de consecințe cumplite, catastrofale, care are oarecum legătură cu anxietatea lor. Părinții s-ar putea teme de o notă scăzută, de respingerea din partea colegilor de clasă etc. Totodată părinții se pot teme și de faptul că nu-și ajută îndeajuns copilul.
3. Supracompensare din partea părinților. Acei adulți care s-au simțit neglijați, ignorați sau neiubiți când erau copii, pot recurge adesea la supracompensare, oferindu-le propriilor copii mai mult decât au nevoie. Atenția și monitorizarea excesive sunt încercări de a remedia o deficiență pe care părinții au simțit-o pe propria lor piele, în propria lor copilărie.

Chiar dacă acționează cu bune intenții, supraprotejarea copilului poate fi în detrimentul dezvoltării lui. Acest comportament al părinților poate afecta independența și încrederea copilului, căci pentru a deveni o persoană independentă, încrezătoare în forțele proprii și a învăța să-și gestioneze emoțiile, orice copil trebuie să aibă diverse experiențe și să exploreze singur lumea, adică: fiecare are nevoie să treacă atât prin succese, cât și prin insuccese, eșecuri, din care să învețe. Deci este absolut normal ca cel mic să întâmpine dificultăți, iar rolul părintelui este ca uneori să-l ajute să găsească soluții, dar nu în mod permanent.
Evident că, deși are intenții bune, părintele-elicopter îi trimite copilului mesajul că lumea e rea, periculoasă, nesigură, iar copilul înțelege că nu poate face față și că nu este capabil să facă lucrurile singur, se nasc convingerile „Nu sunt suficient de bun“, „Nu mă descurc singur“, „Nu voi reuși singur“, „Depind de tine“ etc.
Să nu uităm că nevoia de autonomie și siguranță face parte din cele patru nevoi fundamentale psihologice ale omului. Autonomia înseamnă control, iar controlul înseamnă siguranță.
Întotdeauna e bine să avem în vedere că la orice vârstă fiecare copil este capabil să facă față anumitor sarcini, care sunt în puterea lui, să găsească soluții, să le rezolve. Dar, din păcate, adulții uită uneori acest aspect.
Pe lângă părintele-elicopter, în zilele noastre o altă metaforă pare să prindă contur: părintele „plug de zăpadă“. Este acel părinte superprotectiv care „curăță“ în fața copiilor, îndepărtând tot ce ar putea reprezenta un obstacol în viața lor, înainte de a se putea lovi de el.
Folosim această expresie pentru a descrie părinții (în special mamele) care elimină literalmente absolut toate obstacolele din calea copilului lor și duc supraprotecția la un nivel și mai înalt. Obiectivul acestora este ca pruncul lor să atingă cu orice preț obiectivul dorit, iar pentru realizarea acestui lucru, ele sunt capabile să înlăture toate dificultățile din fața copilului. Acum întrebarea este: ce anume îi determină pe acești părinți, în special pe mame, să aibă un asemenea comportament, stil parental, să aleagă acest drum pavat cu bune intenții, care însă pot face, fără să vrea, mult rău, copiilor lor?
Adesea părinții „plug de zăpadă“ fac temele în locul copilului. Atunci când performanța școlară a unui copil nu are nimic de-a face cu tema de acasă impecabilă cu care vine copilul la școală, profesorii își dau seama instantaneu că părintele nu numai că a corectat temele copilului, dar le-a făcut de fapt în locul lui. Iar în mod surprinzător acest „ajutor“ nu se referă doar în cazul copiilor din clasele primare, ci acest tip de exagerare este prezent chiar și în cazul unui mic „adult“ care își continua studiile universitare, când, de exemplu, mama „plug de zăpadă“ îi rostește în căști răspunsurile la subiectele din examen.
Adesea acești părinți „plug de zăpadă“ sunt inteligenți, foarte educați și sunt persoane care au succes profesional. Ei sunt conștienți că o educație bună este un punct forte în construirea unei cariere. De aceea, sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru a se asigura că copilul lor obține cele mai bune note și trece toate examenele. Dacă este necesar, sunt în stare să caute profesorul și să facă scandal, sau, în cazuri extreme, vor lua măsuri legale și vor folosi toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a se asigura că rezultatele școlare ale copilului sunt impecabile.
Cu toate că intenția este lăudabilă, singurul lucru pe care părinții „plug de zăpadă“ nu îl iau în considerare este faptul că, „eliminând“ toate obstacolele din calea copilului lor, ei provoacă de fapt daune, cu consecințe foarte grave. Scopul dezvoltării unui copil este de a deveni independent, responsabil, capabil să suporte consecințele alegerilor sale. Prin înlăturarea tuturor obstacolelor, copilul nu învață cum să se lupte, să rezolve probleme, să ia decizii sau să experimenteze cele mai importante lucruri pentru dezvoltarea sa. Acești copii ratează exact o lecție de viață esențială și anume că pentru a rezolva o problemă e nevoie să te maturizezi, să crești, sau că prin perseverență și sârguință poți face multe lucruri, poți ajunge departe în viață.
De aceea, este absolut dăunător dacă copilul nu învață, nu își lărgește aria de cunoștințe pentru a se descurca în viață, ci doar pentru a le face pe plac părinților, care adesea au așteptări mult prea mari. Acești copii sunt îngroziți de ideea de a aduce acasă o notă proastă.
Părinții care își educă copiii în acest fel nu ar trebui să fie surprinși dacă, mai devreme sau mai târziu, copilul devine pasiv și nemotivat, dependent de părinți și indecis.
Să nu uităm că cei mici au nevoie de experiență și de conștientizarea faptului că lumea nu se sfârșește dacă lucrurile nu merg așa cum au fost planificate, că e posibil ca uneori chiar să piardă și că e normal să nu se descurce întotdeauna bine sau cum și-au propus. Orice eșec poate fi transformat într-un succes dacă învățăm lecțiile de viață pe care ni le oferă.
Iar pentru a face acest lucru, este nevoie de un părinte care are răbdare și încredere în copilul său, care îi permite acestuia uneori să și greșească, să o ia pe drumuri greșite.

Oricine încearcă să elimine toate obstacole din calea copilului său, care încearcă să-l protejeze de toate dezamăgirile și eșecurile nu face decât să crească un copil imatur care are toate șansele să devină mai târziu un adult nefericit.