Modul de gestionare a granițelor care ne asigură integritatea și bunăstarea este de o importanță capitală pentru sănătatea noastră fizică și psihică. Pentru unele persoane faptul de a le face vizibile și a le proteja poate fi o adevărată provocare.


E foarte important ca în copilărie părinți sau îngrijitorii să desemneze și să protejeze limitele care asigură un mediu sigur pentru copilul mic, dar din păcate acest lucru nu este întotdeauna realizat pe deplin. Uneori, limitele, acele granițe invizibile pentru dezvoltarea nu numai fizică, ci și psihologică sănătoasă a copilului nu sunt trasate cum ar fi de dorit, provocând traume minore sau majore. Copiii sunt în totalitate lipsiți de apărare în fața influențelor dăunătoare ale celor care au grijă de ei, iar dacă acestea devin prea frecvente, pot să se obișnuiască cu ele, chiar să le considere normale.
În cazul în care nu ne putem exprima în mod liber emoțiile, dorințele, așteptările, nevoile noastre, în lipsa unui respect reciproc, s-ar putea să nu fim capabili să ne dăm seama singuri unde se află granița dintre nevoile și așteptările celorlalți și propria noastră integritate. Limitele noastre rămân invizibile pentru noi înșine, astfel încât mai târziu nu le putem face vizibile nici pentru ceilalți. Sunt extrem de puțini oameni care au abilitățile speciale necesare pentru a percepe cu exactitate și a respecta zonele care garantează bunăstarea fizică și spirituală a semenilor lor. Astfel că putem deveni extrem de ușor atât provocatorii, cât și victimele unei varietăți semnificative de încălcări ale granițelor personale.
În cazul în care o persoană nu este capabilă să își dea seama și să își apere propriile granițe persoanele care-i asigură propria integritate, poate deveni destul de firesc să își trăiască viața în funcție de nevoile și așteptările celorlalți. Cu toate acestea, este foarte posibil ca frustrările care decurg din lipsa satisfacerii propriilor nevoi și/sau cauzate de traumele minore sau majore suferite, să nu rămână în cele din urmă invizibile, ci e de așteptat ca ele să-și găsească o cale pentru a se „exprima“. S-ar putea ca aici să ne lovim de alte dificultăți, căci cadrele de referință personale pot fi problematice și în acest punct, deoarece nu este niciun fel de garanție că exprimarea se va face într-un mod sănătos și adaptabil.
Iar frustrarea acumulată duce adesea la probleme de relaționare (în copilărie atât cu părinții, cât și cu învățătorul/profesorul, fratele/sora, colegii de clasă, iar ca adulți s-ar putea să avem relații dificile cu partenerul/partenera de cuplu, copiii noștri, colegii de muncă sau prietenii), totodată și la simptome fizice și psihologice, la boli psihosomatice.
Cu toate acestea, o criză, o boală, o experiență sau un proces de dezvoltare personală, strădanii de autocunoaștere pot face lumină asupra acestor procese dăunătoare. În aceste situații putem conștientiza anumite aspecte ale vieții noastre, care ne pot afecta, pot deveni chiar și dureroase, deoarece unele experiențe pe care am ajuns să le considerăm parte firească a vieții noastre de zi cu zi pot căpăta valențe negative. Mai mult, este foarte probabil ca aceste experiențe negative să fie legate de persoane pe care le considerăm foarte importante pentru noi. Iar durerea resimțită încurajează, în mod firesc, distanțarea fizică și/sau emoțională de persoanele respective.
Această conștientizare ne face practic să ne reevaluăm relațiile și propria funcționare. Vom avea nevoie să ne recunoaștem rănile, durerile, ceea ce în mod firesc va genera emoții puternice și greu de gestionat. Iar dacă întâmpinăm probleme în exprimarea sentimentelor, atunci este foarte posibil ca tensiunea internă să crească. Vom continua să ne luptăm cu surplusul de energie, identificat acum în mod clar ca fiind negativ. Întrebare este: putem oare să ne exprimăm trăirile interioare (durerea, furia, tristețea, dezamăgirea) în fața celor care au avut un rol în crearea lor? Dacă acest lucru nu este posibil, poate fi exprimat în alte relații? Cum poate supraviețui vechea relație atunci când au ieșit la iveală anumiți factori nocivi?

Iată câteva sugestii care ajută la gestionare mai eficientă a granițelor personale – este important ca adesea să ne gândim la următoarele:
– Recunoaștem sentimentele noastre și ale celorlalți?
– Ne dăm seama de propriile nevoi și nevoile celorlalți?
– Cum ne exprimăm și ne afirmăm nevoile?
– Suntem capabili să acordăm suficientă atenție persoanelor care sunt importante pentru noi?
– Suntem conștienți de felul în care îi influențăm pe ceilalți?

Întrebările de mai sus își croiesc drum doar într-un mediu de acceptare și iubire. Dacă avem probleme în a percepe granițele integrității noastre fizice și emoționale, există posibilitatea unei îmbunătățiri și dezvoltări. Apelând la sprijinul profesional și emoțional potrivit, putem explora contextul dificultăților noastre, putem înțelege și procesa experiențele și traumele noastre interioare dureroase. De asemenea, putem fi îndrumați în ceea ce privește modul de a ne reprezenta granițele persoanele și de a ține cont de limitele persoanelor importante pentru noi.