Skip to content

10 cugetări ale autorului cărții „Vampirismul psihologic“

Renumitul psihiatru și psihoterapeut rus Mihail Litvak a fost primul care a dezvoltat un sistem de gestionare a conflictelor, pe care l-a folosit cu mare succes. Metodologia creată de el este azi folosită nu doar în psihoterapie și educație, ci și în afaceri și sport.

10 cugetări ale autorului cărții Vampirismul psihologic

Autorul crede că este necesar să deprinzi arta comunicării inteligente, pentru a gestiona cu bine situațiile conflictuale. Astfel ți se va îmbunătăți nu doar starea de spirit, ci și însăși sănătatea. Totodată este și un pas important pe calea schimbării.
Iată cele 10 sfaturi ale renumitului psihoterapeut:

1. Capacitatea noastră de a iubi și de a tolera singurătatea este un indicator al propriei noastre dezvoltări spirituale. Pentru că cele mai bune lucruri se fac singur!

2. Dacă o persoană nu poate spune lucruri bune despre ea însăși, începe să răspândească lucruri rele despre alții.

3. Nimeni nu părăsește pe alții, ci doar merge mai departe. Cei care sunt lăsați în urmă cred că au fost abandonați.

4. Depresia este un dar pentru ca o persoană să reflecteze asupra propriei persoane.

5. Ai vrea să-ți cunoști cel mai mare dușman al tău? Privește-te în oglindă și încearcă să te confrunți cu tine însuți!

6. Calea spre succes este necunoscută. Dar cunoaștem calea spre eșec, care este aceeași cu dorința de a mulțumi pe toată lumea!

7. Să vorbești cu prietenii este plăcut, să vorbești cu dușmanii este util!

8. Există un singur motiv serios pentru a rupe contactul cu prietenii sau pentru a renunța la locul de muncă: dacă nu există un mediu potrivit pentru dezvoltarea ta personală.

9. Fericirea nu este altceva decât produsul final al unei activități bine organizate.

10. Visele nu sunt altceva decât vocile propriului nostru potențial!

Interacțiunile față în față vs. online

Până la pandemie doar cei „favorizați“ lucrau de acasă, țineau legătura cu colegii și șefii prin intermediul unor platforme ca Zoom. Cursurile se țineau la școală sau la facultate, iar dacă erai bolnav te prezentai la cabinetul medical. Dacă doreai un împrumut, trebuia musai să te duci personal la bancă etc. În timpul pandemiei multe persoane au fost forțate să își mute aproape toate interacțiunile în mediul online. Unora le-a prins bine, s-au adaptat ușor, căci au conștientizat că această comunicare la distanță este mai comodă și poate chiar mai eficientă decât comunicarea față în față. Alții nu numai că nu s-au putut obișnui, dar după pandemie de exemplu multor elevi le-a fost extrem de greu să se readapteze la participarea efectivă, prezența fizică la ore.

Interacțiunile față în față vs. online

Cu toate că este mult mai confortabil să stăm acasă, la biroul nostru, în fața laptopului nostru, în pantaloni scurți sau în pijama cu o cămașă proaspăt călcată trasă deasupra, cu cafeluța noastră preparată după gustul nostru, poate și cu scrumiera și țigările la îndemână și să participăm la ședințele pe Zoom, Teams, Meet etc., decât să pierdem timp pe drum, să ne înghesuim în mijloacele de transport în comun, să dăm bani pe Uber sau Bolt sau să ne enervăm conducând mașina noastră în traficul infernal.
Experții de la Universitatea Yale au tras un semnal de alarmă – potrivit unui studiu, activitatea cerebrală are serios de suferit în lipsa interacțiunilor față în față, interacțiunea socială pe platformele online ne activează creierul în mod diferit față de comunicarea personală, față în față.
Folosind neuroimagistica avansată, cercetătorii au observat semnale neuronale suprimate în timpul interacțiunilor online. În schimb, comunicarea personală, față în față, a fost prezentă o activitate cerebrală sporită, cu răspunsuri neuronale mai coordonate între participanți, subliniind bogăția interacțiunilor sociale.
Cercetătorii au dezvoltat o serie de tehnologii de neuroimagistică ce oferă o perspectivă mai autentică asupra modului în care creierul uman funcționează în timpul interacțiunilor în mediul obișnuit. Prin această abordare, cercetătorii pot analiza în mod direct modul în care creierul răspunde la semnalele faciale dinamice în timpul interacțiunilor umane reale. Aceste informații ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea și subtilitatea proceselor cognitive implicate în interacțiunile sociale și să apreciem cât de esențiale sunt acestea în viața de zi cu zi.
Interacțiunile față în față au dus la o activitate neuronală crescută legată de timpul de privire, dilatarea pupilei și o capacitate sporită de procesare a fețelor, reflectând o mai mare excitare și un schimb de indicii sociale.
Atunci când Joy Hirsch, cercetător în neuroștiințe la Yale, a folosit instrumente sofisticate de imagistică pentru a urmări în timp real activitatea cerebrală a două persoane angajate într-o conversație, a descoperit o corelare complexă a activității neuronale în zonele creierului care guvernează interacțiunile sociale.
Iar atunci când a efectuat experimente similare cu două persoane care discutau pe Zoom, a observat un peisaj neurologic mult diferit față de primul caz.
Cercetătorii au descoperit că semnalizarea neuronală în timpul conversațiilor online a fost suprimată în mod substanțial în comparație cu activitatea observată la cei care purtau conversații față în față.
„În acest studiu am descoperit că sistemele sociale ale creierului uman sunt mai active în timpul întâlnirilor față în față decât online. Se pare că Zoom este un sistem de comunicare socială sărac, în comparație cu comunicarea față în față“, au explicat Joy Hirsch, profesor de psihiatrie, și House Jameson, profesor de medicină comparativă și neuroștiințe, și autorul principal al studiului.
Așadar, când oamenii se întâlnesc în realitate și interacționează față în față, creierul lor este mai receptiv și mai implicat decât în cazul comunicării online prin Zoom. Platformele de videoconferință nu oferă nici pe departe aceeași calitate a interacțiunii sociale de care avem parte atunci când ne vedem și discutăm cu persoana respectivă față în față.
În timpul pandemiei, Zoom a fost o soluție comodă și la îndemână, însă acesta nu poate să redea toate aspectele complexe ale comunicării umane față în față, fără a exista unele pierderi esențiale. „În general, interacțiunile sociale dinamice și naturale care apar în mod spontan în timpul interacțiunilor în persoană par să fie mai puțin evidente sau absente în timpul întâlnirilor Zoom“, a spus Hirsch. Aceste lucruri arată cât de importante sunt interacțiunile față în față pentru comportamentele noastre sociale naturale.
Deci pentru relații sociale sănătoase e bine să ne întâlnim din când în când față în față, decât să stăm toată ziua pe telefon sau laptop online.


Șeful narcisist

Potrivit Tratatului de psihopatologie și psihiatria pentru psihologi, tulburarea de personalitate narcisică se caracterizează prin grandoare, necesitatea de admirație și lipsa empatiei. Persoana narcisistă are sentimentul de autoimportanță, fantasme de succes nelimitat, putere. Necesită admirație excesivă și își subliniază repetat și exagerat calitățile, este sensibil la critică, insucces sau pierdere. Are pretenții exagerate de tratament favorabil și supunere în fața dorințelor sale. Profită de alții pentru a-și atinge scopurile. Are un comportament arogant, sfidător, totodată are sentimente de invidie și de ostilitate, pe care le proiectează asupra interlocutorilor. Afișează o conduită distantă, arogantă, emfatică, fiind nonreceptiv și insensibil la opinii diferite, sfaturi și îndemnuri. Este avid de titluri, demnități, ranguri, pe care le consideră că i se cuvin.

Șeful narcisist

Aceasta este o descriere destul de amplă, cuprinzătoare al tabloului personalității narcisice. Cu toții cunoaștem persoane cărora li se potrivesc ca o mănușă aceste descrieri, caracteristici. Putem avea membri de familie, prieteni, cunoștințe narcisiste.
Foarte mulți oameni au „norocul“ ca cel puțin o dată în viață să ajungă într-un loc de muncă în care trebuie să lucreze sub conducerea șefului nepotrivit. Pentru un angajat, a avea un șef narcisist este o adevărată provocare, căci aceștia dau serioase dureri de cap celor pe care-i au în subordine.
Persoanelor narcisiste, care se simt neajutorați și lipsiți de valoare, își „construiesc“ un sine ideal, care face totul pentru a ieși din mediocritate. Narcisiștii se străduiesc foarte mult să fie deosebiți, ei visează la realizări neobișnuite, putere, frumusețe, succes, recunoaștere.
Din nefericire, ei se pricep foarte bine la devalorizarea celorlalți, au un instinct supradezvoltat pentru slăbiciunile semenilor lor, pe care le verbalizează sub forma criticilor acide.
Stefanie Stahl descrie foarte clar cum anume funcționează aceste persoane: „Narcisiștii nu-și pot suporta slăbiciunile, de aceea nu le suportă nici la cei din jurul lor. Concentrându-se asupra slăbiciunilor acestora, își pierd total din vedere propriile slăbiciuni. Prin criticarea lor, declanșează în semenii lor exact acele sentimente pe care nu vor să le simtă ei înșiși: o profundă nesiguranță și un puternic sentiment de inferioritate. În cazul narcisiștilor, se vede foarte bine prezența principiului preschimbării victimă-agresor.“
Nu de puține ori narcisicii recurg la două „strategii“. Mai întâi idealizează oamenii care sunt aproape de ei, apoi îi devalorizează.
Adesea, o nouă cunoștință, un nou angajat sau o nouă iubire este mai întâi idealizată, după care devalorizată și abandonată.
Să vedem acum cum stau lucrurile cu un șef narcisist. Dorința de succes a persoanelor narcisiste îi pot duce adesea, pe plan profesional, foarte departe, pot ajunge șefi. Iar atunci soarta angajatului este pecetluită, căci oricât de mult s-ar strădui bietul de „subordonat“ să corespundă așteptărilor șefului, acesta urmează să fie un demers condamnat eșecului, deoarece acest lucru nu schimbă cu nimic distorsiunea perceptivă a narcisistului. Angajații cu un șef narcisist pot ajunge să se simtă în permanență vinovați și insuficienți, captivi ai sentimentelor de mediocritate, accentuate de critica șefului narcisist.
De regulă, ambiția și dorința lor de putere îi fac pe narcisiști să fie șefii care nu sunt iubiți de colectiv. O altă caracteristică a acestor șefi dificili este și faptul că sunt foarte ușor de rănit, cu toate că la prima vedere siguranța de sine a lor nu lasă deloc impresia că ar fi vulnerabili. Iar atunci când un șef narcisist este rănit, este cuprins de o furie cumplită. Furia și ranchiuna se numără printre emoțiile predominante ale narcisiștilor. În cazul șefului narcisist acesta consumă foarte multă energie pentru că adesea se străduiește peste măsură să aibă rezultate bune și să arate bine. Dacă șeful narcisist ar reuși să înceteze să mai lupte împotriva presupuselor sale greșeli și ar accepta că este un om ca toți ceilalți, abia atunci s-ar putea și el relaxa – poate pentru prima dată în viață.
Dacă avem un șef narcisist, una dintre cele mai grave consecințe este faptul că încrederea în sine, în forțele noastre proprii este complet și permanent subminată de exprimarea constantă a defectelor noastre și de minimalizarea abilităților de care dispunem. Șefii narcisiști sunt întotdeauna perfecți, noi putem doar să greșim. Acest lucru poate duce cu ușurință la o stare constantă de stres atunci când trebuie să ne confruntăm cu el zi de zi.
Cred că este important să subliniem și faptul că narcisismul este un spectru. Faptul că șeful nostru se gândește uneori doar la el nu îl face neapărat un narcisist – „o doză sănătoasă de narcisism înseamnă că cineva are încredere în sine și stimă de sine. Este ceva normal, nu o personalitate patologică“, spune Marie-Line Germain, care predă studii de leadership și resurse umane la Western Carolina University și este autoarea unei cărți despre liderul narcisist. „Pe de altă parte, persoanele cu trăsături narcisiste extreme au nevoie să se simtă în permanență în centrul lumii, ceea ce, la locul de muncă, poate distruge complet organizația, cultura organizațională și etica de muncă a angajaților.“
Potrivit DSM V, simptomele tulburării narcisiste de personalitate includ un sentiment de grandoare și de importanță de sine, fantezii de perfecțiune și superioritate, un sentiment de specializare și unicitate, o nevoie de adorație și atenție, precum și un sentiment de îndreptățire și o tendință de a profita de alții. Bineînțeles că aici nu ne propunem să punem un diagnostic, această sarcină le revine profesioniștilor din domeniul medical, dar pentru a reuși cât de cât să luăm niște măsuri de precauție, e util să știm cum funcționează astfel de șefi.

Nu recunosc că au greșit
Șefii narcisiști fac tot posibilul pentru a evita responsabilitatea și sunt incapabili să accepte criticile și înfrângerile. „Pentru că sunt perfecți, admiterea unei greșeli este imposibilă pentru ei. Aceasta le-ar zdrobi încrederea. De care, în mod surprinzător, și așa duc lipsă“, a explicat Germain.
Adesea șeful îi învinovățește angajați pentru propriile sale greșeli. Iar atunci când sunt confruntați, șefii se victimizează. „Ne fac mincinoși, spun că noi greșim, că noi suntem de vină, niciodată ei. Își proiectează propriile greșeli asupra altora“, a spus Germain.

Fie ești cu ei, fie împotriva lor
Șefii narcisiști gândesc în termeni absoluți: fie ești dușmanul lor, fie ești aliatul lor. Nu există cale de mijloc. Dacă au impresia (distorsionare perceptivă) că i-am înșelat, putem trece cu ușurință din tabăra aliaților în tabăra dușmanilor. Iar Germain mai adaugă: „în ziua în care devenim dușmani, vor face tot ce le stă în putință pentru a ne distruge“.

Sunt șarmanți și ne întind capcane
După cum spune Stahl, „ei pot fi deosebit de șarmanți, demni de iubire și interesanți. Unii au personalități de-a dreptul carismatice.“
Atunci când începem să lucrăm cu un șef narcisist la un nou loc de muncă, suntem adesea fermecați de carisma lor, generozitatea lor ne poate face să ne simțim ca și cum am fi centrul lumii. Dar starea lor de spirit se schimbă în doi timpi și trei mișcări dacă își dau seama că avem o viziune diferită asupra lumii sau dacă ne permitem să punem la îndoială comportamentul lor inadecvat. În cel mai rău caz, ne izolează sau ne fac să simțim că slujba, munca noastră depinde de el, iar suntem dependenți de jobul nostru. „Manipularea face parte din modul în care operează, pentru a-și menține puterea și statutul“, a spus Germain.

Fură ideile altora
Unii șefii narcisiști se simt îndreptățiți să fure ideile altora, mai ales pe cele ale angajaților. Pentru că se cred perfecți, ei consideră adesea că au dreptul să se folosească pur și simplu de ideile angajaților și să le prezinte ca fiind ale lor, fără să țină cont de etică sau morală. Se folosesc de orice doar pentru a rămâne în top.

Abuz verbal și lipsă de empatie
Dacă ai un șef narcisist care pur și simplu nu are empatia necesară pentru a se pune în locul tău, nu ai voie să greșești. Dacă încercăm să explicăm de ce nu am respectat un termen-limită sau de ce am făcut o greșeală, răspunsul este că „ar fi trebuit să ne descurcăm mai bine. Nu există înțelegere, nu contează ce se întâmplă în fundal, important este să performezi așa cum se așteaptă el. Perfect.“

După ce am descris tabloul șefului narcisist să vedem ce putem face...
Atunci când avem un șef narcisist ar fi bine să fim foarte vigilenți. Poate fi obositor, stresant și demoralizant să fii în subordinea unei astfel de persoană, dar poate că există o doză de speranță să facem față.
O metodă ar fi să nu vorbiți singur cu el. Luați întotdeauna pe cineva cu dumneavoastră la întâlniri și faceți copii ale corespondenței cu alți colegi. Dacă avem martori sau dovezi, îi va fi mai greu să dea vina pe noi.
Luați notițe scrise pentru a vă susține propriul adevăr dacă în viitor va trebui să luați măsuri legale împotriva lui.
Deoarece unul dintre motivele succesului unui șef narcisist este atunci când ceilalți se simt ca niște ratați, este bine să avem pe cineva în care avem încredere în afara serviciului și care să ne asculte fără să ne judece, avem nevoie de relații în afara serviciului.
Deoarece șefii narcisiști sunt fermi convinși că ei sunt „alfa și omega, începutul și sfârșitul“, unii specialiști recomandă ca la locul de muncă să investim timp și energie în crearea relațiilor cu ceilalți colegi. Dar pentru aste e nevoie de colegi care să nu fie pupincuriști.
Iar dacă simțim că am ajuns la limita răbdării și nu mai putem tolera modul în care ne tratează șeful nostru narcisist, există o soluție: demisia. „Prețul pe care-l plătim chiar și în cazul unui șomaj temporar este mult mai mic decât cel în cazul că rămânem la acel loc de muncă toxic“, adaugă Marie-Line Germain.


4 strategii contra văicărelilor

Viața e pavată cu probleme, de-a lungul ei toată lumea se confruntă cu fel și fel de obstacole, iar sarcina noastră și însăși frumusețea vieții este să le rezolvăm, să trecem peste ele. Unele persoane au mai puține probleme, alții mai multe, dar există unele tipuri de personalități care nici măcar nu observă lucrurile bune din viață, partea plină a paharului, ci se concentrează doar pe cele rele, pe partea goală a paharului. Aceștia sunt cei care se plâng tot timpul!

4 strategii contra văicărelilor

De-a lungul vieții, cu toții ajungem să cunoaștem astfel de persoane și fiecare din noi a observat că oamenii care se plâng tot timpul ne consumă energia, sunt efectiv ca niște vampiri energetici. În mod sigur ai simțit că după o întâlnire cu astfel de persoane devii morocănos, te simți chiar neputincios și ești stors ca un burete.
Sărmana persoană care se confruntă cu probleme, care poate să privească lucrurile doar dintr-o singură perspectivă, cea negativă, ar vrea să scape de tensiunea interioară, e dornică să i se ofere cuvinte de încurajare, de empatie, dar faptul că se plânge constant îl seacă pe interlocutor de energie și acesta se epuizează. Asta este problema, căci noi nu dispunem de resurse infinite de energie, putem asculta de câteva ori văicăreala unui prieten sau membru de familie, dar nu în mod constant.
Cu toate că văicărelile neîntrerupte te umplu de energie negativă, nu înseamnă că nu ar trebui să asculți niciodată pe cineva care are probleme, dar dacă cineva se plânge mereu și nu face nimic pentru a-și schimba viața, nu vei putea să-l ajuți, este responsabilitatea fiecăruia să se ajute, să-și rezolve problemele. Iar noi trebuie să ne schimbăm atitudinea și să învățăm să ne descurcăm cu oamenii care se vaită tot timpul.
E important de reținut și faptul că ei se victimizează în permanență, doar se plâng la toată lumea, dar nu fac nimic pentru a-și schimba viața, pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Și mai e un lucru bine de știut:
persoana care se plânge tot timpul folosește acest lucru, în mod conștient sau inconștient, ca pe un instrument de manipulare. Scopul lor este de a ne face să ne simțim vinovați (astfel că vina pentru toate problemele, situațiile lui problematice este transferată la noi), de a stârni compasiune, de a stârni milă. Poate că pe moment nici nu îți dai seama că, încercând să gândești în locul lor și fiind absorbit complet de problema lor, se activează salvatorul din tine, te încarci cu emoții negative, cu energie negativă, te epuizezi, și cu timpul poți ajunge chiar în situația în care îți pierzi cheful de viață.
Trebuie să înțelegem că frustrarea, vinovăția și tristețea pot provoca schimbări hormonale care la rândul lor pot duce cu ușurință la schimbări emoționale, la scăderea capacităților de concentrare și de rezolvare a problemelor.
Prin urmare, e bine să găsim niște strategii pentru a ne descurca cu oamenii care se vaită tot timpul. Iată câteva sugestii:

1. Stabilește limite clare!
Ești liber să exprimi în mod hotărât și calm, chiar și în timpul unei conversații, că nu mai ești dispus să asculți poveștile negative. Nu e cazul să intri în prea multe detalii. Iar dacă te-ai săturat să auzi asta în fiecare zi, spune în mod direct și la obiect că nu mai poți suporta.

2. Păstrează distanța!
E util, ca pe cât posibil, să păstrezi o distanță sănătoasă față de persoanele care se vaită tot timpul. Cu cât îi asculți mai puțin, cu atât te protejezi mai mult de încărcătura energetică negativă.

3. Nu le arăta empatie!
În momentul în care persoana care se plânge și-a atins scopul, iar tu te grăbești să cauți o soluție la problemele din viața ei, practic tu te încarci și cu problemele ei, le rezolvi în locul ei, ceea ce, pe termen lung, conduce la oboseală, frustrare, chiar tristețe. Nu trebuie să continui să rezolvi probleme care nu te privesc, trăiește-ți propria viață.

4. Învață-i să se responsabilizeze
Noi putem să-i spunem prietenului sau unui membru al familiei sau colegului de muncă care se plânge în mod constant că îl înțelegem pe deplin, dar că fiecare e responsabil pentru viața lui și trebuie să-și rezolve propriile probleme, căci asta e viața: o serie de provocări pe care noi e bine să le rezolvăm singuri. De asemenea, putem să subliniem și faptul că multe probleme apar tocmai din cauza atitudinii negative și că a sosit timpul să ia măsuri pentru a-și schimba propria viață, e liber să facă acest lucru, evident dacă e pregătit pentru asta.

Cât de frumos a formulat marele Constantin Brâncuși: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.“

Copiii noștri vor citi când vor fi pregătiți pentru asta!

Mintea noastră nu prea face diferența între real și imaginar, între evenimentele pe care le trăim în mod direct și cele pe care doar le imaginăm. Am postat câteva articole și am vorbit în cadrul unor workshopuri despre importanța și beneficiile cititului. Mă întreb dacă pot oare cărțile să înlocuiască experiențele noastre de zi cu zi, clipă de clipă?

Copiii noștri vor citi când vor fi pregătiți pentru asta!

Am citit de curând că undeva în Australia trăiește o familie cu cinci copii. Liadhan și Richard consideră că sunt „părinți apropiați de natură“, ei locuiesc împreună cu copiii lor în corturi, își trăiesc viața ca și cum ar fi în permanență într-o tabără și evită formele tradiționale de educație. Părinții recunosc că unii din copiii lor sunt încă analfabeți pentru că ei, părinții, sunt prea permisivi în ceea ce privește educația lor și chiar nu forțează nimic.
Părinții au spus că nu urmează deloc programa școlară stabilită. Iar în cadrul programului TV australian Parental Guidance, Liadhan, mama celor cinci copii, a declarat: „Noi adoptăm o abordare naturală a învățării ca familie, le oferim mai degrabă spațiu pentru a experimenta lucrurile, evenimentele vieții și a învăța din practică.“
„Avem cinci copii. Cei doi mai mari știu să citească, ceilalți trei pot recunoaște cuvinte, dar nu știu încă să lege cuvintele și să le citească împreună. Se vede că ei fac progrese constante și, în timp, vor citi foarte bine“, a declarat Richard, tatăl copiilor, care a mai adăugat și că „unii oameni intră în panică atunci când află că trei din copii nu știu să citească. Noi suntem relaxați, nu ne stresăm căci suntem convinși că vor citi când vor fi pregătiți“.
Cei trei copii mai mici au 5, 7 și 9 ani, iar părinții lor nu sunt deloc îngrijorați pentru ei, deoarece și cei doi copii mai mari au început să citească la 9 și 10 ani.
Telespectatorii australieni au fost absolut șocați de modul de viață și de abordare a cuplului, mulți dintre ei ajungând chiar să-i acuze de abuz pentru că și-au privat copiii de experiența cititului și scrisului.
„Părinții devin foarte supărați dacă copiii lor nu încep cât mai repede să meargă la școală, să învețe și dacă nu fac progrese în cel mai scurt timp. Dar există dovezi din întreaga lume care arată că n-au nici un motiv să se streseze în această privință. Sistemul educațional scandinav, de exemplu, este preponderent axat pe joacă. Mulți părinți și educatori nici măcar nu încep acomodarea copiilor cu literele, cititul, scrisul până la șase sau șapte ani, chiar și atunci fac asta numai atunci când cei mici sunt pregătiți. Este interesant faptul că, până la vârsta de 11 ani, aceștia au ajuns din urmă și chiar și-au depășit „colegii“ din țări precum Australia… și au ajuns la această performanță fără nici cea mai mică presiune.“ – a declarat psihologul Dr. Justin Coulson.


7 motive să te reinventezi în weekend

Dacă facem un simplu exercițiu, imaginându-ne că trăim 80 de ani, asta ar însemna că avem în total 4160 de weekenduri la dispoziție. În aceste două zile, unele persoane își propun, și adesea chiar reușesc, să facă lucruri pentru care merită să trăiești, petrec timp alături de persoanele dragi, se relaxează, se încarcă, în timp ce alții, dimpotrivă, se folosesc de aceste 2 zile, după cele 5 zile lucrate, să își facă treburile casnice „așa cum trebuie“, duc la bun sfârșit, în pace și liniște, tot ceea ce n-au reușit să termine în cursul săptămânii. În aceste 48 de ore unele persoane, mai ales femeile, reușesc să se concentreze pe treburile casnice, cum ar fi curățenie, spălat, călcat.

7 motive să te reinventezi în weekend

Întrebarea „Când să le fac, dacă nu în weekend?“ este întemeiată, însă cu siguranță că fiecare persoană, după ce are weekendul liber, sau după o excursie, fie la mare sau la munte, săptămâna următoare este mai eficient, mai plin de energie, cu moralul mai ridicat și mult mai lipsit de frustrări și regrete. Prin urmare, putem spune că este în folosul stării noastre de bine dacă folosim weekendurile pentru ceea ce sunt destinate: odihnă.
După o săptămână încărcată avem nevoie și de relaxare, merită să ne facem timp pentru ea în mod constant și regulat.
Iar dacă reușim acest lucru, ne putem aștepta la schimbări pozitive: pe lângă creșterea productivității, ca urmare a unei odihne suficiente, este probabil să fim mai mulțumiți de munca noastră, totodată este foarte posibil ca și nivelul de stres să scadă considerabil.
Potrivit Laurei Vanderkam, unul dintre cei mai cunoscuți experți în managementul timpului și autoarea celor 2 cărți apărute la Editura Curtea Veche: 168 de ore și Renunță la ceas, precum și a cărții What the Most Successful People Do on the Weekend („Ce fac cei mai de succes oameni în weekend“), ceea ce facem în weekend nu este important doar pentru sănătatea noastră fizică și mentală, ci și pentru succesul nostru.
Pe lângă argumentele bazate pe date științifice, e important și faptul că Vanderkam vorbește din proprie experiență. Autoare cărților nu doar că lucrează mult și intens, dar are și cinci copii.
Iată cele 7 lucruri de făcut în weekend, care au mari șanse să se regăsească pe lista lucrurilor de făcut în weekend a oamenilor de succes.

1. Planificarea
Vrem să citim, vrem să facem exerciții fizice sau pur și simplu să nu facem nimic? Planificați în avans când și cât timp veți petrece într-o anumită activitate, iar asta vă va ajuta să evitați situațiile de genul: „Ne petrecem toată după-amiaza de sâmbătă încercând să ne dăm seama ce vrem să facem și apoi să ne întrebăm duminică după-amiază: «Unde a dispărut și acest weekend?»“
Vandekam mai spune și că merită să vă asigurați că nu vă supraîncărcați calendarul cu lucruri de făcut. Ideal este să planificați 5 sau 6 „acțiuni“ și să petreceți în medie câte 3 ore cu fiecare activitate.

2. Timp minim pentru treburile casnice
Multe persoane își petrec weekendul în „Triunghiul Bermudelor“ dintre curățenie, cumpărături și gătit. Este de înțeles că există unele sarcini care necesită mult efort și care sunt aproape imposibil de făcut în timpul săptămânii, dar expertul spune că merită să faci un efort pentru a minimaliza timpul pe care îl petreci cu treburile casnice în aceste două zile.
Cel mai bun mod de a face acest lucru este să vă propuneți mici ferestre de 20-30 de minute în timpul săptămânii, dacă e musai și în weekend, și să vă faceți treburile casnice obligatorii în aceste ferestre.

3. Îmbunătățirea relațiilor sociale
Un alt secret al oamenilor care își planifică și organizează viața cu succes, care sunt și foarte mulțumiți de calitatea vieții lor, este acela de a avea o viață socială activă, participând cu regularitate la evenimente comunitare sau la activități în care au ocazia de a intra în contact cu alții.

4. Concentrarea pe obiectivele pe termen lung
Pentru că trăim zi de zi într-o agitație continuă, rareori avem timp să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre pe termen lung. În schimb, weekendul – în cazul în care reușim să ne luăm liber de la treburi – este un moment excelent pentru a ne da seama unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm și unde anume ne dorim să ajungem în viață.

5. Includerea exercițiilor fizice în rutina de weekend
Persoanele care își gestionează cu succes viața fac în mod regulat sport și exerciții fizice. Adesea acest lucru este greu de încadrat într-o zi aglomerată din timpul săptămânii, dar pare să fie mai ușor de implementat în weekend. Dacă începem ziua de sâmbătă cu o alergare sau mersul cu bicicleta sau poate o plimbare, acest lucru poate da un impuls weekendului, în timp ce o sesiune de yoga duminică seara poate contribui la concentrare atenției asupra propriei persoane și nu asupra zilei de lucru de luni.

6. Petrecerea de timp offline
Din păcate, extrem de multe persoane petrec ore în șir în fața ecranului unui computer sau al laptopului. Experții în domeniu sunt de părere că măcar în weekend acest lucru ar trebui suspendat și întrerupt în mod conștient. Se vorbește despre o mini-detoxifiere digitală, cum ar să punem telefonul deoparte între sâmbătă dimineața și duminică la prânz sau poate să facem o excursie cu telefonul închis. Acest lucru poate fi atât de liniștitor, ne scapă de stresul de a fi permanent disponibili.

7. Reîncărcarea bateriilor
Potrivit lui Vanderkam, oamenii de succes au performanțe considerabile pentru că sunt conștienți de activitățile care îi reîncarcă și îi relaxează. Este foarte important ca fiecare persoană să găsească aceste activități și chiar să le implementeze în propria viață. Suntem persoane diferite, fiecare este liber să aleagă modalitatea de a se relaxa, dar și de a-și încărca bateriile pentru o nouă săptămână, dacă face acest lucru în weekend. De la dans la cusut și până la șah, pot exista o mie și una de lucruri care ne pot ajuta să ne refacem rezervele de energie epuizate.
Iar cel mai bun moment pentru a face aceste lucruri este probabil în weekend.

Deci reorganizând și restabilind prioritățile, putem dedica mai mult timp lucrurilor care ne plac fără să fim nevoiți să facem mari sacrificii.


Să călătoresc sau să mă însor?

Pentru unii oameni, a pleca în excursie este o sursă de plăcere care depășește chiar și minunata experiență legată de căsătorie sau chiar de a avea un copil. Și pentru că fiecare călătorie este o experiență unică, s-ar putea să nu conteze prea mult dacă aceștia călătoresc singuri cu un rucsac în spate, sau dacă se cazează într-un resort de 5 stele sosind cu patru valize mari și late. A pleca într-o excursie are un puternic efect benefic asupra sănătății, contribuie în mod măsurabil la creșterea nivelului de endorfine.

Să călătoresc sau să mă însor?

Și pentru că adesea fac rezervare pe Booking.com, nici nu am fost foarte surprinsă de sondajul făcut de ei, ba mai mult, nu m-a surprins de loc faptul că, potrivit rezultatului, o bună parte dintre oameni clasifică călătoriile ca fiind una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe din viața lor.
Iată câteva din beneficiile oferite de călătorii, potrivit rezultatului sondajului realizat pe un eșantion reprezentativ de 17.000 de persoane.
Poate pentru unii în mod surprinzător, iar pentru alții era de așteptat faptul că 72% dintre respondenți se simt mai bine chiar și doar planificându-și următoarea călătorie, iar 80% se entuziasmează doar uitându-se pe harta țării-țintă respective și numărând orașele pe care intenționează să le viziteze. Șase din zece persoane simt o încărcătură emoțională pozitivă, ajungând chiar până la fericire și pot intra într-o stare de transă naturală atunci când citesc recenzii despre hoteluri și se imaginează în acel loc.
În plus 77% dintre cei intervievați au declarat că obișnuiesc să își rezerve vacanța atunci când simt nevoia să își ridice moralul, pentru că îi ajută să se regleze emoțional și să aibă o stare de bine. Ei au confirmat și faptul că sunt puține lucruri care pot provoca o stare de fericire mai intensă decât cea provenită din călătorii.
Se pare că multe persoane sunt dispuse să sacrifice confortul pentru o experiență de călătorie, 56% dintre ei fiind dispuși să călătorească în loc să cumpere haine noi și 48% să amâne renovarea casei. Asta în ciuda faptului că mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că nu există un stimulent mai eficace pentru îmbunătățirea stării de bine decât cumpărarea unei perechi de pantofi, de exemplu pentru călătorie.
Iar cireașa de pe tort a fost faptul că o pondere mare din persoanele participante la sondaj au declarat că apreciază o călătorie mai mult decât multe alte evenimente importante din viață și că ea poate aduce foarte multă fericire. Circa jumătate dintre respondenți au spus că nici măcar o întâlnire cu iubita/iubitul nu a fost niciodată la fel de antrenantă ca o călătorie, iar 45% au spus că nici măcar logodna nu le dă același impuls ca o mică escapadă sau o vacanță. 49% dintre respondenții sondajului au declarat că, atunci când încep să își planifice următoarea călătorie, simt un nivel de bucurie mai mare chiar și decât fericirea pe care au simțit-o în ziua nunții lor. Iar pentru 29% dintre respondenți, nici măcar nașterea unui copil nu le-a dat un impuls de endorfine la fel de mare ca și experiențele din călătorii și oportunitatea de a vedea lumea.
Lumea e largă, călătoriile sunt surse de energie, iar relațiile interumane sunt indispensabile…

Sincronizare în sala de concert

„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viată și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.“ (Platon)

Sincronizare în sala de concert

Chiar din cele mai vechi timpuri muzica face parte din viața noastră, ea are puteri vindecătoare atât asupra trupului, cât și asupra sufletului. Profesorul neurochirurg Vlad Ciurea explică ce se întâmplă de fapt atunci când ascultăm muzică: „Stați undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitați-vă în sus, uitați-vă în jos și, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mișcare cerebrală cu totul deosebită și începeți să plutiți, intrați într-o transă. De ce se produce această transă? Pentru că muzica deschide foarte mulți centri nervoși. Centrii nervoși, ca niște luminițe, încep să se conecteze între ei și dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în fața noastră și încep să se deschidă treptat, treptat“.
În mod sigur mulți dintre noi am experimentat această stare de transă naturală atunci când ascultăm muzică clasică. În Cioran și muzica, o carte atât de dragă sufletului meu, alături de gândurile și concluziile privind muzica clasică, se găsesc și cugetări despre trăiri interioare, iubire, viață. Putem spune, fără să exagerăm că este ca un ghid al celor mai profunde trăiri.
Iată una din mărturiile lui Cioran: „EXTAZ MUZICAL – Simt cum îmi pierd materia, cum cad rezistențele fizice și cum mă topesc armoniile și ascensiunile unor melodii interioare. O senzație difuză, un sentiment inefabil mă reduc la o sumă nedeterminată de vibrații, de rezonanțe intime și de sonorități învăluitoare.“
Potrivit unui studiu recent, în timpul unui concert de muzică clasică are loc sincronizarea bătăilor inimii și ritmului respirației în rândul publicului. S-a arătat că mai ales atunci când spectatorii sunt deschiși la experiențe noi, în cadrul concertelor de muzică clasică inimile spectatorilor încep să bată sincronizat.
Potrivit aceluiași studiu, s-a descoperit că membrii publicului pot începe să respire cu aceeași viteză, să transpire având un ritm similar și chiar să se miște în același mod pe scaunele lor atunci când se bucură împreună de un concert de muzică clasică.
Wolfgang Tschacher, profesor la Universitatea din Berna, Elveția, a realizat un studiu pe un eșantion de 132 de spectatori de la concerte din Berlin, cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani. Aceștia au fost selectați în trei grupuri pentru a urmări diferite concerte ale acelorași trei cvintete de coarde – Cvintetul în do minor de Beethoven, Cvintetul nr. 2 în sol major de Brahms și „Epitafurile“ de Brett Dean.
În timp ce urmăreau concertele și inima lor se umplea de bucuria muzicii, au purtat o centură având încorporați senzori corporali. Cu timpul s-a constatat că membrii publicului s-au sincronizați fizic unii cu alții.
Potrivit experimentului, cel mai mult s-a sincronizat ritmul de respirație al spectatorilor, urmat de ritmul cardiac și de nivelul de entuziasm, măsurat prin mici creșteri ale transpirației pe vârful degetelor.
În urma acestei descoperiri, profesorul Wolfgang Tschacher a declarat: „Este fascinant faptul că oamenii de la un concert, care nici nu se cunosc și nici măcar nu își vorbesc, par să aibă o experiență comună, bazată pe măsurători precum ritmul cardiac.“
Referitor la sincronicitate, Tschacher a adăugat: „Când observăm sincronicitate, știm că oamenii sunt cu adevărat implicați în muzică, deoarece reacționează la ea emoțional în același mod.“
Din studiu făcea parte și completarea un test de personalitate, care a fost publicat ulterior în revista Scientific Reports. Din acest studiu a reieșit că persoanele care de obicei sunt mai deschise, înclinate spre experiențe noi, au fost mai predispuse să se sincronizeze cu cei din jur.
„Deschiderea este o trăsătură de personalitate care permite să primească experiențe noi – să le placă arta, călătoriile și lucrurile exotice“, a declarat Tschacher, ei ar putea fi mai predispuși să „îndeplinească așteptările sociale“, cum ar fi concentrarea asupra muzicii la un concert.
Chiar și cu luminile stinse în sala de concert, stând unii lângă alții în întuneric, mișcările oamenilor s-au sincronizat, aceștia regăsindu-se uniți în mod inconștient prin muzica clasică.
Încă un lucru interesant: în urma studiului s-a constatat că sincronizarea s-a produs mai mult atunci când au ascultat Brahms și Dean, în comparație cu Beethoven.
Potrivit altor studii anterioare, s-a constatat că muzicienii și dirijorii au de asemenea reacții fizice sincronizate la muzică.
Îndemnul este deci să mergem la concerte, să ascultăm muzică clasică, să practicăm deschiderea și flexibilitatea, să ne conectăm, chiar și la modul inconștient, cu ceilalți.
În încheiere iată recomandarea profesorului neurochirurg Vlad Ciurea: „Rămâneți pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulți centri nervoși, element esențial care s-a dovedit pe bază de RMN funcțional. De ce Mozart și de ce nu Beethoven sau Bach, nu știu să explic exact. Probabil pentru că muzica lui Mozart este frumoasă, te face să plutești“.
Și, tot referitor la extazul muzical, Cioran ne lasă următoarea mărturie: „Recomand muzica lui Mozart ca remediu împotriva disperării, căci în evoluțiile ei nu poți simți altceva decât o luminoasă poezie a existenței. Ea este echivalentul sonor al azurului“.


Vindecarea de iluzia perfecțiunii

„Nu te teme de perfecțiune, nu o vei atinge niciodată.“ (Salvador Dali)

Vindecarea de iluzia perfecțiunii

Atât în practica terapeutică, cât și în viața de zi cu zi apare tot mai des cuvântul perfecționist, desemnând o persoană care „suferă“ de perfecționism. Problema nu este că perfecționiștii se străduiesc să aibă standarde înalte, să facă lucrurile cât mai bine, ci mai degrabă faptul că la ei nu există noțiunea de suficient. Întotdeauna există mai sus, mai bine, mai departe… A fi perfect înseamnă lipsit de greșeli, prin urmare ei nu concep să facă greșeli, se străduiesc din răsputeri să obțină recunoștință și au o teamă puternică să nu fie respinși.
Să analizăm puțin de unde ar putea veni această nevoie de a căuta în permanență perfecțiunea.
Din păcate, pentru cei mai mulți dintre noi dragostea a fost condiționată. Eram iubiți atunci când realizam lucruri bune, ajungeam la performanță, atunci când făceam ceva de care se puteau mândri părinții sau persoanele apropiate din jurul nostru. Însă atunci când făceam ceva inacceptabil din punctul lor de vedere, când nu eram suficient de buni, am fost privați de dragoste. Și atunci eram pedepsiți, ignorați și/sau criticați. Și pentru că asta se întâmpla iar și iar, de-a lungul întregii copilării, am învățat și lucrul acesta a fost întărit: „Pentru a fi iubit, trebuie să fac ceva. Și trebuie să fac suficient de mult și de bine, astfel încât să primesc aprobare.“ Și uite așa ajungem pas cu pas la modelul introiectat din copilărie bazat pe nevoia de realizare și performanță. Perfecționismul este, de fapt, un mod de adaptare, putem spune logică, chiar genială. Căci dacă dragostea depinde de ceea ce facem cât mai bine, nu de cine suntem – bineînțeles că vom încerca să fim perfecți. Și astfel ne străduim să nu facem niciodată vreo greșeală. Să nu cerem niciodată ajutor. Să nu ne arătăm vulnerabilitatea, să nu plângem, să ascundem foarte bine suferința, durerea pentru a părea că suntem mereu puternici și de neînvins. Însă vestea proastă este că adesea acest lucru va duce la anxietate și depresie. Pentru că ființele umane sunt menite să facă greșeli. Uneori putem să eșuăm. Dar important este că acesta este modul în care învățăm să creștem, să ne dezvoltăm. Adesea este destul de dificil să ne „vindecăm“ de perfecționism, însă încetul cu încetul putem să facem acest lucru prin curajul a fi vulnerabil, cerând ajutor, acceptându-ne chiar și când greșim, având o atitudine neevaluativă, fără a ne judeca. Folosim mai degrabă propoziții de genul: „Este în regulă, ai încercat să faci tot ceea ce poți!“, decât etichete ca: „Prostule!“, „Idiotule!“ Cu mâna pe inimă ar fi bine să te întrebi uneori: „Cine m-a învățat că trebuie să fiu perfect?“ Și continuați să vă întrebați: „Au fost oare ei înșiși perfecți?“ Cu siguranță că răspunsul va fi negativ, căci perfecțiunea nu există, ea este doar o iluzie.


Călătoria mindful

Recunosc că uneori simt nevoia de control. Controlul înseamnă siguranță, iar siguranța este una din nevoile noastre psihice fundamentale. În general îmi place să-mi fac rezervările pentru concedii din timp, căci am avut și câteva „neplăceri“ atunci când nu am făcut-o. Și cum nevoia de satisfacere a plăcerii și de evitarea neplăcerilor este o altă nevoie fundamentală a omului, prefer să mă pregătesc din timp atât practic, cât și sufletește și mental. Și totuși, uneori e bine să pui controlul deoparte și să lași pur și simplu ca lucrurile să se întâmple. În urmă cu câteva luni am văzut un anunț în care se făcea reclamă la un sejur de 6 nopți pe insula Evia, a doua cea mai mare insulă grecească după Creta. Anunțul, zic eu, suna bine: „Cum ar fi să pleci într-o vacanță despre care nu știi nimic în afara destinației și a perioadei? Hai cu noi într-o aventură și lasă-l pe JOKER să aleagă pentru tine!“. Nu am stat prea mult pe gânduri și am rezervat două locuri pentru un sejur în mijlocul lunii septembrie.

Călătoria mindful

În ziua în care a sosit momentul plecării, ne-am pus mâncare și băutură suficientă, pernuțele confortabile, am pregătit toate bagajele, am încheiat asigurarea de călătorie, am tipărit toate hârtiile primite de la agenție și pentru că nici soțului meu, nici mie nu ne place să întârziem, am plecat din timp spre locul de întâlnire. Ajunși acolo, am rămas profund surprinși că era prea mare liniște, nici urmă de persoane mai în vârstă sau mai tinere, gălăgioase, care se împing, își dau coate să-și așeze valizele, gențile în portbagaj. Era liniște și pace, doar un singur autocar parcat cu un singur șofer care-și curăța cu multă pricepere parbrizul.
Am scos repede din rucsac hârtia cu data și ora plecării, data era în regulă, dar când am văzut ora plecării, am încremenit pentru câteva secunde. Noi știam că plecarea e la ora 17, ceasul era 16:32, însă ora de plecare trecută era 16. Într-o fracțiune de secundă mi-a trecut prin minte că mult așteptata excursie pentru noi s-a încheiat cam repede, prea repede… dar nici nu am apucat să-mi fac în continuare scenarii, a apărut șoferul de la autocarul parcat. Ne-a explicat că autocarul ne-a așteptat aproape 30 de minute, ne-au sunat de 20-30 de ori (între timp mi-am dat seama că mai înainte, fiind o terapie, am închis sonorul și am uitat să-l redeschid), după care au plecat. Simțeam că e pe cale să mă cuprindă o tristețe, dar spre surprinderea mea a durat însă foarte puțin. Ceva mă îndemna să am încredere, să nu mă agit sau să mă supăr. Era totuși planificată o aventură… Din fericire, nici șotul meu n-a intrat în panică, astfel am evitat contaminarea emoțională. În scurt timp șoferul a luat legătura cu colegul lui și l-a convins să ne aștepte la benzinăria din Jilava. Iar noi am comandat repede un Uber. Deși era oră de vârf în trafic, chiar și în drum spre Jilava eram foarte zen, nu m-am agitat… am avut încredere că lucrurile se vor așeza… Una din cele patru adevăruri nobile ale lui Buddha se referă la faptul că suferința (în cazul meu durerea provocată că a plecat autocarul fără noi) poate fi redusă sau chiar eliminată prin schimbarea atitudinii pe care o avem față de experiența neplăcută. Ceea ce s-a și întâmplat. În plus, în loc să îl învinovățesc pe soțul meu sau pe mine, poate pe șoferul autocarului sau pe însoțitorul de drum pentru cele întâmplate, folosindu-mă de atitudinea mindful non-evaluativă, prin acceptarea a ceea ce s-a întâmplat, prin răbdare, care permite lucrurilor să se așeze în ritmul lor, prin încredere, ceea ce în contextul mindfulness înseamnă cultivarea unui sentiment de încredere și speranță, am reuși să stau liniștită și calmă pe bancheta din spate a Uberului. Totodată, folosind una din atitudinile fundamentale din mindfulness, și anume non-striving-ul (a nu te srădui), am reușit să mă concentrez pe această experiență așa cum este, am acceptat situația și nu m-am criticat pentru cele întâmplate.
Pentru că era ora de trafic intens, a durat ceva timp până am ieșit din București. La scurt timp însă am zărit un autocar care făcea plinul la benzinărie… Acesta e!, am strigat bucuroasă.
Am coborât și ne-am alăturat grupului, având surpriza că, în afară de câteva băbuțe mai guralive, nimeni nu ne-a agresat verbal… Șoferii erau super-zen, chiar și însoțitorul de drum, deși părea puțin stresat, ne-a urat bun venit și a fost mulțumit că acum grupul e în formație completă.
Și așa a început aventura noastră de o săptămână, care ne-a adus multă pace în suflet și ne-am întors încărcați cu multă energie pozitivă.

5 minciuni spuse terapeuților

Sinceritatea e mult mai ușor de afirmat decât de pus în practică. Deseori spunem clienților că terapia este singurul loc în care se pot simți în siguranță, pot fi ei înșiși fără a fi judecați, însă uneori poate fi cel mai greu loc în care să fii brutal de sincer. S-ar putea să nu existe cineva care să nu-și fi mințit niciodată terapeutul sau că n-a omis în mod voit o informație crucială în ședință.

5 minciuni spuse terapeuților

Chiar dacă unele persoane sunt conștiente de faptul că, ascunzând unele aspecte sau prin a nu fi sinceri în totalitate, deschiderea în fața terapeutului devine dificilă. Alianța terapeutică sau mai bine zis lipsa ei este responsabilă de acest lucru, căci fără ca clientul să se simtă în deplină siguranță în cabinet nu există deschidere, iar lipsa de siguranță poate duce la apariția anxietății.
În continuare vă voi prezenta 5 povești pe care mi le-au spus clienții în decursul anilor de terapie.

1. Am omis să spun adevăratul motiv pentru care am apelat la terapie
„Când am intrat în cabinetul terapeutului meu, am simțit că inima începe să-mi bată mai puternic. Știam foarte bine despre ce trebuie să vorbesc, dar nu puteam să o fac. Mă simt satisfăcător, chiar bine. Momentan am doar câteva probleme de familie, dar nimic serios, nu mă afectează cu adevărat. Am observat că deși m-am străduit din răsputeri să-mi conving terapeutul, aceasta a dat din cap și mi-am dat seama că nu era pe deplin convinsă… Am vorbit despre vreme, despre ce am mai făcut în ultimul timp, despre emisiunile mele preferate de la televizor. Dar oricât de mult încercam să-mi distrag atenția, amintirile și gândurile negative continuau să mă cuprindă devin ce în ce mai mut. Simțeam că mă înec în propriile mele gânduri.
Apoi a trecut o vreme, ședințele urmau săptămânal, iar în cele din urmă nu am mai putut suporta. Am izbucnit în lacrimi, mi-am luat inima în dinți și i-am spus terapeutului meu adevărul. I-am povestit despre evenimentele traumatice care nu-mi dădeau pace și despre faptul că gândurile negre, repetitive erau pe care să mă doboare. Între lacrimi i-am mărturisit că nu voiam să o mint, dar pur și simplu îmi era teamă să arăt că sunt vulnerabilă.
Această ședință a fost un punct de cotitură pentru mine. Mi-am dat seama că este absolut în regulă să fii vulnerabil și că nu era nicio rușine să recunoști când ai probleme și să ceri ajutor. Iar cu ajutorul terapeutului meu, am reușit să-mă confrunt cu evenimentele traumatice și să pornesc pe drumul vindecării.“

2. Am omis să spun situația mea s-a înrăutățit
„Când aveam 25 de ani, am fost diagnosticată cu ADHD. Am luat medicamentele prescrise și, la insistențele psihiatrului, am urmat și câteva ședințe de psihoterapie. Însă pe măsură ce creștea doza, sănătatea mea mintală se deteriora din ce în ce mai mult. O vreme am renunțat la psihoterapie, iar când am revenit la terapeut, mi-a fost foarte frică să îi spun că aveam gânduri și idei suicidare, deoarece îmi era teamă de consecințe. Pur și simplu nu aveam curajul să vorbesc despre asta… Timpul trecea, iar eu mă confruntam cu stări depresive și anxioase din ce în ce mai puternice. Din fericire, familia mea a sesizat schimbările mele de comportament și a intervenit. M-au ajutat să înțeleg că eram într-o situație critică și că aveam nevoie să mă deschid în fața terapeutului, să fiu sinceră și să îi vorbesc despre tot ceea ce mă apasă… Îmi dădeam seama că îmi era atât de frică să nu fiu judecată și să mă simt singură din cauza a ceea ce simțeam, dar am reușit să trec peste asta, să nu mai ascund adevăruri legate de starea mea, de gândurile și emoțiile mele. Iar acum nu-mi mai este frică și mă simt mult mai bine.“

3. Am omis să recunosc îmbunătățirea stării mele
„Un singur lucru de care îmi este frică este că ședințele mele de psihoterapie să se încheie. Mi-e foarte teamă că terapeutul meu va crede că sunt mai bine și că ar trebui să încheiem ședințele. Cu toate că simt o îmbunătățire a stării mele, uneori mă simt chiar foarte bine, sunt plină de energie, productivă, reușesc să mă bucur de viață, mint și îi spun terapeutului meu că mare lucru nu s-a schimbat sau chiar că mă simt mai rău. Nu pot să renunț deocamdată la ședințele de terapie… Mi-e frică să rămân din nou singură.“

4. Am omis să vorbesc despre detaliile negative
„Psihoterapeutul meu mă întreabă uneori dacă am trecut prin anumite situații în copilărie, dacă îmi trecuseră anumite gânduri prin cap sau aveam anumite sentimente în copilărie, iar eu omit să spun adevărul pentru a evita să așez persoanele dragi mie într-o lumină negativă. De regulă, cei care m-au crescut au avut cele mai bune intenții și nu vreau ca terapeutul meu să aibă o percepție negativă despre ei, căci sunt familia mea și nu vreau să dezamăgesc. Trebuie să fiu loială familiei, chiar cu riscul de a ascunde adevărul.“

5. Am omis să spun că nu mi-am făcut tema pentru acasă
„Urmez o terapie de trei luni. Sufeream din cauza anxietăților mele și nu spusesem nimănui. Părinții mei sunt oameni simpli, dar foarte stricți și foarte puțin flexibili, sunt distanți și rigizi. Iar eu niciodată nu am găsit momentul potrivit pentru a vorbi despre stările mele de anxietate. M-am închis în mine, am ridicat ziduri și m-am izolat. Psihoterapeutul meu mi-a sugerat să vorbesc despre anxietatea mea cu părinții mei, dar nu am avut niciodată curajul să o fac. Dar nici nu putem să recunosc că eram slabă, nu puteam să îmi arăt vulnerabilitatea. Așa că am mințit și am spus că m-am deschis în fața lor și că mă descurc bine, chiar foarte bine. Însă în cele din urmă, a trebuit să îi spun terapeutului meu adevărul. Iar ea m-a asigurat de sprijinul ei necondiționat…“

Pentru a elimina pe cât posibil minciunile sau omisiunile în cadrul ședințelor de psihoterapie, e nevoie de crearea unei legături cu terapeutul care conferă siguranță și încredere, deoarece terapeutul „nu este, decât un artist în înțelegere, produsul unui traseu de studiu și formare intensivă, care l-a făcut neobișnuit de sensibil la semenii săi. Tocmai această sensibilitate este singurul instrument, singurea unealtă cu care operează el.“

5 beneficii ale cititului

„Cărțile m-au învățat să citesc corect realitatea.“
(Mircea Horia Simionescu)

De curând m-am întors dintr-un concediu petrecut pe insula grecească Evia. A trecut vara, iar în această perioadă de toamnă timpurie au început să „năvălească“ pe acele meleaguri mai ales persoane nu foarte tinere. A fost vreme frumoasă, am făcut plajă și ne-am bălăcăcit în marea cristalină, experimentând o serie de plaje mai mari sau mai micuțe, unele cu cel mai fin nisip, altele cu pietricele, unele mai neînsemnate, altele mai faimoase, cunoscute în toată lumea. Un lucru comun pe care l-am observat pe toate plajele vizitate a fost că lumea citea. Fie că erau greci, sârbi sau români, foarte mulți stăteau tolăniți pe câte un șezlong sau pe nisip și citeau cărți. Acest lucru mi-a umplut inima de bucurie. Iată că mai sunt persoane care, citind o carte, se bucură de experiențele inedite oferite de aceasta. Poate că e vorba despre obiceiurile generației mai în vârstă, sper însă ca această îndeletnicire fascinantă să nu dispară cu timpul…

5 beneficii ale cititului

Deseori se întâmplă ca cineva să poată fi atât de absorbit de lecturarea unui roman, încât să nu își dea seama că sună telefonul sau cineva bate la ușă sau nici măcar nu percepe că de ceva timp vecinul dă de zori cu bormașina. În aceste momente noi trăim transe diurne, de zi cu zi. Atunci când citim o carte și suntem absorbiți de acțiunea cărții, suntem în transă, intrăm într-o transă naturală, spontană. O parte din noi, partea conștientă, are un control minim asupra a ceea ce se întâmplă în jur, aici și acum, auzim zgomotele din jur, știm unde ne aflăm, însă o altă parte plonjează în ficțiunea de pe paginile cărții, ne bucurăm sau ne întristăm intens de acțiunile și trăirile eroului preferat. Pare cel puțin ciudat că privind doar paginile unei cărți mă apucă râsul-plânsul. Suntem în transă pentru că noi confundăm ficțiunea, acțiunea cărții cu realitatea.
În speranța că cititul, experiența cititului nu va dispărea în curând, aș enumera câteva beneficii ale cititului din plăcere:

1. Cititul contribuie la dezvoltarea imaginației
Atunci când citim, noi creem propriul film în mintea noastră. Una din principalele funcții ale cititului este că creierul nostru uman nu face diferența între real și imaginar, fantezie. Astfel, persoana care citește are posibilitatea de a accesa locurile descrise de narațiune, de a se identifica cu personajele din lectură și de a trăi, mai devreme su mai târziu, mai mult sau mai intens, experiența narațiunii. Deci cititul este și o oportunitate fără măcar să fim nevoiți să ieșim din zona noastră de confort…

2. Cititul contribuie la creșterea capacității de focalizare a atenției
Atunci când citim, mintea noastră este focalizată mai mult timp asupra acțiunii cărții, crește capacitatea de focalizare a atenției, iar această capacitate de a ne focaliza și direcționa atenția asupra unui singur obiect este una dintre cele mai importante abilități pe care le dobândim în viață, căci ne ajută să rezolvăm mult mai ușor și rapid sarcinile pe care le avem și să devenim din ce în ce mai buni într-un anumit domeniu.
Din păcate în ultimul timp a scăzut drastic capacitatea de focalizare a atenției. Unele studii au arătat că această capacitate de concentrare a atenției asupra unui lucru a scăzut în ultimii ani de la 10 secunde până la 8 secunde, cu tendința de a ajunge chiar la 6 secunde sau chiar mai puțin, ceea ce are consecințe foarte negative asupra funcționării la parametri normali ai unei persoane, ADD se află în creștere.
Din păcate, o mare parte din adulți și foarte mulți copii pierd uneori ore întregi pe Facebook sau alte rețele de socializare pentru a face scroll ca să vadă ce a mai postat unul sau altul din „prieteni“. Se uită circa 2-3 secunde la poza lui X, apoi face scroll să mai vadă câteva secunde pe unde și cu cine umblă Y, apoi iarăși scroll ca să citească 2-3 secunde un banc, și așa mai departe – scroll și iarăși scroll. Iar această activitate afectează foarte grav capacitatea de concentrare și focusarea atenției.
Ca antidot la această situație: cititul unor cărți din plăcere, care să ne captureze în mod benefic atenția, care să ne dea o stare de bine și din care chiar învățăm câte ceva.

3. Cititul contribuie la dezvoltarea inteligenței
Potrivit unor studii, cititul mărește atât numărul de conexiuni din creier (datorită memorării și prelucrării informației asimilate de citit), cât și viteza cu care această informație este transmisă între diferitele părți ale creierului.
Un studiu arată o creștere de până la de 10 ori a informației transferate între diferitele părți ale creierului la copiii care au citit mai mult. Totodată, s-a constatat că, simultan cu îmbunătățirea cantității de materie albă din creier, crește abilitatea de a citi. Astfel: cu cât citim mai mult, cu atât mai multă materie albă avem în creier și cu cât mai multă materie albă avem în creier, cu atât suntem cititori mai buni. Există deci o corelație între citit și cantitatea de materie albă din creier. Evident că acest proces este mult mai intens la copii, deoarece creierul lor este în faza de dezvoltare, dar acesta continuă și la maturitate, dar e mai lent.
S-a demonstrat și faptul că citind în creier se activează și zone corticale care sunt conexe cu ceea ce citim. De exemplu, atunci când citim despre o livadă înflorită de portocali, se activează și zona din creier responsabilă de miros, simțim mireasma florilor de portocal și astfel ajungem ca tolăniți într-un fotoliu din cameră, cu geamul închis, chiar și atunci când e iarnă și frig, să simțim parcă aroma efervescentă a florilor de portocal.

4. Cititul contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale
Oare cum ne putem explica faptul că unele persoane cu un IQ (coeficient de inteligență) mare în viața de zi cu zi se zbat din greu, pe când alte persoane cu un IQ mai modest se descurcă surprinzător de bine în viață? Ei bine, responsabil pentru acest lucru poate fi inteligența emoțională, care, potrivit lui Daniel Goleman înseamnă recunoașterea și gestionarea emoțiilor noastre și ale celorlalți.
Din păcate, unele persoane consideră că emoțiile sunt doar niște aspecte auxiliare ale vieții cotidiene, nu le prea acordă importanță sau valoare prea mare.
Însă cu siguranță că în realitate există puține forțe interioare care să ne mobilizeze la fel de mult ca trăirea unei emoții. Iar pentru a reuși să cunoaștem (recunoaștem) emoțiile, este foarte util și la îndemână să luăm o carte, să o citim, să ne lăsăm absorbiți de lectura cărții și să ne dăm voie să trăim ceea ce citim.
În cazul cititului, atunci când ideile cărții sunt trecute prin filtrul personal și căutăm să identificăm situații similare din propria noastră viață înseamnă că trăim ceea ce simțim. Prin acest lucru reușim poate chiar să procesăm eventualele experiențe ignorate și să găsim locul lor în lumea noastră lăuntrică.
Cu siguranță că cititul, lectura din plăcere contribuie mult la cultivarea inteligenței emoționale, deoarece aceasta depinde foarte mult de felul în care ne raportăm la propriile nostre emoții, iar cititul ne expune în mod continuu la diferite emoții, fie ele pozitive, fie negative, important e că intrăm în contact cu emoțiile noastre.

5. Cititul contribuie la formarea conexiunilor la nivel cerebral
Cititul favorizează legătura între cele două emisfere, cea dreaptă și cea stângă. Emisfera stângă este sediul gândirii logice, raționale, iar emisfera dreaptă este sediul al emoțiilor, afectivității, imaginației, creativității. Potrivit unor neurologi, emisferele au funcții diferite, se completează reciproc și este de preferat ca cele două emisfere să fie antrenate astfel încât să funcționeze împreună într-un mod armonios. La naștere, cele două emisfere par să lucreze independent, dar în mod egal. În timp una din emisfere devine dominantă, la majoritatea oamenilor se diminuează funcționarea emisferei drepte, iar stânga devine mai des utilizată. Persoanele la care funcționează mai mult emisfera stângă (de exemplu, profesorii, IT-iștii, medicii, inginerii etc.) sunt calculate, raționale, cu o logică rigidă și sunt înclinate spre științe exacte. Ele vor fi ancorate mai degrabă în lumea fizică, e posibil să întâmpine greutăți în exprimarea emoțiilor. Cei care utilizează cu precădere emisfera dreaptă (artiștii, scriitorii, psihologii, instructorii de yoga, preoții etc.) trăiesc mai degrabă într-o lume a preceselor interioare, fără prea mare contact cu lumea fizică.
Pentru a integra la nivel cerebral o experiență de viață, avem nevoie ca aceasta să fie procesată atât la nivel cognitiv, cât și emoțional. La fel se întâmplă atunci când are loc procesarea unei narațiuni, povești citite.

Acestea au fost doar câteva beneficii ale cititului, desigur există mult mai multe, pe care le puteți descoperi citind din plăcere. Sper că prin acest articol să vă (re)deschid apetitul pentru citit, iar în următoare vacanță la munte sau la mare să am surpriza să descopăr din ce în ce mai mulți cititori – unii mai tineri, alții mai în vârstă… Și să nu uităm că „Unii citesc și adorm, alții citesc și se trezesc…“

La un ceai cu un psiholog

Vă aștept cu drag la acest eveniment organizat într-o locație deosebită:

La un ceai cu un psiholog

Cărțile și bucuria cititului
Cititul, lectura din plăcere ne conduce într-o călătorie în lumea imaginației, în care, pentru o vreme, realitatea poate fi suspendată și învățarea poate fi sporită. Printre multe alte beneficii, cititul ne dezvoltă imaginația, despre care Einstein spunea că „este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.“
În cadrul discuțiilor pe tema cititului vom vorbi împreună despre importanța lecturii, beneficiile cititului, despre modul în care cărțile ne motivează, educă, disciplinează, oferă noi experiențe, transmit valori și contribuie la rezolvarea de probleme. Extrapolând, cititul poate contribui la facilitarea schimbărilor sau chiar conduce la vindecarea unor răni emoționale din trecut.

Triunghiul copil-părinți-bunici
Orice relație bună înseamnă înțelegere reciprocă, care se realizează printr-o comunicare eficientă. În acest caz oamenii sunt capabili să mențină conexiunea dinamică între ei, iar prin experimentarea empatiei fiecare dintre ei poate participa atât la bucuria, cât și la suferința celuilalt. Comunicare eficientă, dialogul între părinți și copii este foarte importantă, căci modul în care vorbim și îi ascultăm pe copiii noștri, resprectiv nepoții noștri are un efect asupra lor, le influențează în mod fundamental devenirea. Se spune adesea că din meseria de părinte nu te pensionezi niciodată, lucru valabil și în cazul bunicilor, care rămân părinții noștri chiar după ce și noi devenim părinți.
În cadrul discuțiilor pe această temă, vă invit să dezbatem împreună modul în care am putea întări legăturile cu copiii, respectiv cu nepoții noștri, cum am putea să fim mai atenți, mai conștienți de modul în care interacționăm cu ei.