„Cele mai multe umbre din viața noastră apar din cauză că stăm noi înșine în calea luminii.“
Ralph Waldo Emerson


În urmă cu câțiva ani buni, venisem într-un weekend acasă, la Brașov. Sosisem cu trenul, țin minte că era o zi ploioasă și, deși locuiam la doar două stații de gară, am hotărât împreună cu tata, care m-a așteptat la gară, să luăm autobuzul. Era surprinzător de gol, așa că am prins loc pe scaun. Din primul moment după urcare am remarcat fața posomorâtă, cu ochii înfipți parcă în pământ al unui copil de vreo 10 ani. „Ia spune-mi, măi, copile, când ai de gând să joci ca lumea? Că dacă știam că joci în halul ăsta, chiar că nu mă oboseam să vin la meci, stăteam dracu’ mai bine acasă! M-ai dezamăgit total, iar am venit degeaba la meci!“ – se auzea în spatele meu. Pentru copil drumul de la stadion până acasă a fost un adevărat calvar, iar acuzele adresate de tatăl său cred că l-au afectat iremediabil. Probabil a încercat din răsputeri să-și mulțumească părintele, dar din păcate n-a reușit. Dacă copilul are parte doar de reproșuri și jigniri, e foarte posibil ca el să dorească să facă alte activități, mai simple, mai ușoare, care necesită mai puțin efort, concentrare și astfel ușor-ușor se va îndepărta de sport. Astfel copilul își va pierde interesul pentru antrenamente, meciuri, cantonamente si va căuta un alt mediu, securizat, din punct de vedere afectiv, tocmai pentru a-și mulțumi părinții. E păcat, e mare păcat, căci s-ar putea ca, având un părinte mai puțin critic, acel copil ar fi putut ajunge chiar un sportiv de performanță, sau cel puțin va face sport din plăcere.
Îmi aduc aminte că m-au durut foarte tare cuvintele acelui tată și am realizat cât de norocoasă am fost, căci și tatăl meu venea la meciurile de baschet pe care le jucam, dar niciodată nu m-a criticat, nu m-a făcut să mă simt mică și neînsemnată, chiar dacă greșeam, dacă aș fi putut performa mai mult și mai bine. Țin să-ți mulțumesc încă o dată pentru asta, tată!

Știu foarte bine că creșterea copiilor nu este o sarcină ușoară și poate fi chiar o provocare pentru părinți. Parentingul înseamnă în primul rând disponibilitate emoțională și un simț acut al conștientizării diferitelor situații. Este o sarcină care implică asumarea unor responsabilități, sarcina părinților este să stabilească un cadru sigur, cu limite sănătoase, dar nicidecum rigide, pentru viața copilului, dar e foarte util și sănătos ca aceștia să se preocupe și de dezvoltării emoțională echilibrată a copiilor lor. Disciplina și reglementarea excesive, granițele foarte rigide, nemulțumirile permanente, criticile, reproșurile pot pune în pericol sănătatea emoțională a copilului.
Disciplina face parte din procesul de educație al copilului, însă critica excesivă a părinților poate avea numeroase dezavantaje, multe având consecințe pe termen lung.
Atunci când un copil este supus în mod constant la critici, nimic din ceea ce face nu este suficient de bun, de corect, de satisfăcător, atunci e foarte posibil ca el să nu-și dezvolte încrederea în sine pentru a face față provocărilor vieții, acesta poate avea adesea o imagine de sine negativă, care îi poate afecta calitatea vieții și a bunăstării mentale. Nemulțumirea, reproșul, critica părinților se pot transforma cu ușurință într-o voce interioară, care la rândul ei poate cauza atât probleme comportamentale, cât și emoționale, iar acestea pot avea influențe negative pe tot parcursul vieții.
Iată câteva semne care pot indica faptul că ai fost excesiv de criticat în copilărie:

1. Perfecționismul
Dacă ai crescut într-o familie în care părinții s-a concentrat mai ales pe defectele tale în loc să-ți evidențieze punctele forte, este posibil să fi dezvoltat o teamă de a face greșeli. Pentru că ai o stimă de sine scăzută, nu ești sigur de propria ta valoare, dorești să nu oferi nici măcar cel mai mic motiv pentru care să fii atacat, criticat. Astfel te străduiești să faci totul perfect, ajungi la perfecționism.
Perfect înseamnă lipsit de greșeli. Perfecționiștii sunt în pericolul de a se epuiza total – roata hamsterului, privită din interior, pare o scară a ascensiunii profesionale. În cazul acestui mecanism, problema este că nu există noțiunea de „suficient“. Există mereu mai sus, mai departe, mai bine. Cei în cauză aleargă mereu în urma propriilor aspirații. Abia a fost cucerit un trofeu, și deja trebuie obținut următorul.
Deci forța mobilizatoare din spatele eforturilor tale nu este stima de sine și securitatea interioară, ci teama de a face greșeli și de a fi descoperit ca incompetent.

2. Slabă încredere în sine
Dacă părinții tăi te-au criticat în mod constant, acest lucru poate avea o contribuție majoră în slaba dezvoltare a încrederii de sine, astfel încât îți va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să ai încredere în propriile decizii, să fii conștient de propriile tale abilități și judecăți de valoare. Astfel, e posibil să ai tendința ca în mod constant să pui la îndoială valoarea ta, ești măcinat de îndoieli, ai dubii cu privire la tine.

3. Critică la adresa celorlalți
Poate părea paradoxal, dar adesea persoanele criticate excesiv în copilărie devin la rândul lor persoane cu un puternic simț critic, pe care adesea îl și verbalizează. Ajung deci din victime, „călăi“. Adesea critica părinților nu este încorporată doar ca o voce familiară, chiar dacă dureroasă, în monologul interior al unei persoane, ci și ca un model de comportament pe care îl putem urma. În ciuda faptului că voi înșivă suferiți de efectele mai puțin plăcute ale criticii, adesea s-ar putea să vă fie la îndemână și poate veni de la sine să-i criticați pe ceilalți. Acest lucru se poate explica fie prin dezvoltarea unui mecanism de apărare rezultat din stima de sine scăzută, fie printr-o extindere a propriilor tendințe autocritice la cei din jur.

4. Neasumarea riscurilor
Încrederea scăzută în sine poate să ne îndemne să rămânem mai degrabă pe calea cunoscută, drumul bătătorit, chiar dacă nu foarte bun, avantajos, dar cel puțin cunoscut, decât să încercăm să mergem pe unul nou, poate cu mai multe perspective, dar care nu ne este familiar, unde riscăm eșecul, ne putem confrunta cu teama exacerbată de a fi respins de ceilalți. Evident că uneori fiecare din noi – fie din comoditate sau alte cauze – căutăm să facem lucrurile așa cum le-am mai făcut și asta este în regulă, dar dacă în mod regulat ne ferim de provocări, de noi oportunități, nu ne asumăm riscuri, atunci merită să avem în vedere și să investigăm temerile profunde din interiorul nostru.

5. Comportament defensiv
Majoritatea oamenilor care nu sunt siguri de propria valoare își duc viața în defensivă. Dacă încă din copilărie ai învățat că în fiecare moment poți primi câte un feedback negativ, o critică referitoare la comportamentul, acțiunile sau personalitatea ta, e foarte probabil să ajungi într-o stare constantă de vigilență. Acest lucru îți consumă foarte multă energie și poate duce la o anxietate permanentă, la un stres cronic, care poate lăsa o amprentă durabilă asupra stării tale de bine. Adesea te poți trezi că efectiv fugi atât de confruntarea cu propriile tale temeri și presupuse slăbiciuni, cât și de confruntarea cu alți oameni, care te-ar putea pune față în față cu slăbiciunile lor. Cu timpul poți îndepărta oamenii de tine, deoarece poți părea că interpretezi totul ca pe un atac.

Acestea sunt doar câteva din aspecte psihologice și comportamentale care pot apărea ca urmare a faptului că ai fost crescut de părinți prea critici. Desigur e posibil să nu le identifici pe toate. Dacă însă cele mai multe dintre ele ți se potrivesc, iar istoricul tău emoțional confirmă acest lucru, te pot ajuta în identificarea unor blocaje emoționale și a modului de gândire dezadaptativ.
Iar dacă ești pregătit, emoțional și financiar, poți apela chiar la un psihoterapeut care te va călăuzi în drumul tău către tine însuți.

„Omul nu poate descoperi oceane noi decât dacă are curajul să se depărteze de țărm.“
(André Gide)


Presupunând că dispunem de curaj și ne îndepărtăm – pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă – de țărm, adesea devine destul de dificil să ne întoarcem din călătorie și să ne reluăm viața de zi cu zi, să revenim și să facem față provocărilor cotidiene, să ne întoarcem la serviciu.
Adesea revenirea la normal, la viața de zi cu zi, după o vacanță de vară este o sarcină stresantă. Fie că v-ați petrecut vacanța anuală pe malul Mării Negre sau în apropierea Adriaticii, fie că v-ați reîncărcat bateriile alături de familie, prietenii sau v-ați aventurat într-o experiență pe cont propriu, revenirea la muncă nu este întotdeauna lipsită probleme, căci, din fericire, aceasta necesită un mod de funcționare complet diferit față de ce se întâmplă în timpul unei vacanțe. Întrebarea este ce este de făcut pentru a ne reacomoda mai ușor la inevitabila întoarcere la muncă?
Unora brusc li se face rău spre sfârșitul unei vacanțe. Potrivit terapiei comportamentale, felul în care gândim ne determină în mare măsură felul în care ne simțim și ne comportăm, iar din cauza faptului că trebuie să ne întoarcem la serviciu și vacanța e pe ducă, pur și simplu suntem cuprinși de o tristețe, care poate duce la dureri de stomac, amețeli etc. La aceste gânduri copleșitoare și stres oamenii reacționează în mod diferit, făcând față în diferite moduri: unii se folosesc chiar și de ultima zi de vacanță pentru a se recupera, alții se apucă deja să se reconecteze la serviciu, la problemele pe care le au de rezolvat, din teama de a nu rămâne în urmă. Pentru a ușura tranziția, o sugestie ar fi practicarea flexibilității psihologice.
Deseori devenim mult prea absorbiți de experiențele noastre interioare (adică de sentimentele, emoțiile și gândurile noastre) și avem tendința de a le considera adevăruri absolute. În aceste cazuri, comportamentul nostru este dominat de gânduri (adesea sumbre, distorsionate) împreună cu emoții neadecvate. Dacă se activează convingeri negative precum „Nu voi recupera niciodată!“, „Sunt incompetent.“ sau „Nu sunt suficient de bun.“, atunci acestea ne vor împiedica să ne comportăm într-un mod care să fie în conformitate cu propriile noastre valori și obiective.
Dacă însă ne folosim de mindfulnesss și alegem să cultivăm această atitudine și mod de viață, care ne ajută să ne schimbăm modul de a privi evenimentele și situațiile din viața noastră, atunci e foarte posibil – fiind prezenți cu o atenție curioasă și receptivă – să devenim conștienți de faptul că acestea sunt doar gânduri și nimic mai mult. Nu trebuie să le vedem ca pe niște realități absolute.
Iar acest lucru ne oferă o distanțare între gândurile, emoțiile și comportamentul nostru, astfel încât să putem acționa în conformitate cu valorile noastre, mai degrabă decât să fim constrânși de experiențele noastre interioare. Și aici am ajuns la ce înseamnă flexibilitatea psihologică.
Flexibilitatea psihologică este o deprindere ce ne permite să conștientizăm gândurile și emoțiile apărute ca reacție la situația problematică, ceea ce ne oferă posibilitatea să acționăm asupra problemei propriu-zise.
Practicarea flexibilității psihologice ne poate ajuta să depășim cu brio dificultățile de a ajunge la serviciu și ne poate ajuta, de asemenea, să ne menținem starea de bine psihică chiar și în perioada provocărilor serioase de la serviciu, care au loc de regulă toamna, când avem extrem de multe sarcini de realizat.
Așadar e bine să ținem cont de următoarele:

1. Acceptă-ți experiențele interioare!
Dacă pornim de la premisa că gândurile vin și pleacă, că ele sunt gânduri și nimic mai mult, nu reprezintă adevăruri absolute, atunci, în loc să ne luptăm cu ele și de sentimentele, emoțiile pe care le generează, pur și simplu să le permitem să ne afecteze. Să ne acordăm un minut pentru a identifica aceste gânduri și sentimente!
Adesea ne dorim să uităm, să evităm sentimentele dificile și de gândurile sumbre.
Să presupunem acum că îți vine în minte un gând care nu îți place. Pentru a gestiona situația, recurgi la strategii verbale de rezolvare de probleme, indicate de terapia cognitiv-comportamentală. De exemplu ai putea rezolva problema pur și simplu alungându-l. Dan Wagner, psiholog la Harvard, a arătat că frecvența gândului pe care încerci să îl alungi se poate diminua pentru scurt timp, dar că în curând gândul va apărea din nou, cu o frecvență mai mare ca oricând. Gândul va tinde apoi să ocupe un loc central în mintea ta și probabilitatea ca el să evoce un răspuns crește și ea la rândul ei. Suprimarea gândurilor nu face decât să înrăutățească situația și mai mult.
Atunci când ne luptăm cu aceste conținuturi interioare neplăcute sau încercăm să le suprimăm, consumăm multă energie, ne reducem eficiența și ne putem afecta bunăstarea mentală pe termen lung. Deci ar fi mult mai rentabil și eficient să ne acceptăm experiențele și pur și simplu să le permitem să fie. Iar astfel, energia pe care o „economisim“ încercând să ne controlăm gândurile și sentimentele o putem folosi pentru a ne influența comportamentul.

2. Fii conștient de valorile tale!
Adesea se întâmplă să avem dificultăți în identificarea valorilor importante. În acest caz ar fi benefic să ne acordăm ceva timp pentru a identifica ceea ce este cu adevărat important pentru noi pe termen lung. Valorile nu sunt aceleași cu obiectivele. De exemplu, unul din obiective ar putea fi să obținem performanțe bune până la sfârșitul anului, iar modul în care ne atingem obiectivele sunt determinate de valorile noastre. Astfel, dacă pentru o persoană menținerea propriei sănătăți mintale este o valoare semnificativă, atunci ea își va face timp pentru a trăi o viață echilibrată, cere ajutorul unui specialist în caz că e nevoie, și va căuta o modalitate durabilă de a fi bine în timp ce performează bine. Putem afirma că valorile noastre pot servi ca o busolă pentru viața noastră.

3. Creează o distanță între tine și gândurile tale!
Cuvintele au un impact profund asupra noastră, ele declanșează o reacție, o anumită stare, conduc la un răspuns. Așadar limbajul este un instrument deosebit de puternic. Suntem conștienți de faptul că limbajul pe care îl folosim pentru a ne eticheta pe noi înșine și sentimentele noastre este strâns legat de modul în care ne percepem, ne vedem pe noi înșine. Adesea putem trece de la un gând dureros precum „Nu voi reuși să termin în timp util.“ la „Nu mă voi descurca cu atâtea probleme.“ apoi prin a intra în panică pentru că acest lucru îl considerăm ca fiind sfârșitul carierei noastre și începem să ne simțim din ce în ce mai anxioși, anticipând că vom ajunge pe stradă, vom deveni ultimul om, fără valoare, fără casă, fără loc de muncă. Toate acestea sunt mai degrabă gânduri iraționale, care ne conduc la stări inadecvate. Schimbând perspectiva cu o simplă reformulare, ne putem deconecta cu ușurință gândurile de realitate. În loc să spunem „Nu voi reuși să termin în timp util.“, să o formulăm astfel: „Îmi trece prin cap gândul că nu voi reuși să termin în timp util.“ sau „Mă simt îngrijorat de sarcinile mele până la termenele limită.“ În acest fel subliniem faptul că acest gând este doar un gând, care oricum nu ne ajută în această situație. În același timp, putem observa ce alte gânduri avem care ne-ar putea fi utile, care chiar ne pot fi de folos în atingerea obiectivelor.

Pe lângă aceste sfaturi, ne putem dezvolta această deprindere și prin lecturarea unor cărți. De pildă: Mindfulness zi de zi – oriunde vrei să mergi, acolo ești deja și Noua terapie prin acceptare și angajament.

Flexibilitatea psihologică nu este un scop în sine, ci o stare, iar țelul nostru este să devenim capabili să trăim într-un mod de funcționare flexibil, să reușim să ne descurcăm, să trăim și să acționăm în acord cu valorile noastre.